Guest Post by Ciprian
“Nu voi încerca să conving pe cineva de realitatea dumnezeirii prin ceea ce voi scrie în aceste ‘pastile’ ci vreau să scot în evidenţă două lucruri. Primul ar fi adâncimea şi profunzimea scrierilor biblice şi faptul că aceasta poate fi interpretată de la nivelul ad literam până la unul foarte adânc duhovnicesc şi spiritual. Adevărurile evanghelice nu sunt niciodată pe deplin relevate sau epuizate de sensuri şi înţelesuri.
Al doilea lucru pe care incerc sa il fac prin aceste scurte scrieri este sa arăt importanţa cuvintelor, căutând etimologia lor. Faptul că acestea aveau viaţă şi reprezentau o întrupare concretă a unei realitati şi oamenii când le foloseau ştiau foarte précis la ce se refară. Iar pierderea sensului lor o consider o cauza a lipsei de întelegere adâncă ce domneşte astăzi în societatea umană.
Facerea. Din capitolul 3.
Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde esti?”
Dumnezeu nu stia unde este Adam? Desigur că stia. La un prim nivel de interpretare această interpretare vrea sa arate delicateţea lui Dumnezeu, dorind să îi ofere timp lui Adam să se acopere, să se gândească, să îi ofere un răgaz. La un alt nivel de interpretare Dumnezeu doreşte ca Adam să îşi ceară iertare, să îi pară rău de fapta sa, şi aceasta pentru a rămane cu Dumnezeu. În greacă a ierta (να συγχωρείς) se traduce prin a fi cu cineva împreună în acelaşi loc. Mâncănd din pomul cunoştinţei binelui şi răului, Adam a plecat de la Dumnezeu şi a ajuns în comuniune cu răul; nu mai era împreună cu El. Şi Dumnezeu văzând că nu mai este cu Adam în comuniune, în acelaşi loc, îl intreabă Adame, unde eşti? Adica îl întreabă vrei să te iert, vrei să vii înapoi la mine? Dar Adam dă vina pe Eva şi aceasta pe şarpe, nicicare nu îşi asumă responsabilitatea. Şi urmarea o ştim cu toţii.
Cuvântul de azi otium – timp de relaxare, de ragaz, de tihnă şi de liniştire în latina. Negotium este antonimul său şi de aici cuvantul negoţ din limba română. Adică cine negoţeşte, cine negustoreşte nu mai are tihnă, timp de pauză, timp de liniştire. Şi să ne gândim că în zilele noastre cam cu toţi negustorim şi o mare parte a timpului.”
