“Charlie Hebdo a luat-o, deci, razna, si ar trebui sa faca cumva si sa se intoarca la cei cativa cititori care o citeau pentru ca o intelegeau, si nu ca sa fie si ei Charlie.” (fragment de AICI – unul dintre foarte puţinele articole kmkz care au reuşit să mă ungă)
Regula nu se aplică doar pentru publicaţia Charlie Hebdo, ci pentru toate publicaţiile de nişă. Există un motiv pentru care, înainte de atentat, Charlie Hebdo era o revistă vândută în vreo 10 mii de exemplare. Aceea era starea naturală, autoreglată prin superba felurime a speciei umane. Nu suntem vaci, să mâncăm toate acelaşi nutreţ şi să lingem acelaşi bulgăre de sare.
Nu trebuie să citim aceleaşi cărţi, să vedem aceleaşi filme, să emitem păreri despre aceleaşi subiecte. Dacă întrebi de fiecare dată ce a vrut să spună autorul, scenaristul, regizorul, caricaturistul, las-o moartă. Cu siguranţă ai pus mâna pe cartea greşită, vizionezi filmul nepotrivit.
Dacă toată viaţa ai scris articole despre preţul ştergătoarelor de parbriz, promoţiile de la Emag şi cum s-a îmbătat o dudă la nuntă până s-a pişat pe ea, fă-o în continuare! Nu te obligă nimeni să te inflamezi pe subiecte străine, doar pentru că te-ai hotărât într-un galop de turmă să fii Charlie.
Este total neproductiv ca un conţinut de nişă să ajungă în uzul maselor. Toată lumea va fi nemulţumită, frustrată, nervoasă. Consumatorii, pentru că nu înţeleg ce au primit spre consum. Producătorii, pentru că munca lor nu este apreciată. Vorba lui Vacariu – lumi epistemologic diferite. Fiecare cu universul ei de cunoaştere, nu au rost încercările de interacţiune.
Am trăit-o pe pielea noastră, atunci când anumite articole au ajuns “virale” pe facebook. Sau, mai grav, au fost postate de Mircea Badea pe pagina sa. Am avut un boom de trafic, într-adevăr. Care a ţinut 2-3 zile, până s-au reîntors definitiv turmele de bizoni la facebookul şi bădismul lor. În urmă, au rămas doar sutele de injurii şi mesaje agramate paralele cu subiectul.
