”Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” – Umberto Eco
Nu mai revenim asupra subiectului, asta e realitatea, pe net orice imbecil se comportă ca și cum punctul lui de vedere ar avea aceeași greutate cu a unui specialist și orice tălâmb care n-ar avea tupeul să deschidă gura niciodată în vreun cerc mai aerisit, se trezește în online destul de viteaz cât să înjure și să jignească oameni cu zece nivele peste el în cunoașterea problemei date.
Cum să te comporți într-un mediu în care orice limbric analfabet funcțional o să-ți vâre opinia lui pe gât deși de multe ori nu e în stare să înțeleagă două propoziții simple în limba maternă?
E ușor de spus ignoră-i și, dacă te uiți atent, vezi cum și cele mai calme și, teoretic, imunizate la idioți persoane din online sunt departe de a se ridica la zen-ul pe care-l propăvăduiesc.
Dacă nu se iau tot timpul în gură cu un tâmpit de ăsta, atunci se iau numai o dată pe lună de unul ca să se simtă răzbunați, dacă nu se iau individual de exemplarele bubuitoare atunci, după ce la un articol apar mulți, scriu un articol separat în care dau în cretinii care nu au înțeles o boabă din articolul anterior.
Și ăsta e timp pierdut. Că încerci să-i explici fiecărui prost în parte, unuia din zece, sau unei tranșe întregi printr-un articol, tot timp stricat pe tâmpi e. Dacă ești bloger pro și asta ți-e sursa de bani, îl bagi la timp petrecut la muncă și gata, când însă tu ai altă treabă de făcut e și mai frustrant timpul ăsta aruncat la gunoi.
Cum spuneam, puțini reușesc să-i ignore, iar eu nu sunt unul dintre ei. Că nu le răspund des nu înseamnă că nu mi-am făcut nervi tăcând și că nu mi-au frecat toată dispoziția din ziua aia. Când le răspund, tot atât pierd dar măcar știu că reușesc să-i înnebunesc de nervi și pe ei și da, consider că e mai bine decât să mă enervez doar eu.
Care-i până la urmă soluția? Să nu-i atragi deloc. Poți face asta ținând un blog fără articole de interes comun, unde toți au în sân adevărul absolut. Nu tu cotidian, nu tu monden, nu tu politică, sport, nu tu bricolaj sau auto (să vezi dom’le câtă inginerie pe tot românu), nu tu IT și electronice. Ce mai rămâne?
Bloguri de specialitate restrânsă și neatractivă pentru mase (numismatică, viermi de mătase), bloguri axate pe vizual, chestii de astea ciudate. Și bloguri de scriitor, pure, care să aibă numai conținut legat de scriitura omului, fără păreri despre diverse (îl urmăresc cei care i-ar putea cumpăra cărțile, că dacă nu le place nu stau – literatura nu e în niciun caz magnet pentru prostalăi cu păreri).
Cu alte cuvinte, vrei să nu-ți pierzi timpul cu proști, nu scrie nimic din ce i-ar putea interesa și, Doamne-ferește, atrage.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
Da, dar stii ca in articolul care pornise discutia aparea si o opinie contrara, a unui jurnalist. Omul zicea: Ok, corect domnule Eco, dar “turnul de fildes” al intelectualitatii nu mai e posibil, ba e chiar stupid in 2015. Aia e, inotam intre imbecili? Ce facem? Ne retragem?
Vrei nu vrei, oricat de bine si de elitist ai scrie, uneori trebuie sa mai iei si sabia in maini si sa intri in ostirea dusmana 🙂 (nu trolandu-i, ci inchizandu-le gura, mai ales atunci cand ai avantajul tribunei).
http://www.gazetaromaneasca.com/societate/web/9762-umberto-eco-lreelele-de-socializare-dau-cuvantul-unor-legiuni-de-imbecilir.html
In fine, am de vreo 3 zile o treaba in Draft pe tema asta, dar n-am avut deloc timp sa scriu 🙂
Nu e vorba să scrii neapărat elitist ci despre ceva care nu interesează masele – să spunem că faci un blog pe care scrii numai fragmente de carte, sau un blog dedicat temei unei cărți, sau un blog foileton. Acolo e vorba de plăcut sau nu(iar dacă e nu, nu ai de ce să te superi, e vorba de gust) și eventualele speculații/discuții le ai cu cineva deja interesat nu venit să te contrazică pe ceva unde el are altă dreptate.
