Dacă te uiți spre fotografii români mai vechi, o să vezi o tonă de premii pe la festivaluri comuniste sau organizate de ei pentru ei (cum e moda în toate cercurile artistice formate în comunism), o să auzi o grămadă de teorie despre puritatea artei, extraordinara stăpânire a tehnicii pe care o posedă și infinita subtilitate genială a lucrărilor lor.

Ce n-o să vezi o să fie un portofoliu valoros, asta n-o să vezi. Lucrări mediocre care nu numai că nu zic nimic, dar se vede că au fost făcute fără pic de aplecare și muncă, într-o rutină de meseriaș nu artist.

Și nu e vorba de aparate, sau de spațiu sau de posibilități, ci doar despre cum (la fel e și-n literatură) nu era de fapt nevoie să fii artist ci doar să te angajezi pe postul ăla și să nu deranjezi regimul.

Dacă te uiți la aceeași perioadă spre numele mari ale fotografiei de afară ai să găsești portofolii teribil de bogate și lucrări care te mișcă, te miră și te opresc în loc deși au fost făcute cu echivalentul unor telefoane de azi.

Este foarte plăcut să vezi cum, deși tradiția e atât de proastă, vârful valului nou al fotografilor de la noi, cu doar câțiva ani de muncă în spate, reușește să vină cu fotografii splendide. Fotografii ce pot sta în orice galerie internațională fără probleme.

Bravo!

Galeria aici – http://www.fotogeografica.ro/castigatori-si-galerie/