Moartea căpitanului de vas

Autor: Heautontimoroumenos

Bătrîne matelot, aprinde-o lumânare!
O, simt un ultim val ca valul meu dintâi…
Corabie a mea, coboara mişcătoare
Şi culcă-mi sub un val bătrânul căpătâi.

Mă leagănă tu, val, mă urcă şi coboară
În spuma cea de mări şi-n ale ei culori;
Ca vela-n vântul greu, ce flutură usoară
Mă frâng şi eu, mă pierd ca vela ce-o cobori.

O masă şi-un compas, o hartă-n colţ uitată,
Atâta eu am fost – o, suflete sărman!
Sub pleoapele-ţi se-nchid atâtea zări deodată,
Când pleci spre Paradis sau focul lui Satan.
Continue reading

Un bolovan

Peste lumi stăpân apasă El, un bolovan.
Toate-n jur spre moarte curg
Legănat, iluzii ude dintr-un pântec sărăcan
Curg în pulbere de oase și se strâng
În materna sepultură, adevărul sub pământ.

Între seceri și ciocane, doar iluzii simt durere.
Țipăt strangulat în foame: muzicuțe efemere

Între ierni desmiardă luciul talpa crudă.
Îi înghiți avid plutirea în fărâme de secundă.
Sânge-n picuri printre ploi, plete moi și fir cărunt
Ai rămas curat în toate
– nu ai pofte, nici păcate –
Toate-s pulbere în vânt.

Impacienţă (I)

Autor: Heautontimoroumenos

Sub limba ceasului bătrân plâng clipele-n bătaie,
Că-i totu-atât de lent sub vechiul lor popas.
Pășesc în umbra-ți, Tată Timp; sub tălpile-ți greoaie
Aștept să treci, să treci… de ce ai tot rămas?

Și tot aștept, aștept și-aștept și verdele se-ndoaie,
Dar tu nu treci, nu treci de limbile de ceas.
Sub limba ceasului bătrân plâng clipele-n bătaie,
Că-i totu-atât de lent sub vechiul lor popas.
Continue reading

Prisma Arai (anagrama)

Autor: Heautontimoroumenos

Mi-e umbră la umbră, mi-e umbră la soare,
Mi-e umbră pe jos – mi-e umbra călare;
Și umbră mi-e ziuă și umbră mi-e noapte,
Iar umbra e-un ciob de zări sfărâmate.

Să stau tot la umbră, ‘năuntru și-afară?
Tot umbră mi-ar fi… sub nori de ţigară.
Mi-e umbră la umbră, mi-e umbră la soare,
Mi-e umbră pe jos – mi-e umbră călare.
Continue reading

Ritual


Autor: Heautontimoroumenos

Peste-o stea cuprinsă-n cerc, pe-un altar, legat în frânghii,
Sta un vis răpit demult, sub o noapte de nimic.
Cu veninul vorbei dulci te-aştepta senin să-njunghii
Stârvul său sfărâmicios. Stele cad, stele-l ridic’…

Într-o cupă adunat, strop cu stropi şi cu şiroaie,
Un lichid de-un roşu-nchis clipoceşte surd, mărunt –
Taci şi tu, tace şi el şi-n tăceri se întretaie
Un pumnal venit de sus, cu o mână de pământ…
Continue reading

Vânzătorul de nimicuri

Autor: Heautontimoroumenos

Vând suflet la bucată, speranţe în buchet.
Au fost a mele-odată, acum sunt de prisos.
Am spus-o adineauri şi ştiu că mă repet:
Le vând să scap de toate, de tot ce-a fost frumos…

Frumoase sunt? Frumoase, frumoase-ntr-adevăr,
Dar poate prea frumoase, să pot să le uzez,
Căci vezi, sunt ideale, sunt omului răspăr –
Îi dau dorinţi deşarte, şi-al morţii lor gol crez.
Continue reading

Strofa de joi

“Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.”

[…]

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati:

“Si moare emirul sub jarul pustiei —
Si focu-n odaie se stinge si el,
Iar lupii tot urlă pe-ntinsul câmpiei,
Si frigul se face un brici de otel…
Dar luna cea rece, s-acea dusmănie
De lupi care urlă — s-acea sărăcie
Ce-alunecă zilnic spre ultima treaptă,
Sunt toate pustia din calea cea dreaptă,
S-acea izolare, s-acea dezolare,
Sunt Meka cerească, sunt Meka cea mare..

Murit-a emirul sub jarul pustiei.”