Petronela Rotar, scriitoare şi jurnalistă de incontestabil succes, îşi ascute peniţa, agoniseşte în pieptu-i generos rezerve de aer şi trâmbiţează asediul. “O să mă ştii de undeva” scrâșneşte printre dinţii de joagăr, în timp ce catapultează “bombe” spre Reduta Pleşu.
Povestea Petronelei pare scenariu de telenovelă low cost. Personajele sunt subţiri, stinghere în situaţii neverosimile.
Pe scurt: Angajata unei librării Humamitas a fost concediată pentru că nu l-a recunoscut pe Andrei Pleşu şi nu i-a făcut reducere la cărţile achiziţionate. Vexat de tratamentul teluric aplicat, înaripatul Pleşu l-a sunat pe Liiceanu (patron la Humanitas, prieten cu Pleşu, vâlcean cu mine).
Cum să fie posibil aşa ceva? Scenariu nereuşit, personaje subţiri, telenovelă low cost, v-am spus. Cum să sufere d-l Andrei Pleşu de o vanitate aşa meschină? Dânsul este Scriitorul, Filozoful, Înaripatul, Zburătorul. Nu se poate, mon cher! Hai, treacă-meargă un ecler, o escapadă gastronomică nevinovată printre cele lumeşti. Dar să te umanizezi cu aşa mărunţişuri, până la banalizare şi lehamite, nu pot crede. Nu pot! E ficţiune!
Povestea nu i-a plăcut nici măcar autoarei. Doamna Petronela Rotar a scris-o, a citit-o atent de câteva ori, i-a stabilit valoarea artistică, inadecvarea, eşecul. Drept urmare, a făcut foaia mototol, şi-a ucis opera.
Articolul iniţial despre drama librăresei necunoscătoare de Pleşu a fost şters de pe blogul Petronelei. Au urmat lămuriri (ASTA şi ASTA)
Foarte bine. Cum să facă Pleşu aşa ceva? Şi, cel mai important, cum să nu-l cunoşti pe Pleşu?! Aş fi rămas convins de neadevărul celor auzite, mi-aş fi văzut liniştit de drum. Dar PR-iştii Humanitas au simţit nevoia de mai mult. Au vrut musai să ne dea nişte explicaţii.
Aoleu, Ancuţooo, ce mama focului făcuşi, fato? Îi îngropaşi pe toţi.
Nu puteai, mult mai sănătos pentru toată lumea, să taci? Povestea părea o telenovelă proastă, nimeni nu i-ar fi dat atenţie, se pierdea în negura timpului. Cum să faci aşa tâmpenie tocmai tu, responsabila cu fardarea rahatului?
Din ce spui mătăluţă, este adevărat. Petronela nu ne-a minţit pentru a se băga în seamă cu lumea bună a cărturarilor, aşa cum pretinde Pleşu.
Angajata Librăriei Humanitas nu l-a recunoscut pe Pleşu. Un adevăr, un fapt recunoscut de Librăria Humanitas, prin vocea doamnei Anca Nedelcu. Drept urmare, în acest moment nu mai lucrează pentru librărie (a fost concediată, şi-a dat demisia, irelevant).
Hai să punem o întrebare simplă, logică, singura care contează:
Dacă Pleşu nu s-a plâns de faptul că nu a fost recunoscut, cum a aflat conducerea Humanitas de gafa angajatei?
S-a dus angajata (acum fosta) la conducere, cu fălcile crăcănate de râs: “Buahahaha, ce proastă sunt! Nu l-am recunoscut pe Pleşu! Merit să-mi dau demisia.” Aşa s-a întâmplat sau cum? Vrem nişte lămuriri, doamna Anca Nedelcu.
Le vrem degeaba. În meseria lor lunecoasă, PR-iştii au o regulă de aur: Dacă ai dat cu nuca în peretele greşit, te faci că plouă. Nu ştiu, domne. Care perete? Care nucă? Plouă, creşte porcii.
E simplu. Dacă discuţia nu merge spre binele tău, nu mai răspunzi şi ai omorât-o. Infailibil raţionament în PR-ul de net şi blogosferă.
Dar măcar de la dumneavoastră, domnule Pleşu, care nu sunteţi nici PR-ist şi nici internaut, aş avea o minimă pretenţie. Fiţi sincer, domne! Asta este. Zburătorul uneori îşi mai umple aripile de maro. De la ecleruri, bineînţeles. Hai, nu vă mai mângâiaţi propriul himen, pitit după vişin. Recunoaşteţi că aţi pârât-o pe librăreasă.
