Într-un interviu acordat celor de la New York Observer, R.R. Martin mi-a spulberat visul finalizării perfecte.
Încă de acum doi ani, mi s-a înfiripat ideea unei încheieri apocaliptice. În naivitatea mea, mi-am imaginat bătălia finală ca pe un Armagedon laic – lupta dintre bine şi rău, mistificată în lupta dintre foc şi gheaţă (A Song of Ice and Fire).
Ca şi cum focul ar fi bun şi gheaţa rea. Dar pentru mine, asta ar fi însemnat deznodământul perfect.
Zombii de gheaţă cei răi, care vor să distrugă toate fiinţele calde. Iar în tabăra adversă, cei trei dragoni călăriţi de Daenerys, care vor rezolva problema cu ajutorul focului magic.
Se pare că R.R. Martin are altă părere. Întrebat de reporterul celor de la Observer dacă romanul se va termina într-o “oribilă apocalipsă”, d-l Martin a răspuns:
– Încă nu am scris finalul cărţii. Dar nu, în mod sigur nu aceasta este intenţia mea. Finalul va fi într-o notă dulce-amară (bittersweet).
E clară treaba. Specialiştii de la HBO l-au convertit pe Martin din zburător interstelar în gospodină plângăcioasă. Hai să lăsăm fantezia de-o parte. Să fie dramă! Da, da, da. Şi intrigă, şi lamentări, şi mult, mult patetism. Dulce, amar, dulce.
Mă aştept ca până la final, dragonii să scuipe replici răutăcioase în loc de foc.
“Groaaar, groaaar, groaaar! Mori de ciudă, rege al zombălăilor! Mi-am pus oul la clocit sub Jose Armando. Ha-ha-ha-ha! Groaaaar!”
Auziţi, domnul Martin. Dacă tot am început să transformăm un basm superb într-o telenovelă condimentată cu ţâţe şi penisuri, măcar să o facem profi. S-a cam plictisit lumea de aceleaşi scene cu sex (sex între fraţi, pe faţă, pe dos, sex scurt, sex negru, sex surpriză). Fanii înflăcăraţi cer să treceţi la un alt nivel. Dacă nu ştiţi cum, inspiraţi-vă din ziarul quality Adevărul:
Game of Thrones şi Adevărul de Botoşani.
cănd abia începuse să ruleze serialul ăsta, așteptam cu sufletul la gură apariția fiecărui episod, parcă descoperisem o mină de aur.din ultimul sezon nu am văzut nimic.încă nu am curaj să mă apuc de el…aproape sigur voi fi dezamăgit.
L-au banalizat, nu mai are aceeasi fantezie, acelasi scenariu sclipitor.
Acum incerca sa suplineasca ideile geniale cu mijloace artistice tot mai ieftine.
Iti dai seama ce filme porno faceau astia cu femeia cu doua vagune si barbatul cu doua penisuri…
Pe de alta parte Sandra Romain s-ar fi desCURcat cu asa barbat :))