”Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” – Umberto Eco

Nu mai revenim asupra subiectului, asta e realitatea, pe net orice imbecil se comportă ca și cum punctul lui de vedere ar avea aceeași greutate cu a unui specialist și orice tălâmb care n-ar avea tupeul să deschidă gura niciodată în vreun cerc mai aerisit, se trezește în online destul de viteaz cât să înjure și să jignească oameni cu zece nivele peste el în cunoașterea problemei date.

Cum să te comporți într-un mediu în care orice limbric analfabet funcțional o să-ți vâre opinia lui pe gât deși de multe ori nu e în stare să înțeleagă două propoziții simple în limba maternă?

E ușor de spus ignoră-i și, dacă te uiți atent, vezi cum și cele mai calme și, teoretic, imunizate la idioți persoane din online sunt departe de a se ridica la zen-ul pe care-l propăvăduiesc.

Dacă nu se iau tot timpul în gură cu un tâmpit de ăsta, atunci se iau numai o dată pe lună de unul ca să se simtă răzbunați, dacă nu se iau individual de exemplarele bubuitoare atunci, după ce la un articol apar mulți, scriu un articol separat în care dau în cretinii care nu au înțeles o boabă din articolul anterior.

Și ăsta e timp pierdut. Că încerci să-i explici fiecărui prost în parte, unuia din zece, sau unei tranșe întregi printr-un articol, tot timp stricat pe tâmpi e. Dacă ești bloger pro și asta ți-e sursa de bani, îl bagi la timp petrecut la muncă și gata, când însă tu ai altă treabă de făcut e și mai frustrant timpul ăsta aruncat la gunoi.

Cum spuneam, puțini reușesc să-i ignore, iar eu nu sunt unul dintre ei. Că nu le răspund des nu înseamnă că nu mi-am făcut nervi tăcând și că nu mi-au frecat toată dispoziția din ziua aia. Când le răspund, tot atât pierd dar măcar știu că reușesc să-i înnebunesc de nervi și pe ei și da, consider că e mai bine decât să mă enervez doar eu.

Care-i până la urmă soluția? Să nu-i atragi deloc. Poți face asta ținând un blog fără articole de interes comun, unde toți au în sân adevărul absolut. Nu tu cotidian, nu tu monden, nu tu politică, sport, nu tu bricolaj sau auto (să vezi dom’le câtă inginerie pe tot românu), nu tu IT și electronice. Ce mai rămâne?

Bloguri de specialitate restrânsă și neatractivă pentru mase (numismatică, viermi de mătase), bloguri axate pe vizual, chestii de astea ciudate. Și bloguri de scriitor, pure, care să aibă numai conținut legat de scriitura omului, fără păreri despre diverse (îl urmăresc cei care i-ar putea cumpăra cărțile, că dacă nu le place nu stau – literatura nu e în niciun caz magnet pentru prostalăi cu păreri).

Cu alte cuvinte, vrei să nu-ți pierzi timpul cu proști, nu scrie nimic din ce i-ar putea interesa și, Doamne-ferește, atrage.