Șoimul maltez

Am fost în Malta primăvara, o alegere de înțelepciune discutabilă.

În poză vedeți portul Marsaxlokk (Marșașloc îi zic localnicii) a cărui apă învălurează în disonanță cu restul nuanțelor mediteranene, indiferent de anotimp.
Dar este o culoare perfectă pentru ursuzul port îmbâcsit de motorină arsă și măruntaie de pește. Te simți parte din povestea bazarului tainic, deschis doar aventurierilor inițiați.
O îngălare exclusivistă de iz nord-african, unde solzii sunt puțini și valoroși, diferită de abundența bazarului turcesc.

În Malta sunt și porturi curate, în jurul capitalei.

Iar pentru vizitarea capitalei vă ajung trei ore. Marmură, muchii ascuțite, șlefuiri perfecte, tunuri și catedrale. Zeci de catedrale care au creștinat secăciunea insulei secole de-a rândul, cât Malta a fost sub protecția paladinilor papei.

Ruta aleasă de mine: Aeroport – Sliema – Valletta (feribot), aproximativ o oră.

Superioară Vallettei ca desfătări arhitecturale mi s-a părut capitala veche, Mdina, orașul în care s-au filmat scenele din King’s Landing (Game of Thrones).

Shame! Shame! Shame! Shame! Shame!

Și dacă dragonii au plecat din Mdina odată cu Game of Thrones, măcar au rămas oasele elefanților pitici și coji din ouăle lebedelor gigantice. Malta este cel mai bun exemplu pentru fenomenul de “dwarfism” (piticire?) specific insulelor din bazinul mediteranean.

Clima blândă din timpul glaciațiilor (în Malta au fost doar sezoane ploioase) a atras animalele peste apele înghețate ale Mediteranei. Era ghețurilor s-a sfârșit; izolate pe o insulă cu hrană puțină si fără surse de apă dulce, în afara ploilor, mamiferele s-au piticit de-a lungul generațiilor.

Iar păsările, mult mai versatile, au devenit noii stăpâni. Au dispărut lupii, jderii, viezurii, și ultimele lebede malteze erau mai înalte decât ultimii elefanți

.

Astăzi, Malta este o stâncă stearpă pe care și iepurii mai cresc doar prin cutii. Dar ispititor înveșmântată într-o armură de marmură, oase și povești. Ea însăși a ajuns un paladin răstignit între continente pentru emulațiile temerarilor de weekend.

De ce primăvara în Malta o alegere de înțelepciune discutabilă?
Pentru că este extrasezon și restaurantele încă nu și-au stabilit echipele. Înțepător inconvenient pentru unul ca mine care TREBUIE să halească animalul și vinul locului, altfel n-a prins esența și s-a perindat degeaba prin aeroporturi. Barem aripi de pui să aibă.

Dacă iepurele și capra rezolvă culinar întreaga insulă, oferta de vinuri malteze este mirobolantă! – fiecare localitate cu vinul ei, majoritatea shiraz. Și ajung în capitală, la cea mai înstelată tavernă, comand un La Valette. După aproape o oră, apare un mândru tunisian cu gheare fioroase și maro de dragon (bănui că pentru el s-a filmat Game of Thrones în Malta), pune sticla pe masă și scoate tirbușonul.

Îl analizează secunde bune pe toate părțile, nu îi înțelege întru totul sistemul de pârghie, dar reușește cumva să îl înfigă în dop. Devenise clar că este prima sticlă de vin pe care o deflorează, atunci când a început să tragă în toate părțile și să geamă. Dar l-am lăsat.

Până când și-a băgat-o între picioare și a început să țopăie în jurul mesei, scremându-se de nu mai știam dacă vrea să scoată dopul sau să bage sticla. L-am rugat să ajut, dar nu, mândria tunisiană nu se frânge într-un tirbușon.
A reușit să îl rupă-n două, și a fugit la șefa de salon, cu jumate de dop încă înțepenit în gâtul sticlei.

Așa că am băut aici, la loc liniștit și răcoros.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.