Bucureşti – Palermo durează cât Bucureşti – Constanţa şi cu o oră mai puţin decât Bucureşti – Rm. Vâlcea.
Insula îţi dă o stare de preaplin (avem de toate!), dar ar putea fi şi slăbiciunea mea faţă de MuMa: Munte – Mare în aceeaşi doză. 
În restaurante, mâncarea este cu aprox. 50% mai scumpă decât în Berceni. Vinul costă la fel.
Preparatele tradiţionale au steagul Siciliei alăturat, probabil un “feature” pentru turiştii ageamii care ştiu doar “english” şi limbajul semnelor.
Mi-a fost uşor să mă orientez spre porţia de macaroane cu sardine: cea mai bună combinaţie de peşte-paste încercată vreodată.
Femeile arată ca nişte statui de ceară vopsite.
Machiaj întins cu şpaclul, tocuri, tatuaje, multă vorbăraie şi agitaţie – feminitate siciliană care le face pe oltencele mele să pară nişte sobrietăţi.
Copiii şi tinerii sunt mai gălăgioşi decât ai noştri, dar ştiu să îşi păstreze exuberanța în bisericuţele lor.
Şoferii au acordat de fiecare dată prioritate pietonilor, indiferent cât de lenţi şi buimaci am fos au fost acei pietoni. Fără grabă, claxoane, fără “mişcă-te-n p…”, fără toate apucăturile şoferului bucureştean.
Engleza este la fel de folositoare cum mi-a fost şi în nordul Italiei (Torino). O înţeleg localnicii cum înţelegem şi noi italiana lor. Dar asta e ceva normal pentru majoritatea europenilor – poporul român pare cel mai englezit (sau americanizat) dintre europenii care nu-s nativ englezi.
Ne-au prins bine Cartoon Network şi filmele subtitrate, nu dublate!
Pe marginea străzilor înguste au fost plantaţi mandarini (s-au copt!). Printre mandarini, palmieri şi cactuşi se mai iveşte câte un căţelandru maidanez. Sunt graşi. Leneşi, roşcovani şi exagerat de graşi.
Azi mă duc la snorkeling. Sau la hiking. Pot face ambele pe o distanţă cât din Berceni Sud în Berceni Nord.
