”De asta nu se ocupă statul?”
”Nu”
Câteva luni într-un sistem funcțional te fac să vezi dureros de clar ce nu merge acasă. Ce-i drept, asta nu ajută deloc când încerci să aduni o investiție chiar pentru lipsurile alea – nu-i nimic mai încurajator pentru un investitor străin decât să afle că statul nu-și face treaba chiar acolo unde e vital…
Acum vreo 8-9 ani, având acces la un ocean de chimiști și văzând bătaia cruntă de joc ce ține loc de control/protecție a cetățeanului la noi, am încercat să împing ideea unui laborator independent, care să analizeze produsele de consum larg din lanțurile alimentare, spitale și așa mai departe.
Componenta socială, adică volumul și diversitatea de analize gratuite din toată piața, a stricat balanța calculelor indiferent de cât am bătut monedă pe analizele plătite (era și încă e un gol de laboratoare puse la punct tehnic și certificate divers la noi în țară) pentru clienți firme.
*
N-am văzut o singură grevă/manifestație a personalului medical împotriva condițiilor în care sunt tratați pacienții, împotriva spitalelor jegoase și pline de infecții, împotriva calității dezinfectanților (să spui că n-ai știut e fix la fel cu bucătarul care-ți pune carne stricată în borș și zice că el așa a luat-o – ori ești prost ori te faci că nu vezi).
N-am văzut o singură grevă/manifestație a funcționarilor de stat împotriva softurilor proaste făcute de firme căpușă, împotriva birocrației excesive, împotriva procedurilor lipsite de logică.
N-am văzut o singură grevă/manifestație a ceferiștilor împotriva vagoanelor de 60 de ani, a șinelor primitive, a furtului baștanilor.
N-am văzut o singură manifestație/grevă a profesoratului împotriva lipselor și calității manualelor, a sistemului de predare învechit, a eșecului modului ăsta de educație, a scoaterii pe bandă de absolvenți care nu știu nimic.
Tot ce am văzut au fost mărețe frământări sindicaliste când a fost vorba de bani sau de pierderea slujbei. În cuvinte simple, pe bugetar îl doare fix în cot de rezultatul practic al muncii sale și de cel pe care e plătit să-l ajute, într-un fel sau altul.
Medicul și asistenta își fac treaba mecanic. Bacteriile de pe masă nu-s treaba lor, mucegaiul de pe pereți și jegul din saloanele de internare nici atât. Politețe, respect față de pacient? Nu, nici urmă. Pacienții nu-s oamen,i sunt marfă.
Funcționarul de stat? Să vă dau un exemplu – cu o seninătate extraordinară îmi spune că deja calculul e făcut și o să-mi primesc eu banii mai încolo. Decât să facă din nou o hârtie, stimabila îmi comunica fără nici urmă de rușine că o să-mi ia impozit pe un PFA deja închis pe perioada luată în calcul în condițiile în care, ATENȚIE, fiscul îmi datora deja bani pentru un impozit anticipat. Da, ați citit bine, știa că nu trebuie să le dau bani ci ei trebuie să-mi dea mie, dar ce dacă-mi mai lua câțiva pe-o firmă închisă?
Nu i-ar fi făcut același lucru soțului, surorii sau vecinului de la doi. Pentru că ăia-s oameni, nu marfă.
Cum îi doare pe bugetari fix în fund se traduce în lucruri minore ca timp și bani pierduți, nervi și frustrare gratuite, generații de analfabeți funcționali cu diplomă de licență și MOARTE. Asta se întâmplă acum în România.
Iar dacă-i iei individual vor da vina pe sistem (cel în care lucrează de decenii și nu au făcut niciodată ceva să-l schimbe) sau pe ceilalți, ăi de mai sus sau de mai la dreapta.
*
Societatea civilă doarme și înghite. Marfă resemnată pe mâinile unor dezinteresați robotici fără urmă de empatie pentru cetățeanul pe care nu-l cunosc. Marfă ce cotizează constant pentru o urmă de normalitate a serviciului pentru care statul deja îi plătește.
Bine că sunt zeci de ong-uri cuțofile dar un ong care să țină un mic laborator independent special pentru protecția cetățeanului nu e. Ia să fie listă publică cu analizele soluțiilor folosite de stat în spitale, cu medicamentele de pe piață, cu alimentele din supermarketuri.
Când se duce omul la farmacie, să știe că ia un medicament de zece ori mai slab decât pe etichetă, când ia iaurt pentru copil să știe că e o mizerie departe de reclama tv, când șeriful spitalului pe achiziții ia zeamă chioară să nu mai poată medicul zice că n-a știut.
Vă dați seama ce schimbare colosală și ce pas înainte ar fi ăsta pentru societatea românească? Câte firme de hoți cinici ar dispare și cum afaceri curate, sufocate de ăștia, ar ieși la iveală? Cum s-ar îmbunătăți licitațiile din sistemul sanitar, selecția de produse la raft, medicamentele?
Se plângea ministrul agriculturii că UE aruncă la noi marfă groaznică – ia să-și poată căuta românul pe site produsele pe care le cumpără de obicei și să afle că-s vai de capul lor? Cam cât de repede ar dispare natural de pe piață când nu le-ar mai lua nici naiba?
Nici măcar nu ar fi bani aruncați, un laborator foarte bun și-un site foarte accesat ar putea avea la un moment dat și monetizare proprie. Dacă vezi că controlul de stat e o mizerie, că mor oameni din cauza asta, fă dracu ceva.
