Guest Post by Ciprian
“Fericiti cei saraci cu duhul!”
Probabil ca acest citat este unul dintre cele mai vehiculate de cei mai multi agnostici (mi-au spus mai multi prieteni care nu cred in Dumnezeu ca ateu este nepotrivit si ca prefera termenul de agonstici) si interpretata in stil cliseistic si periorativ din si de catre media, la fel ca si exprimarea ‘crede si nu cerceta’ care nu exista niciunde in Biblie.
Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este Imparatia Cerurilor.
Indemnul are doua interpretari consacrate in literatura teologica.
Prima. În general s-a împământenit să luăm în derâdere sărăcia cu duhul şi să spunem: acesta e sărac cu duhul, e prost, e înapoiat mintal, nu ştie pe ce lume trăieşte.
Sărăcia cu duhul înseamnă să fii sărac de toate lucrurile lumii acesteia, încât duhul tău să nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situaţie socială, nici de luptă politică, nici de nimic altceva! Să nu te legi de nimic din cele de care oamenii se ataşează. Sufletul tău să fie liber, să trăieşti liber, dar ca un străin în lumea aceasta. De aceea spune Iisus: „Fericiţi cei săraci cu duhul!”. Sunt fericiţi cei care nu s-au legat de lumea aceasta, nu şi-au făcut un idol din lume, nici din învăţătura lumească, nici din gloria lumească, nici din bogăţia lumească. Si se poate referi si la un sarac pe care nu il intereseaza bogatia si nu o cauta dar si la un boier sau milionar din zilele noastre dar care traieste smerit. Mult sub nivelul pe care si-l permite.
A doua interpretare se refera la cei care stiu si admit ca sunt saraci in Duh, adica saraci in Duhul Sfant, nu au dobandit Duhul Sfant si smeridnu-se il pot primi. Scopul vietii crestine acesta este conform Sfantului Serafim de Sarov, considerat cel mai mare sfant al rusilor: ‘dobandirea Duhului Sfant’. Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de Aur, cuvintele «saraci cu duhul» inseamna «smeriti de buna voie», adica lipsiti de trufia mintii.
Cuvantul de azi: augere din latina – a face sa creasca, sa rodeasca. A dus la cuvantul de astazi autoritate. Care este prost inteles si a fost din pacate discreditat. Taranul are autoritate asupra pamantului sau, il face sa creasca, sa rodeasca. La fel parintele asupra copilului sau. Si daca vreti autoritatea in domeniul X care ar trebuii sa faca lucrurile sa creasca, sa le sprijine si nu doar sa faca control si sa impuna reguli.
Ar fi multe de discutat.
“Sărăcia cu duhul înseamnă să fii sărac de toate lucrurile lumii acesteia, încât duhul tău să nu se lege de nimic, nici de avere, nici de situaţie socială, nici de luptă politică, nici de nimic altceva! ”
Este o diferenta mare intre un “sarac cu duhul”, pentru ca asa alege el (credinta asumata) sau un “sarac cu duhul” pentru ca nu poate sa fie altfel.
Inapoierea mintala si prostia rezultata din ea, este din pacate de cele mai multe ori cauzata de o afectiune neurologica, respectiv psihica. Inapoierea mintala nu este o alegere ci o consecinta.
Smerenia este prin urmare una, afectiunea neurologica si suferinta mintala este altceva.
Smerenia rezulta dintr-un act voit fiind o alegere constienta de dezicere de cele lumesti care ne bruiaza drumul spre duhul sfant, in timp ce suferinta neurologica sau psihica inevitabil ne marginalizeaza si ne expulzeaza in afara normalitatii, fara voia noastra.
Contextul in care apare acest “Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia Cerului” in biblie, nu prea permite prima interpretare teologica din articolul tau. Cel putin asta este opinea mea, dupa ce am citit cap 4 si 5 al Evangheliei dupa Matei.
In cap 4 in evanghelia dupa Matei, se vorbeste despre turneul pe care il face Isus prin Galileia, dupa ce se intoarce din pustiu unde a tinut piept ispitei.
El isi aduna adeptii din randul pescarilor mobilizand in jurul lui si pe “toţi cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi” vindecandu-i.
Isus se adresa asadar celor suferinzi si abandonati, fara voia lor.
Lor le-a vorbit, nu oamenilor influenti ai vremii, nici celor respectati de si integrati in societate, cerandu-le sa se smereasca si sa renunte la tot ce este lumesc.
Isus a facut fix ce a facut Buddha cu 500 de ani inaintea lui: a transformat suferinta si nevoia involuntara a oamenilor intro aptitudine esentiala pentru dobandirea fericirii vesnice castigand astfel multimea suferinda. Ei au transformat un bug intr-un feature, daca este sa folosim un termen din IT. :))
Buddha si Isus au ales voit drumul smereniei, dand suferintei un scop si un sens nobil, aratand ca orice om poate – si are dreptul – sa dobandeasca fericirea vesinca. Asta se intampla intro perioada religioasa, care nu permitea “saracilor de duh” accesul la viata si fericire vesnica, pentru ca acestea le era rezervat doar reprezentantilor de seama si a elitelor societatii.
