Am văzut filmul ăsta cu ceva vreme în urmă și nu mi-a spus mare lucru. O curgere lentă, plăcută despre… nimic. Un copil dulce care se transformă într-un adolescent plictisitor și antipatic. Dacă aș fi încercat să găsesc vreo viață mai lipsită de scânteie și farmec decât a personajului principal, aș fi avut mari probleme.

Mare mare supriză și nu prea, Boyhood e în top filme pe anul trecut, în cărți pentru o grămadă de premii și toate astea, dacă nu ar fi un amănunt legat de producție, pentru un film banal și mediocru până-n gât.

Amănuntul este că s-a filmat peste un deceniu și că personajul de care vorbeam crește pe bune în fața camerei. Este atât motivul pentru care eu m-am uitat la film până la capăt deși nu mi-a zis nimic cât și explicația pentru prezența unui film, ca alte o mie și-o sută de duzină, în vârful realizărilor cinematografice ale lui 2014.

Un caz clar de apreciere al muncii din spatele unui rezultat chiar dacă rezultatul e vai de capul lui. Și nu e o chestie calculată, pur și simplu dacă știi dinainte cum a fost tras, nu poți să nu fii infuențat plăcut uitându-te la film.