Dacă vrei să notezi o carte fiction, fă-o imediat ce ai terminat-o de citit. Aia e nota corectă, venită din câte de tare te-a prins și cum te-a făcut să te simți. Nu e fair-play să stai s-o mesteci zile/săptămâni și să-i cauți cu tot dinadinsul hibe.

Nu numai pentru că autorul nu e de față să-ți poată explica sau combate eventualele greșeli de raționament ci și pentru că literatura fiction nu are ca scop perfecțiunea istorică, științifică sau chiar logică, ci să te cuprindă în poveste pe care o spune.

Dacă erorile sunt deranjante imediat și te îndepărtează de atmosfera și firul acțiunii, nota trebuie să reflecte asta. Dacă nu ți-au sărit în ochi și a trebuit să sapi după ele, să le cauți și pe față și pe dos sau să le forțezi existența, înțelege că un rating nu trebuie să arate cât ești tu de deștept ci cum te-a făcut să te simți cartea, ÎN TIMP CE O CITEAI.

*

Dacă vrei să notezi o carte non-fiction, dă-i voie notei să stea liniștită vreo lună. Timpul ăsta de maturare lasă golurile să bolborosească spre suprafață și drojdia să se așeze pe fund, că pentru genul ăsta de carte e mai importantă lipsa fisurilor decât stilul și povestea.

Cum ar veni, fix invers și pe dos.

*

M-am gândit la asta, urmărind discuțiile despre Arhanghelul Raul și cât de tare variau părerile după unghiul din care era privită, sf sau umor.