Îmi place atunci când facebook-ul îmi forează în amintiri şi scoate la suprafaţă pepite. Imagini şi evenimente care m-au bucurat cândva şi s-ar fi dizolvat în neființa uitării. Dacă nu exista facebook-ul, bineînţeles, această ingenioasă sondă de amintiri.
Astăzi, de exemplu, mi-a găsit fotografiile făcute în urmă cu 4 ani la Gura Portiţei

Adevărate pepite scormonite de aplicaţia facebook. Pepite de fabuloşenie.

Şi, după mai multe introspecţii orgasmice provocate de maestrul Zuckerberg, ajungi să accepţi adevărul.

Pe măsură ce înaintăm în viaţă, ne degradăm. Devenim mai slabi, mai vulnerabili, mai vulgari şi lipsiţi de strălucire. Suntem ca o tigaie care-şi pierde emailul, cu fiecare flacără, fiecare ou. Apar găurile, devine inutilă şi zace în fundul grădinii, juma de metru sub pământ.

Cu fiecare pas în viaţă, ne apropiem de moarte. Ne stingem pe nesimțite, ne pierdem forţa minţii şi a zâmbetului.

Unde este bărbatul viguros şi rebel din urmă cu 4 ani? Unde i-au dispărut bujorii şi inocenţa?
Pepite. Pepite de fabuloşenie…