Rolul bisericii într-o societate

godÎn anul 1864, Statele Unite pun în circulaţie primele monede gravate “IN GOD WE TRUST”. Mottoul apăruse deja cu doi ani în urmă pe steagurile soldaţilor americani, combatanţi ai Războiului de secesiune. Erau primele zile ale unui imperiu, începuturile unui sistem nu doar funcţional, ci şi trainic, solid: Ceea ce numim astăzi cea mai importantă democraţie a lumii.

În secolul al XIX-lea, părinţii imperiului american au realizat că o societate puternică nu se poate clădi doar cu principii democratice; o formă de guvernământ, fie şi perfectă, nu poate ridica o naţiune. Pentru că formula unei naţiuni nu conţine doar indivizi educaţi ori obligaţi să respecte aceleaşi reguli. Mai este nevoie de cleiul magic care să-i unească într-un norod: Credinţa.

Un individ poate funcţiona fără credintă. Dar un popor, NU.

Şi acum ajung la soluţionarea dilemei din titlu. Care este rolul bisericii într-o societate? Norodul are nevoie de credinţă, nu de biserică. Din acest motiv, biserica nu reprezintă soluţia, ci instrumentul de aplicare a soluţiei. Biserica este intermediarul care transformă o necesitate abstractă, credinţa, într-o pastilă palpabilă: Religia.
Continue reading

O părere pertinentă despre religia predată în şcoli

copii_religieAtunci când nu sunt ocupaţi să aglomereze prima pagină cu BOMBE copiate din Click şi Cancan, cei de la Gândul mai fac şi lucruri bune. Puţine ce-i drept, dar merită menţionate.

Mircea Flonta, profesor de filozofie la Universitatea din Bucureşti, a vorbit într-un interviu pentru Gândul despre religia predată în şcoala românească:

“Eu cred că dacă religia este predată ca un sistem de valori, drept o componentă majoră a culturii, ea trebuie prezentată elevilor la o vârstă la care există discernământ, există posibilitatea de a-ţi forma o opinie, de a-ţi pune întrebări, de a discuta ceea ce ţi se oferă. Cred că dumneavoastră sunteţi de acord cu mine că dacă se predă filosofie sau etică în şcoală, ceea ce scrie în manual nu este luat drept o literă de lege, ca ceva indiscutabil. Elevul întreabă de ce e aşa, poate să producă contraargumente. Acesta este regimul oricărei educaţii intelectuale. Educaţia religioasă în şcoală este o parte din educaţia culturală. Ori nu poţi să o prezinţi la o vârstă la care posibilităţile de gândire interogativă şi critică lipsesc cu desăvârşire, cum se predă acum de la clasa zero. Eu cred că vârsta potrivită este de 14- 15 ani.”
Continue reading