Genialitatea lui Louis van Gaal m-a făcut să ratez pronosticul dat imediat după faza grupelor. Duduia online-ul de laude şi apelative mieroase la adresa lordului de Amsterdam. Normal. Să baţi Costa Rica la penaltiuri, din postura de selecţioner al Olandei, trebuie să fii un mare strateg. Dar trecem peste.

Comentatorii de fotbal apar la un turneu final mai ceva ca şoferii de weekend. Mai contează că pentru ei Ron Vlaar, Martins Indi şi de Vrij sunt tot una cu Acosta sau Umana? Van Gaal este un geniu pentru că a schimbat portarul, am înţeles.

Pentru mine, selecţionerul van Gaal este un arogant plicticos, lipsit de vervă. Deranjant de precaut şi de plat, a reuşit un singur meci frumos la turneul final; cel cu Spania. În rest, şi-a trimis echipa în teren să cerşească noroc. Nu s-au mulţumit cu ajutorul divin primit în timpul loteriei costaricane. Nu, au vrut să mai cerşească încă o fărâmă de noroc în semifinala cu Argentina.

Se vedea pe feţele lor. Olandezii erau bucuroşi la finalul celor 120 de minute. Mulţumiti de jocul prestat, prin care au omorât spectacolul şi s-au aruncat în braţele sorţii.

Au fost momente de joc, deloc puţine, când Kuyt, atacant de meserie, se transforma în fundaş dreapta! Echipa Olandei şi-a retras jucătorii de bandă pe aceeaşi linie cu cei trei fundaşi centrali. Iar pentru un plus de siguranţă, au coborât acolo şi un închizător, ajungând la o apărare cu 6 în linie. Măcar de ar fi avut motive pentru o astfel de baricadare, dar au făcut-o din oficiu. Groaznic meci, la momentul penaltiurilor mi-am dorit ca ambele echipe să piardă. Ar fi meritat.