Buddha si Isus au revolutionat religia, schimbandu-i sistemul de valori si facando accesibila pentru toti oamenii.
Mohamed a mers si mai departe, creand reguli stricte de comportament smerit si o legislatie intreaga in jurul dogmelor, care sa asigure conduita buna a credinciosilor.
Aici e problema unde comunicarea dintre noi este bine sa se opreaca (pe acest subiect). Fiindca zici in opiniea mea.
Aici nu sunt opinii, sunt revelatii. Sunt mii de Sfinti Parinti care au trait zeci de ani in asceza, post si rugaciune si li s-au descoperit acest lucruri. La fel de-a lungul veacurilor…
Eu nu vreau sa conving de nimic, repet. Doar sa dau explicatia teologica a lucrurilor.
Ce stie si poate sa faca ratiunea am vazut, vedem, traim …
Ciprian,
eu nu pot decat sa-mi exprim opinea personala, bazata pe ratiunea proprie. Pot tine cont de foarte multe contexte si perspective diferite asupra unei probleme/tematici (este specialitatea mea) insa nu pot sa ma laud cu revelatii spirituale – doamne fereste-ma de asa ceva – ca sa pot spune “adevaruri”.
La fel ca tine, eu nu militez pentru parerea mea, eu doar pun in discutie un text biblic interpretat din perspectiva teologica si ofer o interpretare istorica.
Sunt constient de faptul ca din postura ta, nu mai poti continua discutia si respect acest lucru.
Dar pot sa continui discutia cu ceilalti comentatori de pe reactii.ro 🙂
Vroiam sa accentuez din nou … limitele ratiunii 🙂
Interpretarea teologica (prezentata de tine in articol) a pasajului din biblie “Fericiti cei saraci cu duhul” este din punct de vedere literar-analitic si istoric eronata.
Si nu din cauza limitelor ratiunii, ci din pricina limitarilor rationale a celor care au facut aceasta interpretare :))
Interpretarea nu tine cont de contextul relatarii biblei si nici de cel al vremii in care s-au desfasurat acele evenimente.
Daca as fi fost un credincios ortodox practicant, probabil ca nu m-ar fi zgariat pe creier asemenea detalii lumesti si as fi savurat cuvintele incarcate de sens ale Mantuitorului…:)
Pentru cei ca gandesc ca mine, aceasta interpretare teologica a scos din contextul literar (al lucrarii citate) si istoric (al vremii studiate) o propozitie, atribuindu-i un inteles superior, care sa scoata in evidenta maretia si frumusetea credintei.
Cam asa a fost scrisa si interpretata istoria romanilor si a neamului romanesc :))
Asta nu inseamna insa ca interpretarea teologica este gresita din perspectiva credintei ortodoxe.
Si nu neg nici revelatiile si trairile marilor Sfinti ortodocsi, care au trait in rugaciune si smerenie departe de bruiajul lumesc, traind experiente spirituale pe care noi nu ni le putem nici macar imagina.
La fel insa nu neg nici revelatiile spirituale ale maestrilor yoghini, dobandite si ele in asceza totala si meditatii indelungate.
Am convingera ca constiinta noastra se poate separa mental complet de trup in timpul vietii noastre fizice, prin intermediul unor exercitii si tehnici specifice (asceza, smerenie, tehnici yoga, rugaciune, meditatie etc…).
Dovezi (in sensul de marturii si modele de viata) exista destule in mai toate marile religii si mai nou si in alte ideologii spirituale mai mult sau mai putin elaborate si raspandite.
Eu nu cred in dogmele si continuturile niciunei religii, oricare ar fi ea. Am studiat prea multe religii diferite incat sa ma pot atasa de una. Toate sunt frumoase in felul lor si spun multe despre diversitatea culturala a civilizatiei umane.
Nu mă ajută şi pe mine totuşi cineva: ce este un credincios ortodox practicant şi cu ce se deosebeşte el de un credincios ortodox? Asta dacă nu e preot sau călugăr.
Un credincios ortodox practicant este cineva care traieste si respecta intocmai dogmele ortodoxe.
Un credincios ortodox poate fi orice cetatean botezat ortodox, care isi face cruce cand trece pe langa o biserica si plateste cultul, dar care nu traieste in spiritul ortodox.
Ciprian, pe bunica-mea o cheama Maria. Sa ii zic “La multi ani!” azi sau pe 8 septembrie?
Depinde cat de tare o iubesti… 🙂
Sigur spunei si ieri si in 8!