Voi, ăștia care puteți! Că noi, ăștia flămânzi, punem mâna și ajutăm, doar să avem pe cine. Uite, eu aș da câțiva euro în fiecare lună unui ONG din ăsta, Petreanu la fel, doar n-om fi singurii…
Sunt atâtea răspunsuri care ar putea veni de la societatea civilă și care ar schimba lucrurile practic dar nu, noi tot stăm și spumegăm împotriva clasei politice și a sistemului, că-i mai ușor decât să facem ceva. Hai să stăm în rol de marfă așteptând scăparea de la un Mesia politic care-o să vină și-o să schimbe din baghetă tot.
Dormim.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
---|
Ideea e foarte buna, mie insa mi-e teama ca in Romania un asemenea laborator (alimentar/sanitar etc..) independent nu ar functiona, pentru ca si-ar pierde credibilitatea in secunda in care mass-media ar urla in gura mare ca e corupt.
Pentru ca fix asta se intampla in Romania de astazi, cum apare cineva bine intentionat si lucreaza impotriva sistemului corupt, cum este inlaturat de grupul de interes care se simte atacat. Atata timp cat mass-media este usor motivabila si cumparabila de catre oricine are bani si putere, laboratorul nu si-ar putea pastra credibilitatea pe termen lung. Finantarile din partea societatii civile vor scadea, presiunea economica asupra laboratorului va creste si uita asa va ajunge sub controlul unui grup de interes, care manipuleaza rezultatele in asa fel incat sa corespunda intereselor proprii.
De când am venit în Bucovina tot discut despre pornit ceva pe mâncare, orice. Când toată lumea fierbe că mâncăm plastic și soluție de sare și că ne inundă UE cu cancerigene, aici e un rai pentru ce s-ar putea face în domeniu.
”Ehhh… mâncare, e greu tare, te jupoaie ăștia toți”
Ăștia toți fiind inspectorii de stat, de toate felurile, care vin ca la o vacă de muls. Mie încă îmi place să cred că dacă ai pornit o chestie care chiar respectă ce e de respectat nu e nevoie să încarci portbagajele autorităților, mulți însă sunt total resemnați.
Dar chiar nu mai încercăm sa facem nimic bun pentru că o să ne mănânce corupții? Atunci când și cum o să se schimbe ceva?
O imagine corectă și o comunicare fără greș nu pot face diferența? Până la urmă te adresezi segmentului mai tânăr și mai educat, ăștia filtrează altfel…
Vlad,
Se poate face foarte multe lucruri bune in tara aceasta. Eu sunt exemplul cel mai la indemana ca se poate…:)
Problema apare doar cand lucrezi cu bani publici sau cand esti dependent de bani veniti din donatii de la societatea civila.
Genul acesta de activitate necesita o expunere mare si influenteaza opinia si comportamentul consumatorilor, ceea ce-i deranjeaza pe marii playeri din domeniile vizate: industrie alimentara, farmaceutica, clasa politica etc…
Singurul mod in care poate functiona un asemenea laborator cat de cat “independent” este in cadrul unei organizatii guvernamentale functionale. Noi nu avem asa ceva ca o guvernare functionala in Romania.
O initiativa privata, oricat de bine intentionata este, nu va avea sprijinul si increderea din partea politicului si ulterior nici a publicului, pentru ca NU poate ramane complet independenta.
Desigur, alta este situatia daca investesti proprii bani in asemenea activitate (nu vorbim de cateva sute de mii ci de cateva zeci de milioane de euro) si nu depinzi de nimeni.
Insa cine este dispus sa investeasca atatia bani in ceva ce nu poate genera profit, pentru ca daca ar faceo “laboratorul” s-ar transforma intro agentie de manipulare in masa, dupa modelul german “Stiftung Warentest” (https://www.test.de/) 🙂
Ca business sunt deacord cu tine, ar merge infiintata o asemenea societate care testeaza produse de larg consum pentru populatie si publica rezultatele pentru toata lumea.
Dar trebuie sa fii constient ca nu ai cum sa nu faci compromisuri cu marii playeri de pe piata care ori te cumpara, ori te distrug (din punct de vedere comercial).
Da, segmentul de public pe care m-aș baza eu pentru susținere, care să nu poată fi manipulat cu ușurință, este foarte mic la noi; asta, pusă lângă puterea jucătorilor de care vorbești și a corupției din sistem, îți dă dreptate în totalitate.
inspectorul vine sa-si ia spaga, nu sa vada daca respecti legea.
chiar daca-i schimbi pe toti, nu stiu daca se rezolva ceva; cunosc cateva cazuri in care politia rutiera a unor orase a fost schimbata integral de mai multe ori..tot degeaba.
pai si daca nu-i dau?
incepi o noua afacere:))))
:))))
Noroc, Corbule!
Noroc, Hary!
🙂
Nici tie nu-ti vine sa crezi ca nu esti banat pe acest site, sau?
🙂
Nu e vorba de aia, ca eu oricum nu pot fi banat. Sa va spuna Zoso cum a banat pe vremea forumurilor toate IP-urile caminelor si cafe-neturilor din Timisoara ca scape de carnea ce i-o dadeam, si tot nu a reusit… :))
Doar ca tocmai venii de la tara si, dupa o luna fara net, il vazui pe Corbu caraind pe la Arhi si am zis sa vad ce mai scrie el pe blog. Ii cerui si pretenia pe FB, ca sa ajung mai repede la articolele de aici, ca acum vreo doi ani am zis ca voi mai da pe aici iar eu mi-s troll de cuvant. 😀
Corbu ăsta din comentarii este frate-miu, nu sunt eu. Îţi zic serios acum, fără bâză 🙂