Pentru România, campania de calificare la Campionatul Mondial s-a terminat cu două etape mai devreme. Frustrant, dezolant, ruşinos şi toate etichetele pe care le-ar putea lipi pe borcanele cu supărări jurnaliştii sportivi, aceste gospodine ale fotbalului.
Atunci când eşti uşuit de pe câmpul de luptă, înainte ca războiul să sfârşească, decapitările nu mai servesc spălarea ruşinii ori restabilirea ordinii. Servesc doar inutilul.
Degeaba şi-au pus gospodinele poalele-n cap şi au mâzgălit etichetele furios, de nu mai ştii în care borcan e mai aprigă cucuta. Când s-a suflat ultimul corn, noi eram deja frăgeziți în triajul echipelor de umplutură – să fie a patra sau a cincea urnă valorică?
Au căzut tencuielile de politeţuri, toată lumea (soldaţi, spectatori, gospodine) scuipă furibund spre zidul dezgolit. În presa centrală, strălucesc glumiţele cu Daum & Dumber.
Ciudat amănunt. În urmă cu exact un an, am scris ACEST articol intitulat Daum & Dumber. Am înjurat prea devreme? Da, sunt un ponegritor înaintea vremii.
În septembrie 2016, mi s-au părut evidente atât destinaţia cât şi autismul fotbalistic în care rătăceşte (de prea mulţi ani) cândva gloriosul Daum. Fotbalişti implantaţi în poziţii stânjenitoare pe motiv că “n-am cu cine!” – un motiv recurent, dovedit invariabil doar o consecinţă a proastei selecţii. Comunicare de pamfletar, nu de reprezentant responsabil – scurt fu drumul de la “Ne vom califica jucând spectaculos!” la “Degeaba! Poate să vină şi Guardiola!”
O alegere ridicolă a Federaţiei Române de Fotbal, evidentă din septembrie 2016. Nu acum, când s-au stins luminile şi toată lumea s-a convins că întunericul există.
Ne putem consola cu gândul că nu suntem singurii care au insistat să bată drumul pierzaniei. Analizând necazul nostru, trăit şi pe pielea altora, poate descoperim vreo potecă salvatoare. Împreună cu noi, spre triajul dintre “prost” şi “mai prost” au ajuns vecinii bulgari, glorioşii bulgari care jucau semifinală de Campionat Mondial în 1994. Acum, la întunericul anului 2017, bulgarii ocupă locul 52 în clasamentul FIFA. Noi gâfâim cu 10 poziţii mai în faţă. Dar este o poziţie efemeră, rezultat al victoriilor dinainte de Daum. Urmează să o luăm vijelios la vale.
Danemarca ocupă poziţia 46, iar Muntenegru este pe 52, la egalitate cu bulgarii. Cu ce drept să fim noi înaintea acestor echipe?
Serbia, Cehia şi Olanda, alte echipe ajunse la întuneric, pe drumul pierzaniei. Rusia, locul 62. Norvegia, locul 85!
România, încă pe locul 42, după o cădere liberă din Top 10. Da, pe vremea prea-înjuratului Victor Piţurcă, România era în primele 10. Şi se califica la turneele finale. Dar jucam inestetic ce-i drept; ne cam împiedicam in tichi-taca şi zgâriam retina pretenţiosului consumator de fotbal, bere şi sămânţă.
“Băgăm autocarul în poartă” este tot o născocire a gospodinelor refugiate în bucătăria fotbalului, după ce nu şi-au mai găsit condeiul prin restul camerelor. Aştept ziua sincerităţii, când ne vor scrie de pe veceu.
“Nu avem echipe de club. Trebuie construit de la zero!” – Recunoaşteţi retorica? Da, e tot a lor. O jumătate de adevăr, la fel ca băgatul autocarului.
Degeaba împuşcăm de fiecare dată jumătatea goală a adevărului. Da, băgăm autocarul în poartă. Pentru că suntem nevoiţi să jucăm în funcţie de calitatea jucătorilor. Nu suntem Brazilia sau Spania, consolaţi-vă cu ideea că ne-am născut români şi scoateţi căpăţânile din ţărână!
Nu avem echipe de club. Nasol. Oare croaţii au echipe? Câţi aţi auzit de campiona lor, HNK Rijeka? Şi câţi aţi auzit de Barcelona, Real Madrid, Juventus, Milan, Inter, Atletico Madrid, Napoli, Monaco? La echipele astea sunt croaţii din naţională, nu la cluburile din ţară. Şi atunci, care să fie motivul?
Ăăăă, nu investim in copii şi juniori! Nu avem o arie de selecţie (tot etichetă de gospodină) la copii şi juniori. Nu avem. Oare islandezii au? Şi ce-au păţit olandezii?! Olandezii, renumiţi pentru Academia Ajax, crème de la crème. Olandezii trec printr-o “schimbare de generaţie”! strigă gospodinele în cor.
Am înţeles. O schimbă pe aia bună cu aia foarte proastă.
Deja s-au strâns prea multe jumătăţi de adevăr şi rămânem fără borcane. Etichetele sunt infinite, măcar aici avem resurse. Evident că ar fi bine să avem academii, să avem cluburi puternice, să avem talent nativ brazilian, să avem. Ar fi bine să avem. Dar “să o luăm de la zero” este cea mai proastă idee. În cazul în care nu vorbim despre o soluţie post-apocaliptică, NIMENI nu te aşteaptă pe tine să o iei de la zero.
Hai să o luăm de unde suntem. Aduceţi selecţioneri care ştiu să cârpească, nu visători care promit cojoace noi, dar ne lasă în curul gol.
