Dacă te uiți spre fotografii români mai vechi, o să vezi o tonă de premii pe la festivaluri comuniste sau organizate de ei pentru ei (cum e moda în toate cercurile artistice formate în comunism), o să auzi o grămadă de teorie despre puritatea artei, extraordinara stăpânire a tehnicii pe care o posedă și infinita subtilitate genială a lucrărilor lor.

Ce n-o să vezi o să fie un portofoliu valoros, asta n-o să vezi. Lucrări mediocre care nu numai că nu zic nimic, dar se vede că au fost făcute fără pic de aplecare și muncă, într-o rutină de meseriaș nu artist.

Și nu e vorba de aparate, sau de spațiu sau de posibilități, ci doar despre cum (la fel e și-n literatură) nu era de fapt nevoie să fii artist ci doar să te angajezi pe postul ăla și să nu deranjezi regimul. Continue reading