Același om care ți-ar fi scos fum pe urechi de nervi cu prostia lui poate să fie un public încântător, pentru că nu vă mai ciocniți în ideologie și păreri.
Cât despre apărat cu sabia… nu aperi nimic. Realitatea e că sunt extrem de puțini oameni dispuși să-și schimbe punctul de vedere sau să recunoască eroarea, asta indiferent de inteligență.
Numai că dacă vorbim de legiunea imbecililor ăștia au ceva în plus față de orgoliu, care-i face imposibil de urnit – capacitatea de a nu înțelege. Nici nu îți înțeleg textul și argumentele și nici nu concep să învețe ceva, știind că au dreptate – și atunci? E clar că nu-i schimbi, indiferent de efort.
De asta să-i faci să se simtă destul de aiurea și să-i enervezi destul de tare (că la asta nu-s imuni) încât să nu mai simtă nevoia să se bage în seamă este singura educație care se poate prinde de ei.
Ce sugerezi tu e practic o evitare eleganta a problemei 🙂 (Eco pare mai degraba interesat de a-si construi un zid mai inalt – nu ca nu-l merita dupa ce cariera a avut si are in spate, dar nu as fi tocmai in armonie cu solutia lui).
Stii care-i problema? Ca ei sunt majoritatea si, daca ii frustrezi, pierzi si public si credibilitate (asta daca nu cumva navalesc peste tine, sa vada ce se ascunde in spatele casei fara sclipici).
Și cu zidul pierzi public și cu sabia.
Tocmai asta e problema, dacă vrei să-ți apropii publicul larg ca cititor prin prezența online, în niciun caz nu te apuci să tratezi chestii de interes general, mai ales dacă faci parte dintr-o minoritate de opinie. Așa nu faci decât să-ți elimini cititori – un individ, mai ales la cât de greu dă românul bani pe carte, nu va plăti pentru o carte scrisă de un tip cu care nu e de acord, nu se identifică, ba l-a mai și porcăit/ironizat (vb de România, un o minoritate de opinie înseamnă chiar puțin – dacă e vorba de limba engleză, minoritatea aia poate fi de-ajuns pentru un public serios).
Nici dacă te izolezi complet nu rezolvi mare lucru, pentru că online-ul este în momentul ăsta cel mai activ mediu, cu comunități care pot face un hit dintr-un produs necunoscut, într-o singură zi.
De asta, pentru un scriitor de beletristică, soluția aproprierii și câștigării unui public, este să scrie online așa cum scrie carte și ca tematică și ca stil. Și să promoveze asta.
Marketingul ăsta generalist e o relicvă care mergea pe vremea când nu erai asaltat cu cincizeci de mii de alegeri, acum e ca zgomotul de fond… să ai un public larg (și-acum o dăm pe ce ne interesează pe noi doi – cum să reușim ca scriitori) e extrem de tentant – uite câți potențiali cititori am. Adevărul e că ăia nu-s potențiali cititori, la fel cum galeria Rapidului nu are potențiali cititori de Patapievici, iar dacă totuși are 1 pe ăla îl găsești activ și în altă parte, nu numai pe stadion, undeva unde e mai ușor de înțeles că e pe nișa Patapievici.
Eu m-am convins practic, cu un mic experiment. Scriind fix pe nișa Povestirilor de sub papuc, am adunat un mic public călduț (în sensul că nu am avut nici măcar o reacție negativă, dacă le plăcea stăteau dacă nu nu, fără să aibă comentarii agresive) care arăta un nivel de interacțiune pe social media de 40-50% și care a cumpărat mai mult decât în urma promovării pe unul din titanii online-ului, cu trafic de 100 de ori mai mare.
Limpede ca bună ziua este că pentru promovarea și construirea imaginii unui scriitor, trebuie să promovezi exact ce scrii nu părerile tale despre agricultură și guvern, prilej de luat carne în frigider de la diverși. Nu numai că nu-ți aduni publicul așa dar ți-l și îndepărtezi – mai ales dacă vrei să scrii literatură comercială, fără să țintești pentru un Nobel, e clar că încerci să vinzi publicului larg, exact ăla cu care te războiești/îl alungi când vine vorba de concepțiile de viață.
