Fan declarat al cărții abia așteptam sa văd filmul, ba chiar pe lângă dorința de a-l vedea se suprapunea și o masivă curiozitate. Aveam în buzunar două păreri total diferite despre film, una foarte bună și una foarte proastă.

Ambele venite de la oameni care știu ce vorbesc. Cum spanac era posibil? Mai ales că nu se punea problema de gustat genului filmului, care era pe placul amândurora…

Ei după ce l-am văzut am înțeles exact despre ce era vorba. Primul, cel care-i dăduse notă maximă, se uitase la film bucurându-se de experiența vizuală a scenelor din carte pe care le îndrăgise atât de mult. Și adevărul e că ai ce vedea, joc excelent, actori aleși foarte bine, grafică și imagine superbă.

Al doilea, cel care se enervase de numa numa, se uitase din perspectiva de cinefil și scenarist. Ei, uitându-te la film ca la o entitate de sine stătătoare și nu la pachet cu cartea, nu poți să nu dai dezaprobator din cap la singurul lucru care nu e solid la producția asta – scenariul.

Cum să fie scenariul punctul slab al filmului dacă e luat din una dintre cele mai tari cărți ale genului? E un mister și pentru mine cum a reușit să le iasă dintr-o carte care are un ritm și o construcție atât de bună un film care pare tăiat.

Dacă nu ai citit cartea vezi un personaj care bate tot și știe dintr-o dată lucruri pe care nu le-a învățat deloc,  care sare de la a nu ști să tragă cu pistolul la a conduce o echipă spre victorie împotriva altor două într-o secundă și așa mai departe. Ritmul e ferfeniță și asta face presiunea la care personajul era supus în carte și pe care filmul încearcă să o arate în câteva dialoguri scurte, artificială și greu de crezut.

În general filmele pică în păcatul de a se lungi inutil și își strică tonusul așa, ei ăsta a făcut exact invers de parcă ar fi selectat doar scenele importante/culminate ale cărții. Ce-i drept de recreat le-a recreat perfect, numai că fără bucățile de construcție dintre ele acele momente în care ca cititor faci ochii mari și simți ca Ender a mai crescut un pic, a mai depășit un obstacol, scenele vârf devin plate și nu-ți mai spun mare lucru.

Sincer singura parte a filmului în care forța cărții a fost exploatată cum trebuie este finalul, de la ultima scenă de luptă până la introducerea în Vorbitor în numele morților.

Depinde deci cum te uiți la film, dacă e să te bucuri de vizualul scenelor tale favorite din carte e excelent, dacă te uiți din perspectiva cealaltă e vărzet. Ca să înțelegi cât, vă spun doar că m-am întors de atâtea ori să explic ce se pierduse din carte încât mi-am frecat un mușchi undeva deasupra rinichiului stâng și de azi-noapte abia pot să mă mișc și-s pe calmante/anti-inflamatoare.