“Nu îi sun pe Florian Coldea şi pe Laura Codruţa Kovesi din silă” (Traian Băsescu, fostul Leu al pădurii)

Într-o zi animalele pădurii s-au plâns Regelui Leu:

− Leule, uite care situaţia, e plină toată pădurea de rahat, unde te uiţi, toate tufişurile sunt pline.
Aşa nu mai putem trăi, trebuie făcut ceva!
− De acord, zice Leul, facem un veceu public.

Se apucă ei şi fac un veceu turcesc cu gemuleţ, cu zăbrele la uşă, mai mare frumuseţea. Înţelept fiind, Regele Leu s-a gândit că, deşi au veceu, dobitoacele pădurii se vor răhăţi tot în tufişuri. Na, nişte nesimţite. Pentru a merge treaba mare brici, era nevoie de veghe. De nişte inspectori ai rahatului bine făcut.

Şi se duse Regele Leu în Satul Rozătoarelor Impotente, să caute doi şobolani de seamă. Trecut-au multe zile, nopţi, carafe şi anotimpuri. Se topiră zăpezile şi gheţurile din pahare, dar, într-un final, Regele Leu ridică victorios cupa şi râgâi:

– Groooarrr! UE, v-am spus!

După alte trei zile şi trei nopţi, Regele Leu reuşi să stea în picioare şi să meargă relativ drept. Şi se întoarse fericit din Satul Rozătoarelor Impotente, alături de Colţea şi Codrula, cei doi şobolani de seamă.

– Nhă, nhă, nhă! Colţea, Codrula, voi veţi amușina prin toate tufişurile pădurii şi veţi identifica dobitoacele nesimţite care ne-au umplut de rahat.

Trecut-au alte carafe, damigene, putini, solstiţii şi gheţuri, timp în care şobolanii Colţea şi Codrula s-au strofocat să cureţe pădurea de rahat. Doar că, spre marea lor dezamăgire, eforturile erau aproape inutile.

Cel mai mare căcăcios clandestin era însuşi Regele Leu. Munţii de rahat ai regelui sufocau fauna, flora şi flota. Se ridicau din Tartar până la Eden, de se cruceau până şi luceferii: “Băi, fratele meu nemuritor şi rece, nu mai am loc pe cer de rahatul ăstuia!”

Şi au muncit cele două slugi rozătoare, din sculare-n culcare, să ascundă cumva ruşinea Regelui Leu. Până când, într-o bună zi, dobitoacele pădurii şi-au ales un alt conducător.

Legenda spune că în Satul Rozătoarelor Impotente înmulţirea se făcea prin botăşire. Şi asta pentru că penisurile rozătoarelor au refuzat să mai funcţioneze de la atâta dat în gât.

Dar în ziua când leul nu a mai fost rege, s-a întâmplat o minune. Toate frustrările acumulate de şobolanii cărători de rahat s-au înjghebat într-o văpaie. Toţi nervii, toată umilinţa, tot servilismul, toate răbdările au început acum să dogorească precum suflul de dragon roşu.

Pentru prima dată în viaţă, şobolanii Colţea şi Codrula au simţit o căldură sub codiţă. Văpaia se transformase într-un incendiu devastator. Blestemul Satului Rozătoarelor Impotente a fost mistuit, şi două măreţe erecţii au împuns pământul de sub picioare.