Animalele sunt dirijate doar de reflexe, nu gândesc. De câte ori nu aţi auzit lema asta? Enunţuri emise din sfera ştiinţifică prin care omul este irevocabil rupt din biosferă şi ridicat pe un piedestal cosmic. El este om, înzestrat cu gândire. Restul, bucăţi de carne animate de reflex.
Şi totuşi, care este diferenţa dintre gândire şi reflex? Din ce este formată logica? Nu cumva un cumul de reflexe, informaţii transmise genetic sau dobândite în timpul vieţii? Informaţii care ne ajută pe noi, oamenii, să anticipăm acţiuni, bazându-ne pe experienţe? Până la urmă, asta să fie diferenţa dintre om şi animal? Omul are capacitatea de a reflecta, de a medita, de a anticipa. Şi animalele?
În poza de mai sus sunt Rex şi Nero, doi ciobăneşti germani într-un câmp cu flori din Olanu. Poza are câţiva ani, Rex şi Nero au mai crescut între timp. În special Nero, cel negru. Există acum diferenţe de dimensiune şi comportament – între noi fie vorba, Rex nu e chiar lup pursânge…
Au crescut amândoi în aceeaşi curte, au interacţionat foarte rar cu alţi câini (o dată la 3-4 luni), au dezvoltat o legătură foarte puternică de întrajutorare. Atunci când Nero era cât un cocoloș de aţă neagră, Rex (mai mare cu 2 ani) l-a ocrotit cu mare atenţie. De fiecare dată când cocoloşul intra în cuşca greşită, era aşteptat, rugat să iasă, în cel mai rău caz împins delicat cu botul până în cuşca bună.
Acum s-au inversat rolurile. Rex a căpătat (nu ştiu de unde) o spaimă exagerată faţă de tot ce înseamnă zgomot subit: petardă, tunet, lemn trosnind, gheaţă crăpând – nu demult s-a speriat de gheaţa care a crăpat sub propria lăbuţă.
Cu ocazia fiecărei furtuni, Rex se ascunde în cuşcă şi mai iese ziua următoare. Iar la ora mesei, Nero împarte frăţeşte mâncarea primită şi îi duce speriatului porţia lângă bot. Nimeni nu l-a învăţat/dresat să facă asta. Aşa consideră el că trebuie. Să fie reflex?
Tot din cauza unui tunet, Rex s-a ascuns sub maşina parcată în curte. Furtuna a trecut, norii mai jucau timid, departe pe inelul orizontului. Fluturaşi, cântec de păsărele, raze călâi, atmosfera aia când îţi vine să strângi prunii în braţe şi să pupi pupăza pe cioc.
Urcă tata în maşină, porneşte motorul, dă să plece. Nero sare ca ars cu labele pe capotă, înspumat, cu ochii roşii, turbat: Hau Hau Hau! Hau Hau Hau! Dar un lătrat din ăla gros, adânc, de-ţi vibra parbrizul. Cum nu era o opţiune să transporte câinele pe capotă până la destinaţie, toată lumea s-a dat jos nedumerită. Da, într-un final s-au uitat sub maşină şi l-au descoperit pe Rex. Încă speriat de la tunete, hotărât să rămână acolo şi după pornirea motorului, indiferent de orice.
Evenimentul a fost unic, nimeni nu l-a antrenat pe Nero să facă asta. De fapt, nimeni nu l-a antrenat vreodată pentru ceva anume. A deprins totul întâmplător. Şi totuşi, a făcut legătura între sunetul motorului pornit şi prezenţa unui alt câine sub maşină. A anticipat faptul că maşina se va deplasa, iar câinele de sub va fi călcat. A gândit. Nu doar a prevăzut un eveniment, a conştientizat ceea ce înseamnă viaţă şi moarte, ci a fost vădit interesat de viaţa altcuiva.
Şi astea, tot reflexe?
Orice forma de viata, indiferent de complexitatea ei (ca vorbim despre un organism unicelular sau un animal), gandeste, are ratiune. Si nu ma refer numai la procesele mentale implicite sau hardcodate cu raspunsuri reflexe (instinctuale), ci mai ales la cele explicite (cu sau fara constientizarea lor) cu raspunsuri logico-deductubile.