În plus prezența online necesită timp și efort serios ( pe mine, fiind ceva constant, mă costă cam o carte pe an), de ce ai folosi munca asta pe altceva decât să dialoghezi cu cititorii tăi pe stilul tău de scris? De ce să nu te adresezi unei comunități care să te cumpere și la care orice creștere să se vadă în vânzări, în loc să te războiești cu o masă de oameni, mai mare ce-i drept, dar care nu contează pentru tine ca scriitor (crește/scade – nu are nicio legătură cu câte lume îți citește cărțile)?
Soluția pe care o văd nu este deci de evitare a publicului, ci de evitare a conflictului cu publicului și de dialog numai cu partea din public care are potențial real de a-ți deveni cititor plătitor și public al tău ca scriitor. Nici izolare, nici bătălie ci selectare naturală.
Vlad,
partea interesanta este ca tot ceea ce zici tu in comentariul tau de mai sus, ma refer la cum crezi ca ar trebui sa se comporte in online un scriitor, face deja Krossfire, de ca. 7 ani incoace 🙂
Ei, ași și el se bagă în gura lupului cu multe subiecte, doar că le tratează într-un stil mai greu de urmărit pentru orice trompet. Face deci numai jumătate, își construiește o imagine elegantă pentru comunitatea sa și construiește o comunitate elegantă prin asta, dar nu-și construiește comunitatea pe baza beletristicii sale.
E drept că jumătatea de care vorbesc îl duce cu două mile în fața mea, spre exemplu :))).
Din acest punct de vedere, Krossfire este un model pozitiv de urmat. El mereu a fost excesiv de atent la cum comunica in online. Krossfire isi construieste de mult timp o imagine solida si coerenta in online. Cu succes, consider eu.
Ce mai are nevoie Krossfire, este de o carte pentru public :))
Sunt de acord cu tine, daca vorbim despre beletristica (si despre marketingul generalist, care e intr-adevar decedat, dar nu in totalitate – alta discutie, lunga, se preteaza la o bere).
Pentru mine insa, implicatiile mai grave ale afirmatiilor lui Eco vin din sfera opiniilor si a curentelor de gandire, o sfera dominata pana nu demult de cateva voci “de elita”. Pana la urma, miza lui Eco in zona beletristicii nu mai e atat de mare (in ciuda influentei lui de netagaduit), dar credibilitatea lui in alte sfere inca poate fi pusa in pericol (sunt putini cei care-i pot ataca discursul, dar sunt destui cei care-l pot ataca pe el – pana la urma, Ad Hominem-ul e o arma a “maselor”, argument fals sau nu).
Din punctul ăsta de vedere acum trăim într-o perioadă de dezechilibru total – mediul este nou și noi nu ne-am adaptat încă. În momentul în care consecințele reale ale imbecilismului practicat pe net (deja au început să apară câteva pe nișa medicală) o să se extindă, se va simți nevoia întoarcerii spre un mediu în care părerile să fie date de specialiști – ori se va forma o porțiune anume a online-ului care se va ocupa cu asta, ori, cum crede Eco, se va reveni la hârtie pentru un plus de autoritate, o diferență tactilă față de păreriștii online.
Ca parere personala, consider ca modul, adica felul de comunicare este mai important decat parerea personala a autorului in relatia cu publicul tinta.
Prin urmare nu tematicile sunt cele care fac diferenta intre simpatie si antipatie, ci tonul discursului.
Poti aborda orice subiect, sa exprimi orice gand, important este sa o faci in asa fel incat cititorul sa nu se simta prost citindu-te.
In mod evident, exprimandu-ti parerile personale, te expui in fata cititorilor si te vei confrunta cu pareri contradictorii, mai bine sau mai prost argumentate decat ale tale.
Depinde de tine ce faci in continuare, incerci sa-l convingi ca nu are dreptate sau ca este prost sau il lasi in pace cu parerea lui?
Vrei sa castigi simpatii (= potential cumparatori de carte), trebuie sa-i tratezi pe toti cititorii tai cu respect, indiferent cum se adreseaza ei tie.
Da, Krossfire e un exemplu de ținută în online.
