Am văzut filmul ăsta cu ceva vreme în urmă și nu mi-a spus mare lucru. O curgere lentă, plăcută despre… nimic. Un copil dulce care se transformă într-un adolescent plictisitor și antipatic. Dacă aș fi încercat să găsesc vreo viață mai lipsită de scânteie și farmec decât a personajului principal, aș fi avut mari probleme.
Mare mare supriză și nu prea, Boyhood e în top filme pe anul trecut, în cărți pentru o grămadă de premii și toate astea, dacă nu ar fi un amănunt legat de producție, pentru un film banal și mediocru până-n gât.
Amănuntul este că s-a filmat peste un deceniu și că personajul de care vorbeam crește pe bune în fața camerei. Este atât motivul pentru care eu m-am uitat la film până la capăt deși nu mi-a zis nimic cât și explicația pentru prezența unui film, ca alte o mie și-o sută de duzină, în vârful realizărilor cinematografice ale lui 2014.
Un caz clar de apreciere al muncii din spatele unui rezultat chiar dacă rezultatul e vai de capul lui. Și nu e o chestie calculată, pur și simplu dacă știi dinainte cum a fost tras, nu poți să nu fii infuențat plăcut uitându-te la film.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
Nu numai plictisitor, ci si extreeem de lung. Am stat pana la sfarsit pentru ca am sperat sa se intample ceva, care sa justifice filmul. Oare nu se gasea un scenariu mai bun de filmat in 12 ani?
Văzând cât e de apreciat m-am gândit că nu m-am uitat eu cum trebuie la el, apoi însă mi-am dat seama că, la fel cu multe alte producții din ultima vreme, trebuie cotat bine pentru că, nu-i așa, uite câtă dedicație a avut regizorul și echipa…
Ce chestie… Cind eram mic ma gindeam FIX la o idee ca asta (i.e. un film a carui actiune sa se deruleze de-a lungul vietii cuiva). Bineinteles, ideea mea ar fi fost mai buna! :))
:))) cu siguranță
Mie mi-a placut foarte, foarte mult. Este o poveste despre normalitatea si banalitatea vietii cum nu am mai vazut. Nu mai vorbesc despre credibilitate si autenticitate.
Filmul este o capodopera pe genul lui. Si da, este foarte important sa stii povestea filmului ca sa poti sa-l apreciezi la adevarate valoare.
Altfel s-ar putea sa ti se para doar banal. Intro lume orientata pe fast forward, pe profit imediat, este un mare, foarte mare lucru sa ai curaj sa faci asa ceva. Fara nicio garantie a succesului.
Pentru mine aprecierea acestui film de catre critici inseamna foarte mult. Jos palaria.
Eu sunt exact de partea cealaltă a opiniei. Și eu apreciez extrem de mult încercarea/producția/timpul dedicat proiectului, însă rezultatul acestui efort creator este un rateu colosal (chiar și tu spui că nu ai cum să-l apreciezi dacă nu știi cum a fost făcut).
Și după părerea mea asta dă o notă negativă creatorului, dacă tot pui atăta efort și muncă, ai grijă să iasă ceva care să poată sta pe picioarele lui, fără ajutor de – vai ce greu și deosebit a fost făcut.
Efortul nu scuză un produs banal/mediocru, ridicat doar de modul în care s-a născut, ba dimpotrivă cu cât ai pus mai mult sânge și a ieșit mai prost cu atât ești mai slab în ceea ce faci.
Iar căutarea asta a deosebitului, a altfelului, sacrificând scara valorii de dragul originalității (am vrut să scriu un articol întreg despre asta) duce la expoziții de artă superbă cu poze de anusuri, poze proaste de anusuri.
Nu pot să fiu de acord cu direcția asta chiar dacă și pe mine m-a influențat și m-a mișcat efortul și răbdarea din spatele filmului.
PS – la polul opus se afla de exemplu documentarul Planet Earth unde echipe au stat ăn mijlocul junglei,zăpezii, deșertului luni de zile pentru a trage câteva minute – a ieșit cev cu totul și cu totul deosebit.
Eu nu apreciez neaparat efortul si faptul ca a fost greu de facut. Sunt multi care muncesc din greu dar nu realizeaza nimic. Nu de asta apreciez filmul.
Imi place ce a iesit, adica produsul finit.
Imi place scenariul cat de poate de natural si realist al filmului. Povestea este foarte bine narata, suprinde nemaipomenit de autentic realitatea cotidiana, deseori banala, in care creste un baiat care provine dintr-o familie dezechilibrata.
Ideea de a scrie scenariul in functie de dezvoltarea psihologica si de experientele personale ale personajului principal (si nu numai) este absolut geniala. Dar nu este numai ideea, ca idei bune si similare au avut cu siguranta multi oameni, ci faptul ca regizorul a reusit sa duca la bun sfarsit aceasta idee, de a adapta scenariul la ce se va intampla cu personajul in decursul a 12 ani.
Daca personajul principal ar fi avut o poveste mai palpitanta, mai deosebita de povestit, cu siguranta ar fi iesit altfel. Faptul ca regizorul s-a subordonat povestii si a lasat lucrurile sa se intample, rezistand tentatiei de a folosi un scenariu fabulos, este un mare lucru.
Desigur ca acest film are nevoie si de povestea facerii. Eu nu as putea sa apreciez acest film altfel. Eu sunt convins ca putem vorbi despre un nou gen (categorie) de film. Nu stiu insa cati vor mai avea curajul, tupeul si rabdarea de a face astfel de filme…
Ti-am inteles unghiul. Da, din punctul asta de vedere a rezista tentatiei este un plus, a dus planul pana la capat, fara sa-l schimbe de dragul ridicarii produsului.
In rest e chestie de gust, eu nu m-as fi uitat pana la final daca nu as fi stiut dinainte cum e facut.