Fara aceste procese mentale explicite (flexibile, deductibile in functie de premizele date) nu poate functiona adaptarea organismelor la un mediu inconjurator aflat in permanenta schimbare si prin urmare nici evolutia speciilor.
Viata in sine este o lume mentala, prin definitie inteligenta, “knowledge” la Vacariu.
Exista intre timp foarte multe experimente si teste de inteligenta facute pe animale (mai mult sau mai putin stiintifice), care duc toate la concluzia ca ele sunt mult mai inteligente decat ni se par noua.
Ciorile spre exemplu stiu sa rezolve probleme conmplexe de logica (trag concluzii folosind premize), fiind in stare sa-si schimbe cadrul de referinta uzual, construindu-si si folosind unelte pentru a le rezolva.
Vezi renumitele teste facute speciei de ciori din noua caledonie. Articol aleator aici:
http://www.descopera.ro/dnews/10089575-ciorile-arata-ca-au-o-cognitie-complexa-intr-un-experiment-ce-a-uluit-oamenii-de-stiinta-video
Cat despre caini, da, si ei poseda asa zisa inteligenta deductiva. Nu ca cioara, care foloseste unelte pentru a rezolva probleme. Cainii se pot insa raporta la perspectiva noastra umana (tinand cont de ea). Un renumit experiment arata un caine care aflandu-se in aceeasi incapere cu stapanul, nu se atingea de mancarea de pe masa. Cu lumina stinsa insa, cainele a dedus ca omul care se afla in continuare in aceeasi incapere nu-l poate vedea in intuneric, a furat mancarea de pe masa…:)
Cainele tau a anticipat un eveniment in viitor si a avertizat stapanul asupra urmarilor tragice pentru partenerul sau de viata, de care se simte atasat.
Aici nu vorbim numai despre inteligenta deductiva ci si despre empatie fata de alta viata.
Exact empatia asta m-a surprins si pe mine. Felul in care si-au purtat si isi poarta de grija unul altuia. Au crescut impreuna (cu diferenta de 2 ani), dar atat. Nu exista rudenie intre ei, vin din familii diferite 🙂
Stiam de ciori. De fapt toate corvidele au o inteligenta mult peste alte animale. Raportul masa creier/masa corp este cel mai mare dintre toate animalele, in afara de om. S-au facut experimente si pe coţofene, ajungandu-se la concluzia ca se recunosc in oglindă.
A existat un caz cu ciori care făceau “negoţ”. O fetiţă din State le-a hrănit într-o zi. Ciorile au văzut că fetiţa este atrasă de jucărioare şi tot felul de obiecte colorate, strălucitoare. De atunci, au început să îi aducă jucărioare colorare (găsite sau furate), pe care le aşezau lângă farfuria în care primeau mâncare. Au făcut rapid legătura “Ok, tu vrei jucării, noi vrem mâncare. Deal!”
Am gasit stirea: The girl who gets gifts from birds
“(…)In 2013, Gabi and Lisa started offering food as a daily ritual, rather than dropping scraps from time to time.
Each morning, they fill the backyard birdbath with fresh water and cover bird-feeder platforms with peanuts. Gabi throws handfuls of dog food into the grass. As they work, crows assemble on the telephone lines, calling loudly to them.
It was after they adopted this routine that the gifts started appearing.
The crows would clear the feeder of peanuts, and leave shiny trinkets on the empty tray; an earring, a hinge, a polished rock. There wasn’t a pattern. Gifts showed up sporadically – anything shiny and small enough to fit in a crow’s mouth.”
Aici: http://www.bbc.com/news/magazine-31604026
Eu cred ca suntem mult mai apropiati de animale decat ne place sa credem.
Si cred ca majoritatea lucrurile pe care le facem, le facem din reflex.
Eterna intrebare: “Why do you get our of bed every morning and do the things you do?”
Oameni buni, vrem sa credem ca al nostru caine ne intelege ca il iubim, dar sa fim realisti, singurul animal inteligent, singurul, este omul. Restul animalelor nu au discernamant. Faptul ca au unele actiuni instinctuale care pe noi ne “pacalesc”, facandu-ne sas credem ca ele “gandesc”, este ca suntem oarecum orbiti datorita faptului ca le iubim noi ca animale ale noastre. Dar ele sunt doar animale, care traiesc in lumea lor dupa instinctele specifice lor, dupa regula de haita. Punct! 😉