Conștiința mea versus Sinele lui Vacariu

Căutându-l pe Dumnezeu (nu am reușit să ajung acolo cu articolele mele dedicate subiectului, un pic enervat de superioritatea simplistă a ortodoxului cu adevărul absolut în sân) eu am găsit conștiința.

Conștiința, nu în sensul de compas moral al ființei, ci în sensul de viață, cunoaștere, mai mult decât trup. Începând să-l citesc pe Gabriel Vacariu, Noua Paradigmă a Gândirii, am văzut cât de tare se apropie conceptul de eu/sine pe care-l folosește el de conștiința la care ajunsesem eu și cât de tare diferă, exact în punctul care pe mine m-a condus spre Dumnezeu și pe el îl conduce spre nimic.

Despre asta vreau să întreb azi, după ce fac o mică introducere, cât mai ușor de înțeles, pentru cei nefamiliarizați cu lumile lui Vacariu. Continue reading

Pleşu et humanitas

Plesu-si-LiiceanuPetronela Rotar, scriitoare şi jurnalistă de incontestabil succes, îşi ascute peniţa, agoniseşte în pieptu-i generos rezerve de aer şi trâmbiţează asediul. “O să mă ştii de undeva” scrâșneşte printre dinţii de joagăr, în timp ce catapultează “bombe” spre Reduta Pleşu.

Povestea Petronelei pare scenariu de telenovelă low cost. Personajele sunt subţiri, stinghere în situaţii neverosimile.
Pe scurt: Angajata unei librării Humamitas a fost concediată pentru că nu l-a recunoscut pe Andrei Pleşu şi nu i-a făcut reducere la cărţile achiziţionate. Vexat de tratamentul teluric aplicat, înaripatul Pleşu l-a sunat pe Liiceanu (patron la Humanitas, prieten cu Pleşu, vâlcean cu mine).

Cum să fie posibil aşa ceva? Scenariu nereuşit, personaje subţiri, telenovelă low cost, v-am spus. Cum să sufere d-l Andrei Pleşu de o vanitate aşa meschină? Dânsul este Scriitorul, Filozoful, Înaripatul, Zburătorul. Nu se poate, mon cher! Hai, treacă-meargă un ecler, o escapadă gastronomică nevinovată printre cele lumeşti. Dar să te umanizezi cu aşa mărunţişuri, până la banalizare şi lehamite, nu pot crede. Nu pot! E ficţiune!
Continue reading

Ne vrem potcoava înapoi!

piturca

S-au tras la sorţi grupele de calificare pentru Campionatul Mondial din 2018. România (prima urnă valorică!) va concura cu Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia şi Kazahstan.
Nu este deloc o tragere norocoasă, Danemarca şi Polonia având loturi mult mai valoroase. Sunt două naţionale cu jucători importanţi în campionatele puternice ale Europei:

– Kasper Schmeichel (Leicester City), Jannik Vestergaard (Werder Bremen), Simon Kjær (Fenerbahçe), Frederik Sørensen (Köln), Jores Okore (Aston Villa), Daniel Wass (Celta), Andreas Christensen (Borussia Mönchengladbach), Simon Poulsen (PSV), Michael Krohn-Dehli (Sevilia), Christian Eriksen (Tottenham Hotspur), Pierre Højbjerg (Bayern Munich), Nicklas Bendtner (Wolfsburg).
Continue reading

Ce au în comun România şi Gabon

messi1
Mare scandal în presă după vizita lui Messi în Gabon. Scopul vizitei? Temelia stadionului care va găzdui 2017 Cup of Nations. Detalii AICI.
Sămânţa de balamuc nu a fost mormanul de lire inventat de presa fabulatorie. Gabonezii, în frunte cu partidul din opoziţie, s-au simţit profund jigniţi de vestimentaţia lui Messi:

“When you’re called Lionel Messi and you’re a multi-billionaire, you don’t have the right to present yourself to officials of a republic, even a banana one, with your hands in the pockets of a ripped, tattered pair of shorts.
Continue reading

Hai cu primaru’

Teoretic alegerea primarului dintr-un singur tur nu e nici antidemocratică și nici nu sprijină în vreun fel venalitatea clasei politice. De fapt cam asta a fost și poziția din spatele schimbării legii plus argumentul suprem – uite că și afară se poate așa.

