Poate cel mai agasant de evident aspect al capitalismului sălbatic pe care îl trăim este diversitatea produselor de pe piață. E aproape sufocant câte opțiuni ai, nici nu contează ce vrei să cumperi că vei avea de ales între zeci și zeci de produse similare.

Vrei biscu? Un milion de biscuiți cu un milion de arome, creme, forme, ingrediente, texturi… biscuiți cu cremă hering fermentat… biscuiți cu aromă de șuncă havaneză… biscuiți ursuleț, alpaca și babuin cu fund roșu…

Ei uite în era asta eu n-am găsit telefon să-mi convină deși vroiam niște chestii simple ca bună ziua.

N-am smartphone și niciodată n-am simțit nevoia să am. Nu-s genul să stau toată ziua cu nasul în telefon și nici nu vreau să mă prindă dependența aia care face ravagii – îi vezi pe smartphone zombies ieșind la o bere și petrecând două ore cu nasul în telefoane.

Nu că n-ar fi o grămadă de avantaje că de aia îi zice telefon deștept, dar dacă eu mă strâmb că mă chinuie ecranul de 12.6 inch al laptopului meu de scris când vreau să mă mișc repede pe net cam cum aș face la un ecran cât palma?

Plus autonomia, care nu e. O zi și gata, păi ce e asta, e mobil sau tre să stau cu el în priză? Nu-s din generația care simte nevoia de validare prin modelul telefonului așa că voiam un telefon prost, nedeștept, clasic – ăsta e cuvântul – clasic.

Numai că îmi trebuia o cameră decentă pe el. Hotărât să funcționez și pe fotografie, n-am cum să ignor instagramul, iar să pui pe instagram poze făcute cu dslr-ul e ca și cum te-ai lăuda cu cât de bine vezi unui chior și, deși se practică pentru că e un loc foarte accesat, e sub mine.

Așa că aș fi vrut să pun acolo poze făcute cu telefonul. Nu-mi trebuia neapărat o cameră de șpe mii de megapixeli cum are nokia-ul 1020, dar ceva decent pe la 8-9 mega cu un senzor mai mare de un micron.

Un telefon clasic, non-smart, cu o cameră decentă. E? Nu e!

Niciunul? Nici măcar unul!

Păi se poate? Se poate.