Acum vreo 17 ani, pe cand aveam vreo 30 de angajati, lucram cu totii impreuna intr-un singur birou, o sala mare, deschisa. Ma cunosteau toti foarte bine. Asa credeam cel putin. Pentru ca la un moment dat suna un client din Germania la telefon si raspunde una dintre angajatele model, o programatoare, care vorbea germana bine si avea ceva vechime in firma.
Dupa ce fatuca s-a prezentat politicos si a intrebat clientul cu cine doreste, i-a spus acestuia “einen Moment bitte” si adresandu-se tuturor celor din sala, a urlat in gura mare: “este cineva Loth in firma asta?” :))
Iti poti imagina ce tsunami de rasete a izbucnit in biroul acela :))) Si astazi cand ma gandesc la faza aia, rad cu pofta.
Trebuia să o concediezi, după care să negi orice întâmplare “Nu ştiu, nu ştiu. Nu a mai venit la muncă. A dispărut. Nu ştiu” ;))
Ce-i cu țiganii ăștia doi din poză?
nu-s evrei? sau tigani-evrei?
Cine mă,ăștia doi? Ce-ai mă ești nebun. Tu nu te uiți la ei că-s ciori toată ziua
Crede-mă că mă pricep bine la rase cumtre.Ca să știi și tu, Humanitas e editură țigănească. Pleșu, Cărtărescu, Liiceanu, Paraschivescu ăla.Numai ciori. Mai ales garoiu ăla de Cărtărescu, nu mai vorbesc. Numai bulangii
Sunt mai multe rase de țigani. Boldeni, spoitori, gabori, ursari etc. Pleșu e țigan cocalar. Nu te uiți la el. Ca el așa o să arate și Leo de la Kuveit peste 50 de ani
mie mi se parea ca Plesu are moaca de evreu, mai ales spranceana aia nu pare tiganeasca, ci evreiasca
E rrom bă băiatule, a zis și Mircea Dinescu care la rândul lui e țigan. O fi și jidan, dar țigan e sigur.
Hai mă. Știți bine că Pleșu nu e nici țigan, nici evreu. E reptilian.
Băi, ce-i aici? Bar de troli?
La ce te referi?
La analiza etnografică făcută de Freige şi Perkele, la ce altceva? 😀
Auzi și pentru domnul Pleșu care sunt sigur că citeste pe aici, se cam dă pe net in ultima vreme, o dedicațtie speciala, taraful de la Varbilău cu Mircea Dinescu. Auzi ce spune. Atenție mare la TEXT toți neofiții!
https://www.youtube.com/watch?v=YLhfopGKgSI
Ca e tigan, ca e evreu, ca are oricare alta etnie, e irelevant pentru mine. Pentru mine Plesu e o lepra. Filosofii antichitatii, oamenii de cultura, erau de o modestie rara. Plesu, in schimb, e un arogant si un infatuat, deci nu e un veritabil om de cultura. In evul mediu erau nobili nascuti nobili si nobili care-si cumparau titlul nobiliar. Plesu si-a cumparat titlul nobiliar prin ligusirea diverselor puteri politice. Intamplarea din libraria din Sibiu arata ca nu e doar un impostor in materie de cultura ci si in materie de educatie.
Filosofii antichității au murit acum multă vreme și singurii care ne spun ceva despre ei sunt amicii lor, alți filosofi. Peste 2000 de ani, dacă-l mai ține minte cineva pe Pleșu, probabil că tot de o modestie rară o să se spună că a fost.
Solo! Merge dedicația asta de la mine pentru PRALEA Mircea Cărtărescu! Taves bahtalo!
https://www.youtube.com/watch?v=GlP5ff6XsRE
Prietene,,, trebuie sa fii prea prost sa debitezi cu atita ,siguranta,ratio/na_mente de gen Sandra Brown.
Nea Plesu a explicat clar in ziarul Adevarul toata tarasenia in amanunte destul de limpezi si pentru cumatra Tractorina din Cucuietii din Vale.
Sa vii cu susoteli din astea( de gospodina) din piata Obor,,,acest lucru spune multe despre coeficientul tau de furnica/guraliva.Pardon.La inteligenta ma refeream.