Când vorbim însă de electoratul român, măsura devine evident de protecție a unei clase politice luată prin surprindere de ultimul vot, care nu mai vrea să fie bulversată de vreo apariție independentă, din afară mocirlei, că cine știe cum votează nebunii ăștia care nu iau punga de făină. Continue reading

Mișto-ul lui Dan Alexe

Zice Dan Alexe că mișto e un cuvânt țigănesc și ironizează niște personaje care-l folosesc. De-aici am văzut cu surprindere (că nu oricine citește genul ăsta de scrieri) cât de diferite sunt interpretările pe care le-a primit, cele mai multe mergând spre – vai, să nu mai folosim mișto, că Dan Alexe vine și ne trage de urechi.

Eu nu-s lingvist. Fiind însă un scriitor destul de aplecat spre limbă și spre nuanța pe care graiul folosit o poate da unui personaj, eu n-am înțeles nicio clipă că Dan poartă un război cu un cuvânt anume sau cu o familie de cuvinte pe care le-ar considera de nefolosit.

Pentru mine, observația era o chestie de bun simț elementar pe care, din perspectiva de autor de carte, o înțeleg și o folosesc când pun cuvinte în gura iobagilor de pe moșie. Continue reading

Mentalitatea afaceristului autohton

Românii sunt proşti. Eu, deşteptul uliţei, fac avere profitând de prostia lor.
casa_videanu_47020600_93574300
Spaţiul public este plin de asemenea exemple. Proasta înţelegere a pieţei libere, capitaliste a născut monştri. Gena noastră „descurcăreaţă” a contribuit din plin la furtul propriei căciuli.

Sorin Ovidiu Vântu este reprezentativ pentru categoria „geniilor” care au înţeles cum merge treaba în România. Pentru cei de teapa lor, infracţiunea este o artă, nu ceva condamnabil. Găinăriile sunt dovadă de maximă inteligenţă, nu de caracter mizerabil. Ceilalţi români nu au furat pentru că nu au putut (nu i-a dus capul), nu pentru că au vrut să fie cinstiţi.

România primilor 20 de ani după revoluţie a fost mediul perfect pentru aceste tumori sociale. Profitând de naivitatea unui popor buimăcit de tranziţie, au aplicat cu succes metoda: „Românii sunt proşti. Eu, deşteptul uliţei, fac avere profitând de prostia lor.”

De câţiva ani, puţini ce-i drept, am început să dăm semne de însănătoşire. Medicamentul miraculos nu ne aparţine. Este produs la noi, adevărat, dar sub licenţă străină. Cel mai important: vrem, nu vrem, îl înghiţim.
Asta încă nu au înţeles găinarii anului 2015, ăştia răsăriţi după ultima ploaie. Rezultatul? Insolvenţă, faliment, puşcărie.
Continue reading

Poirot, un reper cinematografic

În ciuda numelui, David Suchet este un britanic autentic, născut în Londra, crescut cu briza călduţă a regiunii Kent. Un actor clasic, desăvârşit, având girul reuşitei din teatru atunci când a provocat cinematografia.

Hercule Poirot, însufleţit de David Suchet în cele 13 sezoane (1989-2013), este principalul motiv pentru care îmi displac toate serialele cu detectivi, apărute în ultimii 10 ani. Cu Sherlock-ul ăsta de rit nou, scornit prin 2010, în cap de listă.

Nu pot să urmăresc şi să apreciez dinamica absurdă din Sherlock. Nici falsitatea actorilor, scenariul șubred, decorul fad, peisajul duhnind tot timpul a plastic, aluminiu, laptop şi iPhone încinse. Povestea nu are tâlc şi nici tact. Indiciile sunt construite cu repezeală şi mult kitsch, iar apoi aruncate ostentativ în ochii spectatorului – explicate cu lux de amănunte, să înţeleagă şi ultimul viţeluş.

Aşa cum am prins atmosfera filmului american din anii ’90, şi o voi aprecia necondiționat, mi-am ales Poirot reper inamovibil pentru serialele cu detectivi. Pentru că dincolo de Agatha Christie si mintea-i sclipitoare, dincolo de geniul lui David Suchet, cele 13 sezoane din Poirot alcătuiesc o frescă hipnotică a perioadei interbelice.
Continue reading