Initial m-am gandit sa scriu cartea (In)decizii doar pentru mine. Pentru ca de multe ori am impresia ca doar scrisul ma ajuta sa ma exprim cu adevarat. Apoi mi-am facut curaj si am dat-o familiei si prietenilor foarte apropiati sa o citeasca. Dupa care mi-am facut curaj sa o public.
Din februarie si pana acum (In)decizii a ajuns in mainile a zeci si chiar sute de cititori. Unii cunoscuti, iar altii necunoscuti mie. In multe seri am mers in Carturesti Carusel ca sa vorbesc direct cu cititorii. Am vrut sa le aflu si eu povestile lor.
In articolul trecut, am inceput aceasta serie de povesti.
Seria de azi continua cu alte 3 povesti.
Prima poveste este cea a unei domnisoare, Helen, cu un par blond atat de frumos, pe care pana si Jennifer Aniston ar fi invidioasa. Helen era cu prietenul ei in librarie si a fost atrasa de coperta cartii, dar in special de coperta 4, adica cea de pe spatele cartii. Mi-a spus ca la o carte ea se uita intotdeauna la ce scrie pe coperta din spate. A rasfoit cartea, a dat peste un pasaj mai siropos si m-a intrebat daca seamana cu „Fluturi”.
Nu am stiut ce sa-i raspund pentru ca eu nu am citit „Fluturi”, dar Helen mi-a zambit si mi-a spus ca pare interesanta cartea si mi-a cerut un autograf. In timp ce-mi cautam inspiratie pentru autograf, Helen mi-a destainuit ca e in ultimul an de facultate si ca ii place foarte mult sa citeasca si sa scrie. Ca are si ea in minte o poveste pe care vrea sa o transforme la un moment dat intr-un roman, si ca a mai cochetat cu scrisul si cu moda la… FashionTV. Mi-a facut placere sa o cunosc pe Helen si astept cu interes cartea ei. Poate va scrie si secretul parului ei.:)
Cea de-a doua poveste este a unei domnisoare cu un zambet perfect de vedeta, Christine, Da, cu h.:) Trebuie sa marturisesc ca asa mi-am dorit intotdeauna sa ma cheme si pe mine. Christine cu h. Christine era insotita de prietena ei, Claudia, intr-un periplu prin Carturesti Carusel de Ziua Internationala a Cartii.
I s-a parut interesanta cartea (In)decizii si a inceput sa o rasfoiasca. Si sa zambeasca. Am intrebat-o unde lucreaza. Raspunsul ei a fost: la propriul roman. Claudia a confirmat acest lucru si am inceput sa vorbim despre scris, inspiratie si publicat carti. Ii doresc multa inspiratie Christinei. Si astept sa ma cheme la lansare.:)
Cea de-a treia poveste este a unui domn ambasador. Numai ca aici povestea e un pic diferita. Ma aflam intr-o promenada de seara pe Lipscani, iar un domn strain aflat in vizita pe plaiuri mioritice m-a rugat sa-i arat unde se afla pub-urile si cafenele din Centrul Vechi. Si mi-a facut si invitatia de a-l insoti intr-unul din aceste localuri. Doar ca eu am inceput sa-i povestesc despre cartea scrisa, iar domnul a insistat sa-l duc in Carturesti Carusel.
L-am condus, iar el mi-a cumparat cartea. Abia atunci cand l-am intrebat numele pentru autograf mi-a dat cartea de vizita si am vazut cine este. Am refuzat politicos invitatia din acea seara, bucurandu-ma ca (In)decizii va sta la loc de cinste in biblioteca unui ambasador.
Si uite asa, fara sa vreau, am aflat 3 povesti de viata: a unor viitoare scriitoare si… a unui ambasador.
(In)decizii poate fi gasita cu pret redus zilele acestea la promotie de Paste pe Librărie.net
A căzut Igor de pe raft. I-a făcut Eminescu vânt.
