Jurnalul unui PSD-ist în devenire

Guest post: Nicu Andronic

15 Februarie

M-am trezit cu greu azi dimineață. Am fost la protest. 70 000 de oameni în București, zice Hotnews. Cred că am răcit un pic. Dar a meritat! Am protestat pentru țara mea, pentru oamenii buni din ea. Am protestat împotriva corupției și grupurilor de interese care vor să profite de pe urma muncii oamenilor cinstiți. Cred că am dat un semnal important că suntem aici și nu suntem dispuși să ne lăsăm călcați în picioare.

Sunt mândru de oamenii mei. Oameni dârji, care urmăresc zi de zi toate știrile și dezbaterile, care își răpesc din timpul petrecut cu familia pentru a merge în Piață, a protesta și a se lupta pentru un viitor mai bun pentru copiii lor.

Vlad e unul dintre oamenii mei. Apreciez că de aproape o lună merge la fiecare protest. S-a împrietenit cu organizatorii neoficiali și a devenit o parte din ei. A protestat pe ploaie, zăpadă, frig, zi, noapte, uneori nevăzându-și băiețelul treaz cu zilele.
A fost acolo, chiar răcit, bolnav, știind că-și șubrezește sănătatea.
Dar merită, nu? Ce contează cel mai mult, individul sau societatea? Iar esența societății nu este binele comun? Să creștem împreună ca grup, să avansăm, să trăim într-o țară ce evoluează și de care suntem mândri.

22 Februarie

Am ieșit iar. E duminică seară. E frig rău. Suntem în jur de 1000 de oameni. De data asta am protestat în Piața Constituției, în fața Parlamentului. Ce-i drept, am protestat în fața unei clădiri goale. E deprimant. Nu e nimeni acolo duminică seara. Suntem singuri, puține televiziuni. Și sunt acelea care nu o să facă mare tam-tam legat de protestele, ci o să menționeze în treacăt că se protestează la Parlament. E duminică seara.

E frig rău, mă doare capul și simt că îmi revine răceala de care abia scăpasem. Răceală cu care mă procopsisem de la protestele de acum două săptămâni. Nu știu de ce, dar mi-au trecut prin cap Iordache și niște imagini pe care le-am văzut în treacăt la o televiziune. Cu el, la Revelion, când dansa, cânta și se bucura; cu căldură și mâncare pe masă. Ce-o face Iordache acum? Îi pasă? Suntem aici 1000 de oameni care-l urăsc sincer, iar el probabil abia ce s-a întors de la vila pe care o are la munte. Unde azi a lâncezit după ce aseară a petrecut cu prietenii, cu masă întinsă și lăutari. Ce grobieni! Îl urăsc pe Iordache. Sau îl invidiez?

20 Aprilie

S-a operat maică-mea astăzi. Se programase de o lună, dar abia acum a avut loc. M-am certat cu taică-miu acum două săptămâni în legătură cu șpaga ce trebuie dată medicului, după cum spune el. M-am poziționat complet împotrivă. Cum să dăm șpagă? Nu e asta corupție? Nu împotriva corupției protestez? Nu de asta îmi neglijez sănătatea, stând serile în Piață, în ploaie și vânt? Dar…e maică-mea.

Azi a fost operată. Taică-miu a fost și i-a strecurat medicului în buzunar o sumă. Nu știu cât. N-am vrut să știu. Am fost nervos toată ziua. Dar l-am întrebat dacă are nevoie de bani ca să mai dea ceva medicului. Mi-a zis că nu, dar dacă ar fi avut nevoie, îi dădeam. Adică deveneam complice la mită. M-am scârbit. Dar e mama mea. Aș face orice pentru ea.

21 Aprilie

Asistenta ne-a zis că spitalul nu mai are materiale sanitare, căci s-au terminat fondurile, și ne-a trimis să cumpărăm niște pansamente. Păi, cum? Tocmai am plătit 2300 de lei la stat, pentru sănătate, pentru dividendele încasate anul trecut. Unde-s banii ăștia?

Mă gândesc că plătesc degeaba la sănătate. Nu mai bine îmi fac un abonament la o clinică privată? Că doar am salariu mare și începe să meargă bine și firma. Dau 250 de lei lunar pe un abonament privat și nu mai am nicio treabă cu statul. Sistemul medical e așa de putred că eu singur nu pot să-l schimb. Dar vreau să ne fie bine mie și oamenilor dragi mie, măcar la lucrurile cele mai importante, de bază, cum ar fi sănătatea.

22 Aprilie

Asistenta ne-a făcut să înțelegem că mai trebuie să-i dăm niște bani ca să aibă grijă de maică-mea. N-am zis nimic, am lăsat capul în jos tăcut, dar în mintea mea eram nervos. M-am surprins că am zis un “Da, doamnă”. Cum naiba am putut? Cine-i asistenta sta să mă trateze așa? Nu știe că eu lupt pentru principiile mele? Păi și ce-o să fac? E maică-mea. Și o înțeleg oarecum și pe asistentă. Știu cam cât are salariul. S-ar descurca doar cu el, dar la limită. Cine se mulțumește doar să supraviețuiască?

Poate eu acum protestez, nu dau șpagă. Poate nu o să-i fie rău maică-mii, iar eu o să fiu împăcat sufletește. Dar asistenta ce face? Pentru ea așa e zi de zi, asta e viața ei. Eu sunt ăla ciudat pentru ea, că refuz să-i dau șpagă. Normalitatea pentru ea e să primească șpagă de la oameni cu capul plecat, care o tratează ca un zeu, pentru că știu că le are la mână sănătatea, chiar și viața, celor dragi. Mi-am dat seama că și eu i-am zis “Da, doamnă”.

