de Claudiu T. Ariesan
Când am primit romanul Iulliei Ioniţă on line, numărând cam un milion de caractere strânse în aproape 200.000 de cuvinte, am fost pus în faţa unei dileme sau chiar a unei trileme! Grafomanie, imitare seacă a realităţii sau talent genuin. Cam astea erau variantele de primă instanţă. Vârsta de 16-17 ani – când am înţeles că a fost compusă opera ficţională – profila posibile “circumstanţe agravante” în primul sens, faptul că este fiica scriitoarei Corina Ozon (aflată în plin val de succes editorial cu ciclul “amanţilor” ajuns la al treilea volet) putea sugera un mimetism juvenil de familie, deci din a doua categorie de orori beletristice. După câteva rânduri am înţeles că am făcut perfect degeaba scenarii prăpăstioase; peste câteva pagini eram anesteziat de forţa incredibilă a scriiturii, de asprimile faptice şi de limbaj topite într-un stil neverosimil de coerent pentru etatea debutantei. La ultimele frazări impetuoase nu mai nutream decât dorinţa să contribui cu ce pot la şlefuirea finală şi la desăvârşirea operativă a unui proiect pe care îl doream neapărat lansat în galeria editurii Datagroup.
Faptul că, dintre atâtea case editoriale ce combat (cu mai mult sau mai puţin succes) pe piaţa livrescă de la noi, Iullia ne-a ales pe noi şi modul nostru de a promova literatura şi literaţii tineri nu poate decât să ne bucure, iar lansarea de duminică din Grill Rock Pub vine să confirme acest lucru. Muzică progresivă cu formaţia Red Mark, discuţii întemeietoare cu polivalente artiste şi scriitoare dedicate precum Lorena Lupu şi, da, Corina Ozon, bere bună (Terapia era dinainte în oferta locului!), dichis şi farmecul inefabil al oricărui debut de senzaţie ne şi vă aşteaptă într-un fusion detaşat dar de rasă.
Şi ca să nu dăm prea multe din casă, înainte de lansarea cea mare, doar câteva rânduri confesive din prefaţa cărţii (care se bucură şi de un trailer ok)
“O mare parte a vieții mi-am petrecut-o visând. Cam de pe la primii ani. Fugind de realitate, deși era superbă oricum. Nu aveam vreun motiv anume pentru care m-aș fi eschivat de la anumite responsabilități, dar, de felul meu, nu sunt prea ancorată în ceea ce înseamnă rutină, viața ce ar trebui probabil calculată pentru a ajunge ceva pe viitor, sistem sau stereotipuri sociale. Mereu mi-a plăcut să stau pur și simplu cu căștile în urechi și să îmi imaginez lucruri. Și pot fi numită oricum, doar nu „retrasă”. Să nu-mi cer scuze pentru ceea ce sunt, că nu rănesc pe nimeni dacă am un pierce în sprânceană și, deocamdată, un tatuaj. Să ies la plimbări lungi, doar eu cu mine, și să profit de fiecare moment, pentru a îmi imagina lucruri”.
Şi, în sistem autoreferenţial, o frază cheie:
“Sper că se poate înțelege dincolo de limbajul folosit de mine în carte, dincolo de lucrurile mărunte, care ascund în spate lucruri imense. Dincolo de o frază scurtă, ce pare prost pusă, dar înseamnă mult mai mult”.
Noi, cei de la Datagroup, chiar am înţeles rapid ce şoc editorial poate aduce volumul acesta şi am întrevăzut la fel de repede lecţia majoră de viaţă şi comportament ce deţine posibilitatea latentă de a marca existenţa şi cutumele unui întreg palier generaţional de la noi şi de pretutindeni. Pentru că ne dorim şi vom face tot posibilul ca povestea suavei bitchy Amy să îşi aibă doar începutul duminică 7 februarie.
Restul va fi istorie (literară!) e care mulţi vor fi dorit, peste niscaiva luni sau ani, să o fi scris în locul nostru!
suna bine, imi place si titlul.
Vrei să vezi câteva fragmente? 🙂
poate ajung la lansare, am inteles ca sunt si ceva mijloace ”terapeutice”:))
haha, deci Iullia nu e greseala de tipar, asta inseamna sa ai mama artista
Ăsta e numele. Am autograful original dovadă 😀