Japonia medievală: Capitala Kyoto a ars din temelii, totul fumegă mistuit de războiul celor doi împăraţi. Poporul înfometat, muribund se agaţă de fiecare smoc verde, de fiecare ciot.
Se valorifică orice zdreanţă sfâșiată, cizmă tocită, căciulă îngăurită.
Soldaţii întorşi de pe front sunt ucişi de civili, dezbrăcaţi şi aruncaţi în gropi comune. Civilii au nevoie de hainele soldaţilor. Le vând pentru câţiva pumni de mei.
Onibaba este un film despre oameni. O călătorie caustică spre primordial, esenţa speciei. Împins dincolo de limita suportabilității, omul îşi pierde aura care ne diferenţiază de restul animalelor. Acţioneză instinctiv, supravieţuieşte: Mâncare, Somn, Sex – Ultimii piloni ai existenţei umane.
Kaneto Shindo, scenaristul şi regizorul filmului, ar trebui să cunoască bine lecţia supravieţuirii. A murit în 2012, cu 100 de ani împliniţi.
Mi-a plăcut ideea filmului. Mi-au plăcut actorii, decorul, unghiurile, sunetele. Valurile care aleargă în marea de stuf mai repede decât moartea. Coliba din nuiele – adăpostul unde fierbi terciul şi îl savurezi până la ultima firimitură agăţată de buza tuciului.
Poate sunt mai impresionabil decât majoritatea, dar Onibaba mi-a potențat plăcerea mâncatului; s-a inversat efectul unui horror clasic. Şi nu e vorba doar de mâncare. Parcă şi dorm mai cu poftă…
Mâncare, Somn, Sex: esenţa vieţii.
