Probabil cei mai mulți dintre voi o cunoașteți pe doamna Grapini ca fiind agramata de serviciu a pitorescului politic. Sunt convins că orice politician român a comis până acum cel puțin o greșeală de exprimare în cadrul interacțiunii cu publicul (până și intangibilul MRU s-a fript cu vreo 3 cacofonii). Este normal; dacă nici omul nu e supus greșelii, atunci cine? Însă Maria Grapini este de departe recordmana schingiuirii limbii române și baubaul formulărilor coerente.

Ultimul porumbel i-a slobozit din gât după vizitarea stațiunii balneare Tășnad: “…este indicat tratamentul pentru reumatism și, slavă Domnului, jumătate dintre români suferă de această boală”. Ulterior, doamna Grapini a vrut să clarifice confuzia pe facebook, s-a orientat spre o formulare mai apropiată de normalitate, dar a îmbogățit DEX-ul cu termenii “reomatism” și “romatism”. În fine, ținând cont de antecedente, astea sunt greșeli minore, fleacuri…

De ce mi se pare totuși Maria Grapini un caz curios? Pentru că dânsa nu s-a teleportat în politică direct de la sortat borcane. Nu a fost nici de profesie fotomodel, nevastă de burtos sau udră. Doamna Grapini este un produs de excepție al învățământului românesc. Olimpioată, inginer de vază, inventator (Înlocuirea curelelor sistemului de debitare a firului la maşina de bobinat moale) și, mai nou, autor de carte (“Viaţa, între scrieri şi trans-scrieri” – o evocare metaforică a maturizării Mariei Grapini).

De fapt, este inutil să înșir întregul CV al Mariei Grapini. Lista are dimensiunile unei descrieri balzaciene. Cu siguranță, în ignoranța mea, voi uita să amintesc vreun premiu. De la revista Felicia până la președintele țării, cu toții am premiat-o cel puțin o dată pe d-na inventator. Cel mai important mi se pare totuși, pentru discuția în cauză, faptul că Maria a fost olimpică la limba română!

Dacă după o anumită vârstă cariera dânsei a fost probabil puțin încurajată și de implicări politice comuniste, premiul obținut la olimpiada de română a fost “pe bune”. Și așa ajung la punctul nevralgic în care se sprijină cei mai mulți “seniori”, încercând să răstoarne pământul. De câte ori ați auzit până acum formularea: “Pe vremea lui Ceausescu se făcea carte, nu ca acum!”

Eu nu știu ce fel de “carte” se făcea înainte de ’89 pentru că am prins primii ani de școală o lecuță mai târziu. Dar mă uit la d-na Grapini și văd o fostă olimpică de limba română care îl face pe Vanghelie să pară Lovinescu. Asta cu am uitat de când am terminat școala nu ține în asemenea caz. Înțelegeam să fi fost olimpic la fizică și, abandonând domeniul după terminarea școlii, să nu mai stăpânești groapa de potențial. Dar limba română nu o poți abandona, atunci când o folosești zilnic.

Și nu este un caz particular. În general, am observat că persoanele care bat undeva peste 40-50 de primăveri folosesc mai anapoda limba română decât noi ăștia mici, rebuturile școlii de după ’90.
Se descurcă mai greoi și cu matematica, geografia lumii, istoria lumii (pe alea românești le mai nimeresc pe dibuite). De limbi străine nici nu se pune problema. Mă refer acum la majoritate; evident că există foarte multe excepții.

Mă uit la generațiile școlite în comunism și asta văd. Doamna Grapini a avut ghinionul de a deveni vedetă. Dar oare câți semianalfabeți olimpici la română au fost colegi cu dânsa? Nimeni nu poate nega faptul că înainte exista mai multă disciplină în școli. Uniforma, mâinile la spate, tovarășul, indicatorul peste palme. Doar că smerenia vârâtă pe gât cu secera și ciocanul nu este sinonimă cu educația.