Punct! Şi de la capăt…

Cea mai obositoare este zădărnicia. Învârteala în cerc, senzaţia că ai o singură direcţie: spre locul de unde ai plecat. Aşa se explică de ce românii sunt printre cei mai obosiţi şi nefericiţi europeni.
Pentru colaps energetic se adaugă şi frustrare. Din belşug.

Ca atunci când îl vezi pe unul că aleargă legat la ochi şi îi zici pe un ton nepoliticos: Băi, o să dai cu capul într-un stâlp!
Nu doar te ignoră, dar te şi înjură. La final, te înjură şi mai tare. Aparent, din cauza ta a dat cu capul în stâlp.

Să privim forfota generaţiei 30-40 de ani, faza pe Bucureşti. Rar mai găseşti un individ care nu i-ar smulge mustaţa lui Dragnea cu dinţii. Cu dinţii lui Dragnea. “Nenorociţii de pesedişti, de Firea, de Parlament, de Guvern, dedede…”
Continue reading

Acolo unde se termină plapuma

Morgan

“Charlie Hebdo a luat-o, deci, razna, si ar trebui sa faca cumva si sa se intoarca la cei cativa cititori care o citeau pentru ca o intelegeau, si nu ca sa fie si ei Charlie.” (fragment de AICI – unul dintre foarte puţinele articole kmkz care au reuşit să mă ungă)

Regula nu se aplică doar pentru publicaţia Charlie Hebdo, ci pentru toate publicaţiile de nişă. Există un motiv pentru care, înainte de atentat, Charlie Hebdo era o revistă vândută în vreo 10 mii de exemplare. Aceea era starea naturală, autoreglată prin superba felurime a speciei umane. Nu suntem vaci, să mâncăm toate acelaşi nutreţ şi să lingem acelaşi bulgăre de sare.
Continue reading