Autor: Heautontimoroumenos
Bătrîne matelot, aprinde-o lumânare!
O, simt un ultim val ca valul meu dintâi…
Corabie a mea, coboara mişcătoare
Şi culcă-mi sub un val bătrânul căpătâi.
Mă leagănă tu, val, mă urcă şi coboară
În spuma cea de mări şi-n ale ei culori;
Ca vela-n vântul greu, ce flutură usoară
Mă frâng şi eu, mă pierd ca vela ce-o cobori.
O masă şi-un compas, o hartă-n colţ uitată,
Atâta eu am fost – o, suflete sărman!
Sub pleoapele-ţi se-nchid atâtea zări deodată,
Când pleci spre Paradis sau focul lui Satan.
Mormântul unui marinar
Deschide-ţi aripile larg,
O, prea măreţ crucişător,
Căci atârnând de-al tău catarg
În praf de mări doresc să mor!
În vise, valuri tot mai sparg,
Când vântul bate-ncetişor.
Deschide-ţi aripile larg,
O, prea măreţ crucişător!
Deschide-ţi aripile larg,
Când vântul bate-ncetişor.
Deschide-ţi aripile larg,
În praf de valuri vreau să mor.