Ai refuzat invitatia inainte sau dupa ce ai aflat ca e ambasador? 🙂
si inainte si dupa:) de precizat ca era ambasadorul unei tari arabe:)
Sa inteleg ca daca era un ambasador american ai fi acceptat invitatia? 🙂
ah, si acum realizez ca ar fi fost un subiect bun pt viitoarea carte:(
Pai daca era ambasador american atunci i-as fi spus sa ne ajute sa publicam cartea si in America. Sa fie si acolo un best seller.:)
Deci, daca ar fi fost american, nu te-ai fi rezumat la a-i vinde cartea ta din Carturesti, ci i-ai fi cerut ajutorul pentru publicarea in SUA.
Si presupunand ca ambasadorul american ti-ar fi promis acest lucru, i-ai fi acceptat invitatia? 🙂
M-aş fi băgat şi eu, la cât sunt de timid.
N-a murit nimeni de la o cafea şi o mână fermă pe genunchi.
Daca era ambasadorul american avea secret service pe langa el si nu prea te puteai baga in seama:))
In alta ordine de idei am inteles de la un client ca ambasadorul Macedoniei e fan Terapia:).
La fel si cei de la Anaf, Diicot si Dna:)) Merg sa manance la The jar si baga terapia la greu:))
Daca vor cei de la ANAF sa bea candva si ceva Terapia Citrin, ar trebuie sa nu mai faca pe ei cu incadrarea tarifara. Pampam… 🙂
Aia de la directia generala vamala nu cred ca o sa bea niciodata terapia la cat i-am pistonat cu rubinul:))
Ca nu am raspuns la intrebare…da, as fi acceptat sa ies la o cafea. Iar la cafea i-as fi citit paragraful din carte:
“Trebuie să recunosc. Îmi place să fiu mințită. Dar să fiu mințită frumos. Să mi se spună că oamenii dau fără să aștepte să primească ceva în schimb. Îmi imaginez că procedează așa pentru a-l face pe celălalt pur și simplu fericit. Că oamenii dau pentru că sunt acolo, pentru că văd, pentru că înțeleg și pentru că simt. Că acei oameni dau și pleacă, fără să ceară vamă, tribut ori altă recompensă.”
Ca sa raman in spiritul cartii tale, am sa-l joc pe ambasadorul american:
“Noi americanii, stim ce inseamna sa minti frumos. Am devenit o forta economica, politica si militara in lume mintindu-i frumos pe toti, indiferent ca a fost vorba de cei dragi noua, de familie si prieteni, de colegi de munca, aliati politici sau parteneri de afaceri, de cetateni cu drept de vot sau de adversari si dusmani. I-am mintit pe toti, inclusiv pe noi insine. La inceput din aspiratia de a ne atinge obiectivele materiale, apoi din dorinta de a ne satisface nevoile spirituale si sfarsind in a ajunge sa credem in propriile minciuni armonioase. Am cladit si raspandit cu ajutorul si in jurul acestor minciuni slujitoare – mai mult sau mai putin frumoase – societatea de consum in lume si odata cu bunastarea materiala, am reusit sa prostim generatii intregi de oameni, ridicand ipocrizia la rang de arta.
Faptul ca tu, o fata tanara din Romania, onesta si mereu bine intentionata, dar in acelasi timp foarte preocupata de succesul personal, iti place sa fii mintita frumos, dovedeste cat de mult am reusit noi americanii sa va hipersensibilizam ba chiar sa va mutilam din punct de vedere spiritual.