Tot ca părere personală, bazată pe câțiva ani buni de scris online, dar nu constant și nu cu gândul construcției unei imagini personale ci doar din impuls creativ:
– indiferent de cât de elegant abordezi o problemă de interes general, atâta timp cât scrii pentru un public larg și părerea ta etichetează negativ comportamentul unui segment din el, vei fi perceput ca inamic și înjurat ca atare(dacă ăla e nivelul individului)
– să tolerezi noroiul aruncat spre tine, pe blogul tău, de niște idioți care nu-s în stare de cel mai simplu raționament logic, este, excluzând călugării tibetani, ori imposibil ori teribil de marcant, mai ales dacă nu ești obișnuit să faci asta în cotidian. Nu numai să-i tolerezi dar și să-i tratezi și cu respect când ei te scuipă e dificil, ca să nu zic absurd :))
– tocmai din motivul de mai sus, consider ca scrisul ca bloger generalist va fi tot timpul în contradicție cu efortul unui scriitor de a câștiga simpatia unui public cât mai larg – ca bloger generalist vei călca lumea pe bătături, ca scriitor nu e nevoie să faci asta.
– păstrarea ținutei unei prezențe online depinde foarte mult și de volumul ei – ca în multe alte domenii, mai mult înseamnă mai prost.
Pentru un scriitor orientat strict pe dorința de a-și construi o comunitate pentru cărțile sale, ideal ar fi să țină un blog literar, pe care să și-l promoveze liniștit în social media (unde-și poate permite un stil mai relaxat decât pe blog, cu floricele care să țină comunitatea aproape) , cu câte un articol bun la 7-10 zile. Articol literar.
Să aibă fragmente din cărți, un serial, anunțuri de lansări sau scurte chaturi live. Așa, chiar dacă are doar câteva zeci de cititori la început, aproape toți o să-i fie cititori cumpărători și, mai important, evangheliști – când te simți parte din ceva îl promovezi automat cu orice ocazie.
Aș face așa ceva pe engleză, dar intervine cealaltă problemă, când scriitorul e prea ocupat cu promovarea când mai scrie? :))))
Vlad,
“indiferent de cât de elegant abordezi o problemă de interes general, atâta timp cât scrii pentru un public larg și părerea ta etichetează negativ comportamentul unui segment din el, vei fi perceput ca inamic și înjurat ca atare…”
Eu vad o contradictie in propozitia de mai sus.
Daca tratezi in mod elegant o problema de interes general, scriind pentru un public larg, nu ai cum sa etichezi negativ comportamentul unui segment din el. E o contradictie in sine.
Elegant, pentru public larg, ar fi doar daca ai scrie dintro perspectiva neutra, pastrand o echidistanta, cam asa cum ar trebui sa fie jurnalistismul in Romania. :))
Elegant, pentru public larg ar fi sa te rezumi la a semnala probleme, fara sa arati cu degetul pe cineva anume si lasi cititorii sa-si formeze propria parere.
In momentul in care etichetezi negativ pe cineva, aratandu-l cu degetul (indiferent daca ai dreptate sau nu), pierzi din eleganta si mai ales din public.
Prin urmare nu mai poti sustine ca ai scris pentru publicul larg, ci doar pentru un segment specific si anume acela care nu se simte lezat si atacat de parerea ta personala. Pe ceilalti i-ai atacat cu parerea ta.
Acest lucru se intampla mai ales abordand subiecte fierbinti, gen religie si politica sau fotbal, in momentul in care te-ai pozitionat ca crestin ortodox practicant sau ca basist sau ca rapidist, in mod firesc si natural iti vei lua carne de la cei din taberele adverse.
Nu poti sustine ca ai scris pentru publicul larg, ci doar pentru un anumit segment si impotriva altuia. Chiar daca nu asta a fost intentia ta, efectul este de fiecare data acelasi.
Genul acesta de scriitura (cum ai practicato in ultimii ani si inca o mai practici) este una mai degraba conflictuala.
Unii o gusta, altii nu.
Acest tip de scriitura a cam murit in occident, pentru ca nu ducea niciunde si doar starnea emotii negative in online.
Mie insa imi place. Pe mine ma inspira si ma relaxeaza in acelasi timp. Insa consumata in exces, ma poate irita si chiar indispune, luandu-mi energia necesara pentru lucruri mult mai constructive pe care le-as putea face. 🙂
ZENul (echilibrul) nu ar putea exista, nu ar avea nici un sens, daca nu ar exista conflictele.
^Nu stiu cum am ajuns sa fiu laudat mai sus, dar… :blush (vorba emoticon-ului).
