Zakynthos: covizi și guvizi

Primul pas: Îți faci testul Covid la o clinică privată (Gral Medical mi-a dat rezultatul în 20 de ore). Programează-l nici prea târziu (ai nevoie să prezinți rezultatul negativ), nici prea devreme (recoltarea mucului trebuie făcută în ultimele 72 de ore.

Al doilea pas: Sari în primul avion și respectă toate procedurile, indiferent cât de ilogice ar părea. Da, exigența din aeroport și măsurile luate (de ochii lumii, să părem că facem ceva) se contrazic imediat după îmbarcare, când peste o sută de persoane împart același aer în același culoar.

Avioanele sunt pline ochi, nu există distanțare. Se mai plimbă coțofenele pe culoar mustruluindu-i pe cei care nu țin masca pe nas. După ce au terminat rolul de dăscălițe sfătoase, încalecă pe cărucioare și împart băuturi și gustărele. Toată lumea măștile jos, au venit cafelele!

Ne dăm de nșpe ori peste cap și plătim 400 de lei să ne scobească unii în nas, dar nu putem sta o oră fără sandviciuri și cafea. Curat prostie omenească, dar, repet: respectă toate procedurile, indiferent cât de ilogice ar părea!

Al treilea pas: Închiriază o barcă și du-te tare, unde vezi cu ochii.
Eu am ales Zakynthos și insulițele din împrejurimi. Pentru că în Zakynthos există plaja/laguna Navagio, printre cele mai frumoase din lume:

Văzută de sus:

În rest, grecii o duc bine. Gătesc bine, știu să fie gazdă, afacerist, prieten.
Și nu vor să plătească taxe.
Bonul fiscal în restaurante este o raritate, la fel și bonul pentru 8 zile la hotel. Pentru o reducere de 200 euro, primești un autograf din partea recepționerului și o ștampilă cu Scooby Doo pe un ciot de hârtie fără relevanță fiscală. Să fie bine pentru toată lumea.

Să aveți cash la voi, nu ceasuri deștepte și alte nebunii care lasă urme și pun încasatorul la plata de taxe.

Astea sunt produsele de bază în Zakynthos: Miel, pește, iepure, miere, brânză, măsline, vin.
Plimbați-vă între insule, faceți scufundări sau măcar snorkeling, admirați țestoasele și peștii exotici. Și după ce ați râvnit la ei cu orele, așezați-i pe un platou, lângă carafa cu vin.

Mâine împărtășim alte taine locale, introspecții și apusuri romantice.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

4 Comments

  1. Apropo de masurile de protectie sau mai bine zis de protocoalele si procedurile de protectie COVID existente in avioane.
    Ele nu sunt ilogice in sine, daca avem toti acelasi prag de asteptari cu privire la efectele masurilor.

    Cel mai important in acest context este sa stim ca nu exista protectie 100%. De aceea trebuie sa intelegem masurile si procedurile anti-covid ca o incercare de a reduce la maxim pericolul de infectare.
    Practic, masca pe care trebuie sa o porti in avion, il protejeaza pe cel de langa tine, de aerul expirat de tine in directia lui.
    Tu te protejezi de aerul expirat de cei din jur, prin mastile purtate de ceilalti.
    Mai mult decat atat: aerul intr-un avion modern, este conditionat si ventilat prin filtre HEPA, care reduc numarul de virusi din aer cu pana la 99,95%.

    Momentele vulnerabile sunt doar cele in care cel de langa tine bea o cafea sau mananca ceva. Acest lucru creste cu cateva procente riscul de infectare, insa doar in cazul in care tu in acelasi timp nu porti masca si vecinul tau de scaun, chiar stranuta inspre tine fara sa tina mana la gura.
    Practic, prin simplul fapt ca te-ai imbarcat in acel avion si ai plecat in concediu, ti-ai asumat un risc. Masurile de protectie (test covid, test temperatura, masca in avion etc…) doar micsoreaza acest risc. Riscul creste insa in momentele in care oamenii din avion consuma bauturi si mancare, adica in momentele in care-si dau jos mastile. Per total insa, e mai bine cu aceste masuri decat fara ele. Este un compromis asumat de compania aeriana si de pasageri…

    Reply
    • De acord, asta ar fi logica. De asta mi se pare aiuritor ca dintr-un zbor de o oră jumate sa stam o treime din timp fara mască. Cum putem justifica restul sacrificiilor, dacă noi nu reușim să stam o ora jumate fara gustărele? Nu exista consecvență și, din cauza asta, nici credibilitate.

    • Legat de gustarelele din avion. Companiile mari (gen Lufthansa), care in mod obisnuit calculeaza snackurile in pretul biletului si le ofera gratuit pasagerilor, au fost primele care au renuntat la gustare si bauturi in avion, argumentand ca astfel minimizeaza riscul de infectare. Preturile biletelor nu le-au scazut insa. 🙂
      Companiile low cost (gen Wizzair), care nu-si permit sa renunte la gustarelele si bauturile din avion, sunt dispuse sa riste mai mult.

Leave a Comment.