Mai avem o săptămână

Încă o săptămână până la, din punctul meu de vedere, cele mai importante alegeri din ultimii 19 ani. Am ales ca ultimă bornă anul 2000, atunci când l-am evitat in extremis pe Marele Nebun: fost pupincurist ceaușist, mare poet, patriot, om de stat, în vorbe și gânduri spurcat, Vadim.

Riscând să repet idei, insist pe faptul că alegerile de weekendul viitor nu sunt despre Europa cât despre noi, despre capacitatea noastră de a conviețui într-un stat unitar.
Și în timp ce preparam aperitivul preferat, pulpe de rață confiate, mă flagelam intracranian cu mesajul PSD folosit în campania electorală. Continue reading

PSD în impas – nimic de furat

Am înţeles că a fost Dragnea uns nou jupân în PSD, cu unanimitate de voturi – l-au votat un milion de pesedişti plus moaştele sfintei Parascheva. Sau ceva de genul… Important că a câştigat. Şi-a ţinut discursul de premiu Nobel pentru cârdăşie (un fel de Nobel pentru pace, dar cu mai multă iubire)

Şi-a iubit partidul, echipa, presa, poporul, mai avea puţin şi o băloşea în pupături şi pe Codruţa. De înţeles; omului îi creşte inima la băutură şi la veselie. De la Băsescu la Dragnea, am avut baftă numai de lideri inimoşi.

Dacă acum s-a bucurat aşa, vă daţi seama în ce extaz s-ar fi bălăcit în urmă cu vreo 20 de ani? Pe vremea când se putea fura ca pe faţa nevăzută a Lunii. Şi cu 10 ani în urmă era bine. Hai şi 5, să fie! Dar acum, la spartul târgului, când a mai rămas un nimic de pitit sub fustă? Până şi pe nimicul ăla stă DNA-ul cu ochii bulbucaţi.
Continue reading