Dragostea de capră (II)

By Dani Corban in beretristica, Diverse 1 Comment

De câţiva ani, Prâslea a învăţat să aprecieze rostul verilor, singurul anotimp care îl elibera din chinga băncuţei şcolăreşti. Îi provoca repulsie obiceiul de a sta 4 ore în aceeaşi cameră cu alţi copii ai satului, să le privească îmbrăcămintea şi mutrele, să le asculte zbieretele golăneşti şi smoircăielile de ţânci pirpirii.

Şi, cel mai mult, ura să o privească pe Casandra, priponită atâta amar de zi lângă poarta şcolii. „Nu mai paşte. De ce? A terminat toată iarba bună din juru-i? Trebuie să scap de aici, să o duc la izlaz, la iarba grasă!”

Se apropia finalul lunii iulie, în cel mai secetos an cunoscut de elevul Prâslea. Mergea la păscut şi de trei ori într-o zi, până când burta Casandrei avea curba potrivită. Doar bunică-sa ştia în ce poziţie să-şi sprijine ciomagul, cum să-şi încline capul îmbrobodit şi din ce unghi să analizeze curburile caprei. „Du-te, Prâslea, mamă, mai du-te o dată! Du-te, că-i nemâncată săraca! Nemâncată niam.”
Continue reading

Dragostea de capră (I)

By Dani Corban in beretristica, Diverse 0 Comment

Încă nu făcuse anii de şcoală, iar grădiniţa nu îşi găsea rostul printre prispele bătrâneşti. Cât e ziulica verii de lungă, măsura la pas muşuroaiele izlazului şi număra păpădiile decapitate cu nuiaua. Se mai împotmolea în câte-un ciulin din soi viguros, cu moţul roz şi zbârlit ca o coroană.

Asta trebuia să fie împărăteasa păpădiilor, un adversar pe măsura voinicului. Iar când tot arsenalul de vărguţe se culca trosnit în iarbă, urmau bombeurile zvârlite la rădăcina ciulinilor, până încălţările căscau leşinate. Asfinţitul îl prindea muşcând victorios din coroana rozalie, cu pumnii înfipţi în violaceul nemărginirii răpuse.

„Prâsleaaa, hai la masăăă!” – doar bunică-sa era în stare să-şi facă mâinile pâlnie şi să-i curme voinicului aventura, cu glas obârșit de peste două văi. Iar atunci, o fluiera scurt pe Casandra, îi scutura ghimpii din barba stufoasă şi o îmbia drăgăstos spre şerpuirea izlazului.
Continue reading

Ciupercarul

By Dani Corban in beretristica, Diverse 3 Comments

Doamna care mi-a tradus Introspecţiile unui cocoş în limba germană m-a întrebat de unde îmi vin ideile, care este “procesul de creaţie”?

Nu ştiam unde sunt, dar mă simţeam în siguranţă. Pădurea devenise călduroasă şi tot mai luminată. Ningea în culori de pietre preţioase, de parcă norii presărau smaralde şi rubine pisate. Am inspectat locul şi am descoperit vinovaţii – nişte melci lunguieţi, fără cochilie, adunaţi în jurul unui lac cântător.
Continue reading

Vaccinul şi statul de mămăligă

By Dani Corban in Diverse 15 Comments


(captură Financial Times)

Tot Financial Times ne anunţă că: “Aproximativ 85% dintre decesele cauzate de rujeolă în Europa sunt înregistrate în România. Rata vaccinării a scăzut de la 97% la 86%, în ultimii 10 ani.”

Iar acesta este doar începutul. Aflăm de la Hotnews că în Suceava “12% dintre părinti au semnat că refuză vaccinarea împotriva rujeolei, iar 30% au refuzat mascat imunizarea copiilor.”

Tot ce se întâmplă este din vina autorităţilor, a mămăligilor care ocupă injust funcţii decizionale în statul român.
Continue reading

Teoria haosului în fotbal

By Dani Corban in Diverse 9 Comments

Paris Saint-Germain, echipa de fotbal cumpărată în anul 2011 de Qatar Sports Investments, tocmai i-a achitat lui Neymar clauza de reziliere: 222 de milioane de euro. Uitându-ne la numărul 222, prima impresie ne apropie mai mult de hazard, nu de vreo deducţie meticuloasă. Cei de la Barcelona par să fi aruncat o clauză de reziliere, convinşi că nimeni nu va intenţiona să o plătească.

111 ar fi fost prea riscant, 333 deja părea rizibil pentru tânărul Neymar, proaspăt aterizat din Brazilia. Aşa că au lovit tasta 2. De trei ori. Ca atunci când tot felul de site-uri obscure îţi cer parole sau username. Trânteşi rapid un “qwert”, un “Ionica1234” şi îţi vezi de navigare, uitând în primele secunde ce ai tastat.

Barcelona şi-a desenat urgent un plan de salvare, după ce PSG i-a cocoşat cu sacii de bani. Chiar aşa, oare în câţi saci intră 222 de milioane de euro? Mai simplu este să ne imaginăm un mini Neymar din aur, cu aceeaşi masă ca a corpului însufleţit. PSG tocmai i-a plătit masa în aur, de optzeci de ori.

