Să facem cunoştinţă cu doamna Eli Roman. Sărut mâna, doamnă!

Eh, grea viaţa de jurnalizdă! Nu ne împotmolim acum într-o bâlbă. Fie ea şi de un minut jumate. Se mai întâmplă. Fenomen absolut normal şi scuzabil, mai ales că există o explicaţie:

Nu am pretenţia să pun diagnostice, foarte posibil ca doamna Eli să fi avut o “încleştare a gurii”. Deşi gura funcţiona normal, rostea aceleaşi cuvinte. “Încleştarea” a părut mai degrabă mai sus de gură, la materia cenuşie. Săraca gură ar fi prestat, dacă primea materialul necesar de la creieraş. În fine, să-i dăm crezare păpuşăresei.

Motivul pentru care am adus în discuţie evenimentul este mult mai intim. Am dorit sincer să îmi cer scuze. Îmi cer scuze! Pentru că, în nimicnicia ce mă defineşte, am râs cu poftă. Ca a mai pipernicită progenitură de guştere, m-am amuzat de ananghia surorii Eli Roman.

Doamnă, recunosc, am urmărit înregistrarea, de mai multe ori, şi am râs. Nu am avut habar că lipsa cruntă de idei ce v-a sufocat este în directă legătură cu “încleştarea gurii”. Şi, mai mult decât atât, habarnismul cuvântării de care suferiţi vă pune sarcina în pericol.

Este nu doar indicată, ci şi obligatorie o pauză la pat. Dar nu numai pentru săptămâna viitoare. Cel puţin pentru următoarele 8 luni. Personal aş sugera, cu voia dumneavoastră desigur, chiar peste cele 8 luni. Până la final de carieră, dacă se poate.