Bancuri pentru seci

Erau un german, un francez și o româncă…

Restul românilor erau contemplativi pe glie, apărându-și sărăcia şi nevoile şi neamul. Americanii și rușii, laitmotivele strămoșești, îi prindeau pe români de brăcinari și-i târau, cu tot cu glia de sub tălpi, spre un pământ mai mare al făgăduinței.


Continue reading

La mal

Albia nisipoasă se leagă de Olt printr-un nod de mâl împuțit. Aici s-au adunat toate culorile și duhorile satului: bucăți roșii de ligheane, olițe de noapte verzi, celofane, bidoane de ulei, schelete de căței. Colorează lunca, put și orăcăie pe vocile broscoilor râioși. Sunt uriași, au ochi de bivol, gușa scroafei de Ignat și pielea unui stejar secular, alcătuită exclusiv din bube. Mâlul le înghite răbdător pe toate: schelete, olițe, bidoane, ligheane și ultimul orăcăit scăpat printre excrescențele cleioase ale unui râios bătrân.

După ce soarele s-a scufundat în Olt, a răsărit Anton în capul digului, cu bărbia între genunchii îmbrățișați. Neluș s-a așezat alături și studiază orizontul cu mâna streașină deasupra ochilor: alternează oftări și gesturi vetuste așteptând o reacție, începutul unei mărturisiri. Anton se îmbrățișază într-o înstrăinare stătută, de parcă digului i-ar fi crescut o gâlmă. Continue reading

Prisma Arai (anagrama)

Autor: Heautontimoroumenos

Mi-e umbră la umbră, mi-e umbră la soare,
Mi-e umbră pe jos – mi-e umbra călare;
Și umbră mi-e ziuă și umbră mi-e noapte,
Iar umbra e-un ciob de zări sfărâmate.

Să stau tot la umbră, ‘năuntru și-afară?
Tot umbră mi-ar fi… sub nori de ţigară.
Mi-e umbră la umbră, mi-e umbră la soare,
Mi-e umbră pe jos – mi-e umbră călare.
Continue reading

Troița


La începuturi, Casa Veche avea garduri noi și oameni tineri. Se ciopleau primii araci sub un acoperiș de nuiele, ridicat în locul gării de astăzi. Cu fiecare primăvară, se împuținau peticele de salcâmi și buruieni, iar vița de vie se întindea pe movilele scundace precum o boală de piele.

Drumul central era încă sănătos, monocolor; prima baligă l-a pictat atunci când și-a cumpărat preotul satului o pereche de boi. La începuturi, tinerii săteni nu aveau invidii și toți erau mândri de boii preotului.
Continue reading

Rasismul, o fiță scumpă

Așa arată puloverul creat, lansat și imediat retras de firma Gucci. Într-un alai de scuze și căințe aiuritoare, bineînțeles.

Explicația pentru cei ca mine, adică diletanți în simbolistica vestimentară: Crăpătura aia roșie din dreptul gurii este prea roșie, prea groasă, prea seamănă cu buzele unui negru. “Ardeți puloverele, rasiști nenorociți!” a tunat și fulgerat Sfânta Social Media.

Spre finalul anului trecut, alți îmbrăcători de fițe (Dolce & Gabbana) au fost nevoiți să retragă reclama de mai jos. Chinezii nu s-au rezumat la maimuțăreli în social media, au ieșit în stradă să protesteze. Să-și apere tradițiile și neamul. Și dreptul de a purta D&G, liberi de stereotipuri.


Continue reading

Ritual


Autor: Heautontimoroumenos

Peste-o stea cuprinsă-n cerc, pe-un altar, legat în frânghii,
Sta un vis răpit demult, sub o noapte de nimic.
Cu veninul vorbei dulci te-aştepta senin să-njunghii
Stârvul său sfărâmicios. Stele cad, stele-l ridic’…

Într-o cupă adunat, strop cu stropi şi cu şiroaie,
Un lichid de-un roşu-nchis clipoceşte surd, mărunt –
Taci şi tu, tace şi el şi-n tăceri se întretaie
Un pumnal venit de sus, cu o mână de pământ…
Continue reading

Nu mai înjurați săracii!


Am intrat cu mare lehamite într-un nou an electoral: europarlamentare în primăvară și prezidențiale toamna.
Mă aștept ca totul să decurgă la fel, motiv pentru care am un singur îndemn: Hai să nu mai înjurăm săracii! Și când scriu “săracii” mă refer la majoritatea românior. Acei 60-65% care vor absenta din nou la vot plus amărâții care vor duce pungi cu alimente copiilor de acasă.

Îndemnul meu vine și cu un exercițiu de imaginație. Pornim de la date reale: 46% dintre salariații români câștigă minimul pe economie, aprox. 250 EUR. 85% dintre salariații români câștigă lunar sub 700 EUR. Vorbim de categoria activă, cei care, teoretic, “aduc bani în casă”. Pensiile, alocațiile și ajutoarele sociale pentru nemuncitori sunt rizibile, inutil de luat în calcul.

În plus, există județe (Maramureș, Suceava, Vrancea, Harghita, Vaslui, Covasna, Sălaj) unde 60-65% dintre angajați câștigă minimul pe economie. Continue reading

Scuzele lui Dăncilă

Înțeleg că, în timp ce “combate Holocaustul”, d-na prim-ministru este o fire timidă și emotivă, de-asta mutilează limba și logica. Nu cunosc multe persoane mai timide și emotive decât mine. Și totuși…

Între timp, primul cancanist al țării, Cătă Tolontan, s-a asigurat că Vasilica Viorica va fi luată mieros în brațe de toate feministele națiunii. Dacă ieri era pesedista analfabetă slugă-n Casa Dragnea, acum este mama adoptivă eroină.
Bravo, Tolontan!

Soluție pentru criminalii recidiviști

Crimă în Mediaș, autor recidivist, eliberat în urma “recursului compensatoriu”
Partidele de opoziție și presa anti-putere saltă tălpile pe cărbunii incandescenți și urlă “Criminalii!”

Conform datelor oferite de Ministerul Justiției, au fost alte 188 de infracțiuni violente (crime, tâlhării, violuri) săvârșite până în prezent de eliberații prin recurs compensatoriu. Nu a interesat nici pe dracul din mintea lui Neghiniță din cleiul urechii lui Opoziție. Ăia 188 n-au fost filmați, nu-s material de dramă națională. Fie-le groapa adâncă și călduroasă!
Dar acum, cu tehnologiile nepoților Lumiere, parcă merg roase niște procente politice.
Continue reading