Optzeci de statuete plus alte zeci plătite salariu celui ce i-a spulberat mediocrului Pogba titlul de cel mai scump jucător. Planul de salvare al Barcelonei: Sunt foarte aproape să plătească 100 de milioane pentru tânărul Ousmane Dembélé de la Borussia Dortmund.
Dembélé a fost cumpărat de Borussia, anul trecut, cu 15 milioane. Profit de 666% într-un singur an. Unde este logica? Unde este respectul pentru orice altă activitate economică?
Continue reading

Mărul lui Adam

By Dani Corban in beretristica, Diverse 8 Comments

„Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” (Dumnezeu grăind la persoana I plural)

Şi era Adam, singur între bogăţiile cerului şi pământului, alergând după fluturi coloraţi, crizanteme parfumate şi păstrăvi curcubeu. Greu de imaginat pentru noi alaiul minunăţiilor dumnezeieşti create întru cinstirea şi răsfăţul lui Adam. Primul şi ultimul om care a reuşit să stăpânească tot pământul. Stăpânul absolut: fără grija bolii, trudei ori a morţii. Fără femei!

Până când, după o amăgitoare amiază la scărmănatul oilor, Adam simţi o nelinişte, o apăsare. Şi nu mai fu pe deplin mulţumit de pasărea cerească, de ploaie, de vânt, de toată bogăţia, singur pe pământ. Să fi fost spre înseratul zilei a şasea, când Adam şi-a construit în colţul Edenului o colibă de păpuşoi. Nu i-au mai trebuit mâncare, băutură, crizanteme… renunţase până şi la turma de oi. „Ce-o face Adam al Nostru, pitit în coliba de păpuşoi?” (Dumnezeu întrebându-se la persoana I plural)
Continue reading

„Ceva” cu apucături de roman

By Simona Poclid in beretristica, Diverse 2 Comments

Noua mea scriere are apucături de roman. Redau un fragment, singurul de care sunt mulțumită, de altfel… poate și pentru că nu este plin de zorzoane inutile.

(Fragment, Sanatoriul cu o singură fereastră)

Pe târfa Elva o știam de doi sau trei ani. Mereu o întâlneam când mergeam spre casă. Uneori îmi cerea o țigară sau doar ne zâmbeam. Alteori, mă opream lângă ea și vorbeam până când venea următorul client. Era hazlie, deși plină de ciudă, urând toate femeile așezate. Pe ea sărăcia și tatăl alcoolic nu o lăsase să fie o firidă îmbrăcată bine, spunea ea, înjurând prin dinți, scuipând o salivă urâcioasă, groasă, care se lățea pe asfalt și-ți întorcea stomacul pe dos. Era plină și, după ce trecuse de 40 de ani, vechii clienți începuseră să o evite, pentru că din urmă răsăriseră târfe tinere, frumoase, necoapte și mai ieftine. Stătea într-o cameră amenajată în subsolul unui bloc care zăcea de doi ani pe lista de demolări. Ținând loc și de dormitor, și de sufragerie, și de baie, camera era respingătoare, ticsită cu rochii scurte, sclipitoare, cămăși de noapte și chiloți îndrăzneți. Elva își strângea carnea lăsată de pe interiorul brațelor și coapselor, îmbufnată și uneori izbucnea în plâns, spunând că peste un an, doi, nimeni nu o va mai vrea și nu va mai avea ce să mănânce.

Continue reading

La vânătoare

By Dani Corban in Diverse 6 Comments

Ieri am fost la Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicul pentru BIAS 2017 (Bucharest International Air Show)
Aşa cum fotografii ignoră grozăviile meteorologice şi stau la pândă ore, poate zile, sperând să vâneze o pasăre rară. A fost acelaşi lucru, doar că nu sunt fotograf şi nici astea nu sunt păsări:


Continue reading

Concediu existențial

By Simona Poclid in beretristica, Diverse 8 Comments

Adia vântul. Îmi crăpaseră buzele și-mi simțeam genunchii apăsați de niște mâini mari ca  două pietre care mi se adânceau în carnea inimii. Atunci, la cinci sau șase ani, privind un copac rupt, legănat de apă, mi-am spus că nu mă mai întorc acasă. Am aruncat tricoul ud de pe mine, străină de trupul mic pe care nu-l simțeam nici când mă loveam și mi-am imaginat că sunt bucata de lemn plutind. M-am rostogolit în nisipul murdar de pași, râzând cu poftă și cu mâinile împingându-se într-o zare închipuită. Cred că am fost, pentru prima dată, fericită. M-am întors acasă doar pentru că îmi era foame, frig și frică de întuneric și pentru că nu mai zăream lemnul.

Am mai fost fericită la 10 ani, când am sărutat o fată zănatică, ținându-i părul negru și des în mâini; poate momentul zero când mi-am dat seama că dacă eram bărbat m-aș fi descurcat mai bine de-a lungul vieții. Pesemne, este doar o părere augmentată de neînțelegerea mea față de toanele unor femei, fragilitatea, slăbiciunile și multitudinea de interese seci care ne alungă pe un drum al unei sensibilități dăunătoare.

Continue reading