23 Aprilie

I-am dat șpagă asistentei. Nu mare. Şpăguţă. Și i-am luat maică-mii medicamente de la farmacia spitalului. Nu am primit bon pentru asta. Hmm, bănuiesc că ăștia de la spital primesc medicamentele gratis de la stat și, în loc să le dea gratis pacienților, le trec în farmacie și le vând tot pacienților. O să fac o plângere la DNA. Dar după ce iese maică-mea din spital, că nu vreau să se întâmple ceva nasol acum. Dar dacă se prind ăștia de la spital că eu am făcut plângere, că m-au văzut mai corect așa, iar maică-mea are nevoie o nouă intervenție și va suferi din cauza mea?

Nu vreau să se întâmple asta. O să mai aștept până fac plângerea. Dar probabil o să uit. Și, până la urmă, de ce îmi pasă? Maică-mea e bine.
După ce a primit banii și medicamentele cumpărate maică-mii, asistenta e numai lapte și miere. Se poartă frumos și e toată numai zâmbet. Îmi zice “băiatul ăsta bun al dumneavoastră, de la București”. Ce bine e să ai destui bani cât să-ți fie bine! Ce mă bucur că am salariu destul de bun încât să pot face asta pentru maică-mea. E mândră de mine. Păi, nu de asta muncim, să ne facem fericiți oamenii dragi?

25 Iulie

Trebuie să-mi fac pașaportul. Merg în vacanță într-o țară cu palmieri. Am prins un proiect și am ieșit bine, că n-au vrut factură, mă cunoșteau și aveau încredere în mine. Până la urmă, de ce să dau bani statului? Ce să facă cu ei? Să-i dea la ăia de la țară, de la birt, care nu muncesc nimic toată ziua?

E aglomerat la Pașapoarte, dar știu pe cineva acolo. O cunoștință de-ale maică-mii, de când a fost internată în spital. Pe ea a întrebat-o maică-mea cât să dea la doctor. Și-au rămas prietene. Lucrează la Pașapoarte. I-am dat niște bani maică-mii să-i ia o atenție, ceva micuț acolo, să se bucure și ea. Era aglomerat, dar am intrat prin spate, mi-a făcut poză rapid. În 4 ore iese pașaportul. Semnează ea pentru mine și-l aduce lu’ maică-mea. A fost rapid, m-am descurcat.

10 Octombrie

N-am mai scris de mult. Lucrez la un proiect mare. Cu statul. Dar lumea nu știe asta, și nici nu zic. Lucrez ca partener cu o firmă mai necunoscută, a unui băiat pe care-l știu, care are o pilă la stat. Au făcut o licitație, iar firma asta a prietenului meu a câștigat. Bine, normal că au câștigat, pe ei i-au pus să facă și caietul de sarcini. Oricum, e ceva ușurel. Pentru uz intern. Nu deranjează pe nimeni. E micuț, spre patruzeci de mii de euro. Dar așa intri aici. Că dacă era proiect mare, se băgau ăștia mari. Lasă, încetul cu încetul ajung și la proiectele mari. Că fac treabă bună în domeniul meu, sunt meseriaș.

Mi-au dat și o mașină de serviciu, cât facem proiectul ăsta. Dar am vorbit cu contabilul și zice că putem să facem o schemă. Să o trecem pe firma mea și să plătească instituția benzina 2 ani, cât au garanție la proiect.

25 Octombrie

Vorbeam cu tovarășii la o bere și mi-a scăpat că proiectul ăsta la care lucrez e pentru stat. Mi-a zis Marcel: “Păi ce faci, băi, nu știi că directorul de la instituția aia e de la PSD?”. Păi și ce? Are ciumă? E băiat bun, s-a băgat la PSD să-i meargă și lui bine. Și mă ajută și pe mine. Care-i problema? Nu-i descurcăreț deloc Marcel ăsta. Se plânge mereu.

14 Februarie

Duminică, vin de la munte. Am petrecut că sa terminat proiectul cu oamenii de la instituție. Băieți de treabă. Am râs, am băut și la un momendat au venit și niște lăutari. Le-am dat 100 de lei și mi-au dat un CD cu ei. Acum mă duc spre casă. Ușor mahmur, dar e cald în mașină și ascult CD-ul de la lăutarii de aseară. Intru în București, îi dau 80 pe Kiselef c-ăi liber și ajung la Victoriei. Protestează unii. Ceva cu Guvernul. Nu-mi mai pasă, nu mai am timp de prostiile astea.

Când să trec prin Piață, se despart niște zgribuliți dinăștia și vor să blocheze strada. Îi blochează jandarmii în ultimul moment. Când trec, deschid geamul și strig la ei: “Dă-văn pula mea cu protestul vostru. Blocați strada. Mergeți în pula mea și faceți ceva cu viața voastră. Stați și pierdeți vremea aici.” Îl văd pe Vlad. E tot acolo, se uită uimit în ochii mei. Ce fraier, n-a evoluat deloc Vlad ăsta într-un an. Râd și strig la el în glumă, “Mișcă bă, rezistentule!”.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

12 Comments

    • Este usor impresionabil si foarte adaptabil, renunta insa la fel de rapid la orice “convingere”, daca nu vede rezultate imediate.
      Il caracterizeaza un oportunism si egocentrism crud, lipsindu-i probabil un sistem de referinta functional, la care sa se poata raporta (= coloana vertebrala).

      Imi vei spune ca sunt prejudecati ieftine, ca asa sunt multi oameni, indiferent de etnie si de origine geografica si ca nu e nimic specific severinean.

      Si eu iti voi da dreptate fara sa ezit, neputand insa sa nu ma intreb in continuare, daca autorul nu este totusi severinean? 🙂

Leave a Comment.