Nu m-a convins “explicaţia” din Adevărul. Altfel nu mai puneam întrebarea din articol:
“Dacă Pleşu nu s-a plâns de faptul că nu a fost recunoscut, cum a aflat conducerea Humanitas de gafa angajatei?”
Asta este. Dacă eram cumătra Tractorina sau un comentator autointitulat “Prostie” poate înghiţeam explicaţia din Adevărul.
nu….nuuuuuuu….nuuuuuuuuuuuuu…nu si voi cu cancanul asta :)))) de 2 zile lumea il cunoaste, recunoaste sau il baga in ma-sa pe Plesu; cumpara sau boicoteaza Humanitasul si are vise mai mult sau mai putin umede cu Petronela :))
Cancan, necancan, eu am impresia că nişte oameni mint de îngheaţă apele. Şi nu din obligaţie. Se mai poate întâmpla să fii obligat în viaţă să minţi, să nu ai de ales.
Dar ăştia mint pentru că aşa li se pare mai comod, nu sunt constrânşi de gravitatea problemei.
De ce să nu zicem despre ei? Hai să zicem 🙂
Dani…m-ai inteles gresit..nu am nimic cu faptul ca e vorba de Plesu. Mesajul in sine e o non-stire. Cat timp respectiva angajata nu poate prezenta un avertisment de genul “esti data afara pentru ca nu l-ai recunoscut pe marele scriitor” totul e can-can. Daca si-a dat demisia chiar nu mai conteaza restul discutiei.
S-ar putea ca perspectiva mea sa fie deformata de munca in multinationale, nu zic nu.
Attila,
corect, in acest moment este o nondiscutie, avand in vedere felul in care s-au desfasurat lucrurile. Fatuca si-a dat demisia, Plesu a dezmintit ca a dato afara si ca s-a plans de faptul ca nu a fost recunoscut.
Dani insa a scos in evidenta ceea ce nimeni nu a spus. Si anume ca Plesu a mintit cand a spus ca nu s-a plans la nimeni, ca nu a fost recunoscut in Humanitas. Si a pus o intrebare pertinenta.
Articolul lui Dani trateaza astfel un subiect fierbinte din presa, venind cu ceva nou. El nu scrie niciodata articole doar de dragul de a spune si el ceea ce au rumegat deja altii.
Nu-i sta in fire. :))
Hary, tu in primul comentariu ai zis ca ti s-a parut amuzant ca nu te stia lumea. Nu toti patronii sunt ca tine 🙂 (Ipoteza Nr1)
Omul a zis ca nu s-a plans; poate minte, poate nu. Daca minte, treaba poate deveni un subiect (precum discutia literara din Filantropica) dar tot un non-subiect . Daca nu minte, e o alta fasaiala.
Sa zicem ca imediat ce a iesit din librarie l-a sunat pe Liiceanu si l-a luat la misto ca nu l-a recunoscut fatuca (cam cum e tsunami-ul de rasete) (Ipoteza Nr2)
1 si 2: patronul poate ori sa continuie misto-ul…ori sa se oftice. Daca se oftica, o da afara si asta fara sa se fi plans direct Plesu.
Atunci cand a izbucnit tsunami-ul….cum a reactionat colega ta? A avut un moment de “shit…l-am jignit pe sefu” sau nu ? (asta se citeste de obicei in ochi)
Attila,
“Atunci cand a izbucnit tsunami-ul….cum a reactionat colega ta? A avut un moment de “shit…l-am jignit pe sefu” sau nu ?”
Dupa ce a scos porumbelul din gura, s-a lasat o liniste sinistra in sala, toata lumea a inmarmurit timp de cateva secunde, care pareau cat o vesnicie.
Dupa care s-a dezlantuit potopul…:))
Nu cred ca s-a gandit nicio clipa la cum m-am simtit eu in calitate de sef, mai degraba era jenata ca nu a stiut cum ma cheama cu numele de familie. Ii venea sa intre in pamant de rusine fata de mine si de colegii ei, care faceau misto de ea.