-“…se va simți nevoia întoarcerii spre un mediu în care părerile să fie date de specialiști – ori se va forma o porțiune anume a online-ului care se va ocupa cu asta, ori, cum crede Eco, se va reveni la hârtie pentru un plus de autoritate, o diferență tactilă față de păreriștii online.” – E o discutie faina asta si se leaga de o alta, ceva mai larga: moartea expertizei. Am ajuns in punctul in care oricine a citit pe wikipedia despre GMO-uri are impresia ca are atat capacitatea, cat si dreptul, de a injura un specialist cu 25 de ani de experienta care lucreaza la Monsanto. Si acum nu vorbim despre subiecte unde publicul este vital (de exemplu, nu ma simt deranjant cand cineva imi spune ca o reclama e nasol/nasoala, cat timp acel cineva e fix in publicul reclamei).
-“să tolerezi noroiul aruncat spre tine, pe blogul tău, de niște idioți care nu-s în stare de cel mai simplu raționament logic, este, excluzând călugării tibetani, ori imposibil ori teribil de marcant, mai ales dacă nu ești obișnuit să faci asta în cotidian.” – Nici eu nu sunt de acord cu incurajarea prin toleranta a unor comportamente, dar nici nu te poti comporta ca si cand ele nu exista. Na, daca lasam rahatul sub pres, nu o sa dispara si nici daca ne spunem zilnic “sunt mai bun decat X”.
Pe de alta parte, apare si ce spunea Hari: “In momentul in care etichetezi negativ pe cineva, aratandu-l cu degetul (indiferent daca ai dreptate sau nu), pierzi din eleganta si mai ales din public.”. Deci, n-avem cum sa ne coboram prea jos.
Eu am ales o cale mai plictisitoare de raspuns: Daca cineva insista in prostie (si mai ales in agresivitate: daca cineva n-a inteles ce am scris, poate fi si vina mea, dar daca acelasi cineva simte nevoia sa adauge un substrat violent la un text inofensiv, e cazul sa intru in garda), atunci tai frumos accesul la spatiul public de comentarii, dar si raportez user-ul/IP-ul/e-mailul. Valabil si pentru Facebook si, daca agresiunea continua, pentru Politia Romana. Prin 2007-2008, un pustan se ocupa cu amenintarea a mai multi posesori de blog. Cu putin efort colectiv, s-a ajuns la parintii lui, ISP-ul lui si la politie. A mers mai bine decat sa i se explice colectiv ca-i imbecil.
Cu alte cuvinte, treat them like sex offenders: https://www.rt.com/uk/230547-anti-semitism-internet-trolls/
Mai e o parte interesantă a fenomenului de care vorbești, moartea expertizei – dacă apare unul care chiar se pricepe și are background de specialitate, valoarea inputului pe care-l aduce discuției nu va fi cântărită după ce conține ci după cum e poziționat respectivul în comunitatea ce poartă discuția.
E admin, se va repezi lumea să vadă ce zice și să verifice ce spune el acolo, e nou, să vezi ce carne-și ia că e un trol arogant, sau unul de-a căutat pe google 3 cuvinte să aibă ce spune :)))).
^Aoleu, ai descris majoritatea forumurilor romanesti actuale :))
Asa este peste tot, in orice mediu nou, trebuie sa-ti castigi respectul celorlalti…
Hary, tot ce zici tu acolo e absolut corect, dar:
1. scrisul conflictual de care spui tu, este absolut necesar unui bloger generalist care scrie pentru trafic și interacțiune, fiind poate cea mai ușoară cale în urmărirea celor două indicatoare. De asta blogerul reacții Vlad îl sapă pe scriitorul Vlad, iar scriitorul Vlad l-ar sufoca cu mare plăcere pe blogerul Vlad în somn.
Exact ce spui tu despre consum și iritare și furt de energie de la lucruri mai importante se întâmplă și pentru cel care scrie și are parte de feedback-ul agresiv și mocirlos pe care chiar el l-a provocat, știind c-o să stârnească LEGIUNEA :)). Cum am zis, combinate – scrisul și comentatul pe reacții – o carte pe an. Situație care poate se va remedia când o să fie cărțile mai importante și-o să prezinte mai mult interes decât blogingul.
2. Și fără să scrii conflictual, adică articole în care semnalezi o problemă, o realitate, fără să arăți cu degetul pe nimeni, dintr-o poziție de observator neutru, tot vei fi perceput de partea cuiva. Și aici mă refer la publicul român, din păcate educat să știe numai de ai noștri și ai lor.
Degeaba dă Petreanu în gafele făcute de orice partid politic de până acum, el va fi porcăit pe rând de toată lumea. Degeaba scriu eu un articol curat, fără nicio conotație negativă, despre cum Bucovina e o parte specială a Moldovei, degeaba explic de zece ori ce-am vrut să spun, că legiunea de moldoveni făloși tot se va simți jignită și legiunea de bucovineni mândri tot se va grăbi să-mi susțină punctul de vedere., pe care eu nu l-am avut niciodată dar bubuitori mândri l-au perceput c-așa au vrut.
