Am înţeles că a fost Dragnea uns nou jupân în PSD, cu unanimitate de voturi – l-au votat un milion de pesedişti plus moaştele sfintei Parascheva. Sau ceva de genul… Important că a câştigat. Şi-a ţinut discursul de premiu Nobel pentru cârdăşie (un fel de Nobel pentru pace, dar cu mai multă iubire)
Şi-a iubit partidul, echipa, presa, poporul, mai avea puţin şi o băloşea în pupături şi pe Codruţa. De înţeles; omului îi creşte inima la băutură şi la veselie. De la Băsescu la Dragnea, am avut baftă numai de lideri inimoşi.
Dacă acum s-a bucurat aşa, vă daţi seama în ce extaz s-ar fi bălăcit în urmă cu vreo 20 de ani? Pe vremea când se putea fura ca pe faţa nevăzută a Lunii. Şi cu 10 ani în urmă era bine. Hai şi 5, să fie! Dar acum, la spartul târgului, când a mai rămas un nimic de pitit sub fustă? Până şi pe nimicul ăla stă DNA-ul cu ochii bulbucaţi.
Şi când spun „nimic” nu epatez. Nu-s hater de neam şi de patrie, nici solul pierzaniei. Nu vreau să vă sperii, să vă vâr zâzania-n sân. Ăsta este adevărul anului 2015: În afară de nişte câmpuri buruienoase şi câţiva copăcei mai norocoşi, România nu mai are nimic.
Nu mai există capital autohton, toate firmele care ne aruncă firimituri sunt din Străinezia. Avem jumătate din populaţie sub pragul sărăciei, câţiva „mediocri” care întind vaselină pe căruţe franţuzeşti, şi „vârfurile” care lucreză pentru străini în IT, finanţe, servicii.
Noi, România, suntem în curul gol. Şi parcă nici găoaza nu ne mai aparţine. Dar staţi liniştiţi, avem creştere economică sub eternul partid ce ne-a călăuzit spre emancipare.
.
Belea poza.