Cu toate acestea nu s-a gandit nici o clipa sa-si dea demisia, dar nici eu sa o demit. :))
hary, …asta pentru ca nu esti nebun :))))…dar nu toti patronii sunt ca tine 🙂
apoi….tu erai acolo in sala aia….daca faza se intampla in cine stie ce sucursala de-a ta (sa zicem ca ai avea) si aveai pe acolo cine stie ce sefut dornic de afirmare…n-ai de unde sti cum se putea termina pentru cea care nu cunostea “patronul” (OK…aici apare si premiza ca ai angaja idioti in posturi de conducere…care se bate cap in cap cu faptul ca nu esti nebun)
Attilla,
nu am fost, nu suntem si nu vom fi niciodata organizati ca o corporatie multinationala.
Nu avem “sefuti” dornici de afirmare in firma. Si nu e o placere sa fii sef la noi in firma. Mai multa raspundere si responsabilitate, mai multa munca de facut, mai mult stres, mai putin timp liber… nu e pentru oricine. :))
probabil ca asta este motivul pentru care fata respectiva nu “si-a dat demisia” din Datagroup ci din alta parte 🙂
Nu poți da afară pe cineva chiar așa de ușor. Eu n-am firmă (și nici nu sunt angajată ca atare, ci freelancer), dar știu de la amici patroni că e cu cântec concedierea.
Însă e ok: chiar dacă Pleșu nu a întreprins acțiuni directe ca să-i fie rău librăresei, pe bloggeriță n-a iertat-o. Tipa a scos articolul, și-a cerut scuze, a explicat că ea și sursa au fost mințite, atunci: http://acestblogdenervi.ro/lamurire/
Pleșu a rămas tot nervos pe ea, mai scrie un articol în care are grijă s-o scoată tot pe ea vinovată:
http://adevarul.ro/news/societate/o-zi-vacanta-1_55b5040ff5eaafab2cf5381f/index.html
Ba mai mult, spune: „Nu pare să realizeze că „a fi minţit” de alţii nu e o vină, dar că a răspîndi o minciună este”. Păi, adevărul poate fi ghicit în stele? Ți-l aduc porumbeii dimineața? Ea de unde era să știe că și ea, și sursa au fost mințite? Și-a făcut tot procesul de conștiință, și-a cerut scuze, s-a ploconit în fața lui Pleșu, dar nu e suficient.
Practic povestea cu Pleșu cel supărăcios care „îngroapă” pe cineva de care nu-i place e reală, doar că nu librăreasa a căzut victimă, ci Petronela Rotar.
Roxana,
asa este nu poti da afara personalul asa cu una cu doua.
trebuie mustrari verbale, scrise, referate, etc…
De aceea nici nu a fost data afara libraresa, ci si-a dat demisia :)) Mai nou, daca vrei sa-l dai afara pe cineva, il convingi sa-si dea demisia.
In contextul problemei este insa irelevant.
@Hary
Am dat reply aiurea, de fapt comentam la chestia asta: „Cat timp respectiva angajata nu poate prezenta un avertisment de genul “esti data afara pentru ca nu l-ai recunoscut pe marele scriitor” totul e can-can. Daca si-a dat demisia chiar nu mai conteaza restul discutiei.”
Ideea era că nu e chiar așa de ușor să fie concediată efectiv și să poată veni cu o hârtie oficială care să spună un motiv de genul ăsta.
Bine, am picat aiurea cu comentariul, sună de parcă aș explica de ce n-ai dat-o afară pe programatoarea ta. :)) Când alta era intenția.
Roxana, stiu ca nimeni nu-ti va da un avertisment de genul asta 🙂 si stiu ca se merge pe “convingerea” ca demisia e mai buna.
Dar ai variante: mori cu ei de gat si le contesti fiecare avertisment, mori cu ei de gat si ii obligi sa-ti treaca in fisa postului orice sicana (era parca o poveste cu o secretara care taia hartie in fiecare zi) sau iti bagi picioarele si pleci.
dar daca alegi sa pleci, e urat sa zici ca ai plecat din cauza cuiva. ori te lupti…ori nu
Înclin si eu spre ipoteza cu sefii mici capabili de orice pentru afirmare.Ne-a ramas in sange chestia asta cu vizite de lucru de la Bucuresti….Nu stiu cand o sa scapam de sindromul postcomunist.
