The Maze Runner, apărut în 2014, a fost un SF bunicel. Atmosfera iniţială mi-a adus aminte de Lord of the Flies (cartea) – O comunitate de copii obligaţi să supravieţuiască pe cont propriu. Să îşi repartizeze sarcinile, în funcţie de aptitudini, să încropească un cod de legi. Iar cadrul are acelaşi rol de colivie, indiferent că vorbim despre insulă, în Lord of the Flies, sau despre poiana înconjurată de zidurile labirintului.

Pentru atmosferă, The Maze Runner merită laude. De ce am spus “un SF bunicel”? Pentru că, din punctul meu de vedere, are şi două defecte: desfăşurarea acţiunii şi construcţia personajelor. Povestea lungă, imposibil de împachetat elegant în doar 113 minute, a condus la un stil haotic. Acel stil care îmi displace profund, tot mai des întâlnit la SF-urile noi: Acţiunea pe repede-nainte.

Nu contează că iese o varză tocată, noi povestim repede, repede, că time is money sau ceva… Din stilul cinematografic “pe repede-nainte” rezultă şi subţirimea personajelor de care am amintit. Şi totuşi, primul Maze, cel din 2014, merită vizionat.
Spre deosebire de cel apărut în toamna lui 2015 – Maze Runner: The Scorch Trials

Continuarea, apărută un an mai târziu, nu a mai avut handicapul scurtimii timpului. Hei, 132 de minute, potenţial de Oscar! Cum s-au gândit mintoşii hollywoodieni să profite de succesul din 2014 şi de minutele în plus? Au analizat lăuntric, intens, au studiat piaţa, au studiat cărţile şi au urinat pe ele – “Daaa, facem un film cu zombi!”

Ceea ce nu se vede în trailer şi puţini ar fi bănuit din titlu, The Scorch Trials este o porcărie sinistră de zombie ogrish! Legăturile cu prima parte a filmului ori cu subiectul de la care a pornit povestea sunt făcute franjuri.

Ajungi să te întrebi dacă te uiţi la adevăratul Maze Runner sau cineva a făcut o glumiţă. Ca la nunţile la care chelnerii se împiedică intenţionat şi trântesc tortul fals. Iar după câteva secunde, în aplauze şi urale, apare tortul real. Doar că Maze Runner: The Scorch Trials este o glumă proastă cap-coadă. Este numai batjocură, frustrare şi chin; chelnerii hollywoodieni au pregătit doar tortul fals.

De ce fac personajele treburile astea? Cine e ăla şi ce treabă are? De ce au apărut ăştia? Ce rahat e asta? – Câteva dintre întrebările normale ce vă vor bântui în timpul vizionării.

Logica personajelor în multe secvenţe frizează. Ai senzaţia că priveşti nişte indivizi care vor să iasă dintr-o cameră cu uşa larg deschisă. Iar planul lor este să dărâme toţi pereţii, că poate pică tavanul şi ies pe sus.

“Based on the BEST-SELLING NOVEL” au scris chelnerii în trailer. Aham, Maze Runner. More like Glaze Scammer.