Au trecut în jur de 8 ani de când mi-am luat vacanță de la scris scenarii, mi-am împachetat sculele, cortul, prietenii și banii pe care-i aveam și-am plecat timp de vreo 7-8 luni prin toată țara, să facem un fel de Top Gear de pescuit.

De câțiva ani tot auzeam cârcotelile pescarilor români că nu au la ce să se uite, că toate emisiunile sunt filmate pe ape private, ticsite de pește, că n-au aventură, realitate, umor, că toate materialele sunt niște publicități plictisitoare. Și așa era, eu făceam parte din public și aveam exact aceeași părere.

Așa că ne-am pornit noi să facem ceva diferit, dacă tot era cererea uriașă și furibundă. A ieșit o minune de 12 episoade, exact opusul emisiunilor care rulau la noi pe televizoare, plină de aventură, umor, auto-ironie, ape sălbatice și pești vai de ei – 22 de specii prinși în nu știu câte stiluri și tehnici diferite de pescuit. Într-unul din episoade, filmat 3 zile pe o cale ferată, la 40 de grade, atacați de șobolani și țânțari, aveam chiar un monolog în semi-delir de la căldură.

Am dat drumul la primele cinci episoade să vadă lumea cum e. Ce feed-back! Ce bucurie la pescarul român! Ce aplauze! Ce mulțumiri! 2-3 mii de spectatori în seara în care se lansa și se dădea anunțul pe forumuri.

Eroi naționali. Bun. După primele 5 episoade, am zis că a văzut lumea destul cât să-și facă o idee și le-am pus pe următoarele 7 sub abonament – 4 euro, să poți vedea toată seria.

Ce feed-back! Ce mustrări! Ce înjurături! Cum că așa viață să tot ai, să-ți dea oamenii bani ca să dai la pește! Ce bă, tu vrei să faci plajă la Hawai pe banii noștrii? Nesimțitule, ne inviți la masă și apoi ne pui să plătim?

Poziția mea a fost foarte simplă – măi mârlelor, aveți cinci episoade pe gratis, nu vreți să dați 4 euro pentru restul e decizia voastră, spune-ți mersi frumos pentru aproape 2 ore de conținut pe care l-ați lăudat de v-au luat foc tastele și mergeți în treaba voastră.

Nu, tată, ziceai c-am omorât pescuitul, așa m-au pus la zid aceeași români care nu mai știau cum să mă laude când era pe gratis. Ce s-a întâmplat? Am dat toată seria jos, am avut grijă să nu ajungă pe nicăieri și cu asta ba asta.

Nu a fost neapărat o surpriză și nu m-au măcinat excesiv banii pe care i-am îngropat în proiect, deși din cauza asta m-a prins criza în offside. M-am gândit la aventura respectivă ca la un curs aplicat de producție documentar care o să-mi folosească la un moment dat și ca la momentul care m-a apropiat din nou de vizual după ce în liceu renunțasem și la fotografie și la pictură. Azi pot să spun că fără nebunia aceea nu aș fi putut face Dracula’s Kitchen.

Ce-a făcut publicul nișei? Pentru 4 euro, adică mai puțin de 1% din ce cheltuie un pescar pe momeli într-un an, s-a întors la înjurat televiziunile că nu au emisiuni de profil faine.

Asta nu pricepe românul de niciun fel – dacă îți place ceva trebuie să susții efortul autorului, mai ales dacă e la început. Asta cu să mi se dea gratis ține doar dacă în spatele produsului sunt o grămadă de ”fraieri” care-l iau, merge cu filmele, serialele americane pentru că au sute de milioane de clienți.

Dacă însă e vorba de un produs românesc, făcut pentru români, faptul că tu ești prea obișnuit să ți se dea și nu te gândești o clipă la efortul și banii puși de un om în produsul care îți place, atunci și tu pierzi. Pierzi pentru că a doua oară omul ăla nu mai muncește degeaba, nici el nici ceilalți care au văzut cum publicul așteaptă doar pomană și tu te întorci la povestit plin de tristețe cum n-avem emisiuni de calitate, n-avem filme comerciale, n-avem scriitori buni pentru public.

Dacă atunci îmi veneau pe site tot felul de afectați, povestindu-mi cum s-au întâlnit toată gașca și s-au uitat la serie de pe un singur cont, acum îmi vine feedback de la cititori care au împrumutat Cameleonul și cărora le-a plăcut la nebunie și felicitări…

Bun, ți-a plăcut, ai citit-o fără să dai bani pe ea – eu oricum mă bucur c-ai citit-o, că pentru asta scriu. Dar la urmare nu te gândești, n-ai vrea să vezi și-o parte a doua, și-a treia? Cam cum crezi tu că o publică editura sau o scrie autorul dacă nu se cumpără deși e bună?

Nu numai atât, e la fel și pentru promovare. Ăștia cu comunități solide de cititori așteaptă aceeași bani de la un autor proaspăt ca de la ditamai monstru sacru și nu se gândesc că nișa asta e săracă și pentru că ei nu împing produse românești – întâi crești piața, ca să aibă piața de unde-ți da bani, omule bun.

Dacă tot veni vorba de Cameleon – Baza, pentru SF-ul de afară e o carte de primul sfert al cursei, să spunem, dar pentru cel românesc e de ultra-vârf. Urmarea va fi la alt nivel dar de ce s-o scriu? Cei care țin discuții despre SF așteaptă să fie rugați ca să bage în seamă o carte bună românească, trebuie să le fii amic, frate sau amantă.

Cei care o citesc, chiar și împrumutată, o țin secretă, eventual îmi șușotesc mie conspirativ, mă, ce fain e scrisă – nu tu o linie pe vreun forum, nu tu o recomandare într-un club de carte, nu tu stele pe goodreads, nu tu nimic. De ce să scriu continuarea în loc să bag o carte pentru mămici care s-ar răspândi ca vântul și ca gândul?

Da, mă, de asa nu avem produs creativ de calitate la noi, pentru că puținul pe care se chinuie careva să-l scoată pe piață e apreciat în surdină, nu e cumpărat și nu e nici promovat.