Intrebarea pe care mi-o pun eu acum este urmatoarea:
Mi-ai citit acest pasaj pentru ca vrei sa ma convingi sa te ajut neconditionat sau pentru ca nu vrei sa fii singura care minte frumos in aceasta seara?”
cred ca ai lasat Terapia de-o parte in favoarea unui single malt..))
altfel, de la nivel de subsecretar de stat in jos americanii sunt plini de bune intentii, sunt convinsi ca spun adevarul, eventualele ”pierderi colaterale” fiind in numele unui ”bine mai mare”
Corbu, ambasadorul nu a facut un statement oficial, ci doar conversatie off the records, cu o fata din Romania. Ea, o tanara autoare care nu a fost incantata de invitatia lansata de el, dar pe care a acceptato pentru ca se simtea oarecum datoare, dupa ce acesta i-a promis ca o ajuta sa publice cartea in state, a încercat sa-l impresioneze pe american, citindu-i un pasaj din cartea ei, despre valorile in care ea se incapataneaza sa creada cu tarie, desi realitatea nu le confirma.
In acest context nu este relevant ce crede el cu adevarat despre spiritul american, despre ipocrizie in general si despre nevoia de a minti frumos in special. Relevant este ca stie cum sa capteze interesul si atentia ei, ducand discutia in zona in care se simt confortabil amandoi.
Daca i-ai fi citit cartea autoarei, ai fi inteles mai bine dialogul. 🙂
Recunosc ca n-am citit cartea.poate mi-ar fi placut, dar nu stiu din ce motiv nu mai am rabdare sa citesc mai mult de 4-5 randuri pe ora.
De altfel am mai spus pe reactii ca ma omoara comentariile lungi.
”oamenii dau fără să aștepte să primească ceva în schimb….”
Asta e o afirmatie care niciodata nu va fi valabila in Romania, chiar dac-asi fi la fel de optimist ca tine, tot nu cred.
Pana si parintii, a caror dragoste se presupune a fi neconditionata, se asteapta sa primeasca multumiri ca te-au adus pe lume, de parca-ai fi completat o cerere in prealabil + dosarul cu sina aferent..
se pare ca mai nou nici cu scrisul nu ma mai descurc, nu doar cu cititul…aş, desigur, nu aşi :))((((
Trebuie sa recunosc ca sunt indecisa cu ce sa raspund. Am impresia ca ambasadorul imi intinde niste “capcane”. Si ca nici una din variantele de raspuns nu ar fi in favoarea mea. Asa ca probabil as ocoli intrebarea si as incepe sa vorbesc despre stele si luna, stiind ca subiectul asta e pe placul americanilor, in general.
Si ce te retine sa incerci o diversiune? Cumva trebuie sa continui conversatia, daca tot ai intrat in jocul americanului. 🙂
nu as avea raspunsul potrivit pentru ca diversiunile sunt incompatibile cu personalitatea mea. Cu siguranta ca nu vreau sa conving un ambasador de nimic (presupunand experienta lui de viata). As alege sa fiu in continuare naiva ca atunci cand m-a abordat ambasadorul tarii arabe. Si sa ma bucur doar de faptul ca cineva a mai cumparat cartea. Si asta indiferent de pozitia pe care o are. Iar acum imi vin in minte, nu stiu de ce, cuvintele ambasadorului tarii arabe dupa ce mi-a dat cartea de vizita: “pana la urma suntem si noi oameni ca toti ceilalti.”
Mai intai spui ca ai ocoli intrebarea ambasadorului si cand te incurajez sa o faci, spui ca diversiunile sunt incompatibile cu personalitatea ta. Pai cum vine asta? :)) Daca schimbi subiectul fara sa raspunzi la intrebare, pentru mine inseamna ca faci o diversiune. Prin urmare nu ai nici cea mai mica sansa sa raspunzi nepotrivit. 🙂
Probabil insa ca ambasadorul acesta american te-a cam intimidat, poate ca te-a facut sa te simti incoltita si pusa la zid, ceea ce nu e neaparat frumos din partea lui. 🙂
Domnule ambasador, nu incerc sa va conving de nimic. Iar de mintit, nu mint. Ma las doar mintita de “visul american”. La fel cum a facut si poporul din care fac parte de-a lungul vremurilor. Dar in seara asta este o luna asa de frumoasa! Ce spuneti? Cu siguranta ca nici ea nu minte.