”atunci cand crezi c-ai scapat, te trag inapoi”(Al Pacino in “Nasul”)
https://www.youtube.com/watch?v=UPw-3e_pzqU
Hai bre, nu vă mai clonțăniți și / sau firitisiți pe marginea blancă a paginii 5 din Dilema Veche, pagină dedicată, cutumiar, cugetărilor și sentințelor domnului Pleshou, sofisme de toloacă și silogisme de tarla într-atât de adânci, de absconse și abstruse, încât sunt numai bune de înfipt în glia patriei întru penetrarea litosferei și străpungerea globului terestru până la gălbinii asiați întru questionarea despre News-Feed-urile cu sorginte în Piața Tienanmen.
Amu, după așă introducțiune „explicită” de tip introbăgare, să vă povistesc o cimilitură de șantier cu morală de bordură:
Cică la un prostovan, i se pune o întrebare de baraj, așteptând ca să elaboreze un răspuns de hidrocentrală:
Dacă, prin întâmplare, te afli gol pușcă în mijlocul unui restaurant de 5 stele și ai la tine doar un prosop, cum procedezi să ajungi la ieșire?
Bineînțeles, toți prostovanii questionați (în genere cam 99,9(6) % (fracție zecimală periodică mixtă) din populația planiglobului, au răspuns iute că-și pun prosopul în dreptul pulii / pizdei și o ușchesc înspre ușă.
Ăilalții 0,04% din populație iereau din tagma erudiților țâfnoși, gomoși, infatuați, aroganți, egomaniaci, egocentrici etcaetera (oare câte similitudini trebuie inserate pentru a obține o tautologie definitorie Pleshou-lui?), personagii bizare ale contemporaneității aflate în împrejurări și mai zărghite.
Ei bine, Musiu Pleshou, pe un ton baritonal, ca de bunic broscoi- moralist, purtător de ochelari având lentilele fabricate din pahare Berzelius de unică folosință, a enunțat CREZUL IZBĂVITOR PROPRIU:
„Păi, pe mine mă cunoaște lumea după față, nu după pulă! Motiv pentru care, ca să evadez din zona oprobriului public, îmi pun prosopul în cap, îmi acopăr inclusiv țăcălia intelectualistă și o tai la goană către ușă, cu ștromeleagul bălăbănindu-se cu grația unei trompe de elefant și având rapiditatea unei curse ce l-ar face pe Usain Bolt să-și conștientizeze statusul de vicecampion.”
Cam asta o fo’ tâmplarea modelată didactic întru descoperirea geniilor carpatine.
Amu, treaba de la Hermannstadt se cam aseamănă cu cea teoretică:
Cine i-i de vină lui Musiu Pleshou că îmblă în kurul gol și nemascat doar pe ulițele, coclaurile și cărările Olimpului, loc în care se bețivănește cu ambrozie cu gust dulce și amăprui în compania altor Titani și Genii, se îndeletnicește dimpreună cu alți philosophi bărboși cu soteriologia creșterii viermilor de mătase îndopați cu Frunze de canabis, teză neo-filosofică având amplă aplicabilitate gnoseologică asupra identificării cauzelor decesului prematur la masculii din specia Mantis Religiosa?
Pentru ca, în contrapartidă, când apare printre nedemnii moritori pomânteni, (ceia care până mai ieri se semnau punând fingerprintul deștului mare pe cruciulița fackută din penița preceptorului, și care mai apoi abea o-nvațat de la popa din sat buchile și a se iscăli), ei bine, în aceste ample peripluri ale școlii peripatetice Pleshou-ene, Maestrul se preumblă Întotdeauna cu prosopul înfășurat în jurul capului, nicidecum în jurul pulii, pe cale de consecință devenind eminamente incognoscibil.
Așa că ce atâta tura-vura că nu l-o recunoscut o amărâtă de bibliotecară după lungimea și calibrul pulii bălăbănite printre rafturile Humanității?
Mare fason în ciumperci.
#haidibrelăsațnasumaigios
Addenda: cam pe unde am mai tras cu eavesdropingul pe situri și profiluri, cam pste tăt am pus aceeași întrebare,
Pleshou ce A FOST? Toboșar?
(parafrazându-l pe Mitică Popescu în rolul său din „Lumini și umbre” „Enescu ce a fost? Toboșar?)
Adicătelea astă întrebare este premonitorie și prophetică, prefigurând nedumerirea de peste vreun jubileu a unor omuleți grobian de normali, care n-or citit la viața lor nici o virguliță din orăcăielile evanescente ale Maestrului Pleshou:
„Pleshou ce a fost? Fotbalez sau fotbaliator?”