Când omului îi lipsește o anumită capacitate de analiză sau de limbaj, primul lucru care îi scapă e nuanța. Când cititorul vede totul în alb-negru, tu, chiar dacă te-ai plasat perfect pe gri, el o să te pună într-o parte sau alta.
Ai zis și tu, indiferent de intenție, dacă e subiect fierbinte, iese cu scântei. Tu vorbeai de cazul în care te poziționezi tu ca ceva, eu spun că nu e nevoie, te poziționează cititorul de la sine.
3. Am înțeles unde ai văzut tu contradicție – nu ai cum să scrii pentru tot publicul larg dacă iei partea unui segment din el.
Este dacă – scrii pentru publicul larg – înseamnă că scrii să mulțumești pe toată lumea (exact ce spuneam eu, asta nu o poți face tratând subiecte de interes general, indiferent cum o faci, vei atinge pe cineva, chiar din poziție neutră – românul dacă vede că nu ești cu el, ești împotriva lui).
Eu însă folosisem – scrii pentru publicul larg – în sensul de scrii accesibil, relativ scurt, să te poată urmări oricine. Și tocmai de aici venea problema, dacă te poate urmări oricine și tratezi subiecte fierbinți, conflictual sau neutru, îți vei lua noroi. E mult mai enervant când scrii neutru pentru că știi că nici măcar nu ai provocat tu mârlănia.
Și revin la ce am zis, ca să scrii mulțumitor pentru toată lumea, în sensul de neiritant – nu trebuie să te atingi de subiectele la care lumea are păreri, ci să scrii umor, ficțiune, basm, orice. Dacă ești scriitor o și poți face, însă nu la consistența unui bloger.
Vlad,
“blogerul reacții Vlad îl sapă pe scriitorul Vlad, iar scriitorul Vlad l-ar sufoca cu mare plăcere pe blogerul Vlad în somn.”
Exact, foarte bine spus :))
La inceput era nevoie de acest rol dublu al tau, cred insa ca e momentul sa ne detasam de aceasta situatie oarecum schizofrena.
Si vad ca si tu iti doresti acest lucru, pentru ca altfel nu ai fi scris articolul si nu am discuta pe subiect. :))
Imi pot imagina pe viitor un Vlad B Popa, aspirand mai mult la simpatia publicului larg, prin intermediul talentului sau la scris decat la a fi un bloger taios, transant si provocativ, in lupta sa personala cu mizeria umana…
Asta nu inseamna ca nu mai vrem sa provocam discutii pe reactii.ro, ci doar sa ne detasam de emotiile negative…:))
:)))nu, Hary, chiar nu am avut intenții practice cu articolul și asta pentru că, sincer, nu văd cum s-ar împăca vreodată ideea mea de cum trebuie să se prezinte un scriitor online cu reacții.ro, sunt medii prea diferite ca concept.
Scriitorul Vlad visează la ziua când o să scrie destul de bine sau/și ceva scris de el o să aibă destul succes ca, ce ar putea să scrie în timpul în care blogerul Vlad îl sabotează, să devină atât de tentant încât să-i fie permis să-l sufoce pe ăsta din urmă cu perna :))).
Și-atunci prezența online va fi strict de susținere a scrisului, a brandului de autor. Ce pot să-ți zic este că scriitorul Vlad o să lucreze din plin la asemenea cărți tentante, după ce dă gata DK-ul, pentru că Vlad vrea să fie scriitor nu bloger, nedându-și prea bine seama cum a ajuns să aibă bătălia asta în curte, când are pe listă atâtea cărți mișto de scris și nici măcar un singur articol de blog pe care vrea neapărat să-l toarne :))))
Vlad,
:))
eu sustin ca indeplinesti deja criteriile necesare, pentru a face un switch de personaje pe reactii.ro. Nu trebuie sa astepti pana cand autorul Vlad va fi recunoscut pe strada …:)
Bine, Hary, încercăm. De săptămâna viitoare, scriu ca și cum reacțiile ar fi blogul meu de scriitor, așa cum mi-l imaginez – după 2 săptămâni, îmi zici dacă merge sau nu. Ok?
Incercarea moarte nu are. Deci, da.