Câte și mai câte

Salutări tuturor,

Mulțumiri pentru porțile deschise. Cristi Niculcea – eu, dragii mei – voi; mereu încântat să vă întâlnesc. O plăcere să încerc să-mi arunc pasul în ritm apropiat.

Mă uitam peste propunerile tematice, căutând să identific sectoare în care aș putea încadra elucubrațiile. Și nu găsesc arealul nimicului :).

Din una-n alta sau din una fără alta (la idei mă refer), primești o întrebare ce dezvoltă ramificații, tentacule precum ale hidrei: când se numește cineva scriitor, poet, romancier? E o recunoaștere pe care o primești după un număr de titluri, publicări? Dacă da, din partea cui? A literaților, a criticilor, a cititorilor? Survine în timpul vieții ori se activează post-mortem?

A fi scriitor nu prea e o titulatură care să fie înscrisă pe cartea de vizită sau înaintea numelui într-o prezentare. Nu reprezintă o calificare, o meserie. Dacă mi s-ar adresa cineva conform unor uzanțe de prin filmele comuniste, ar face-o la modul: ”Trăiască dom’ inginer!”, nicidecum ”dom’ scriitor”.

Și atunci ce distincție mai e și asta? Pare mai degrabă o nuanță onorifică decât elementul palpabil, recunoscut printr-o diplomă, prin cursuri de profil.

Dar dacă ar fi un omagiu menit să mângâie ego-ul, știut fiind că ego-ul e dușmanul neomologat al făpturii pe calea spre îndumnezeire? Ești scriitor? Ei bine, ce ai realizat? Ești un visător într-un turn de fildeș, dezlegat de apăsătorul lumii vii. Plauzibil să fii deconectat de la realitate, cu percepții deformate în privința pragmatismului înconjurător. Nici măcar nu ești un teoretician, un cercetător științific. Poți fi mai mult decât un jongler al unor cuvinte, ritmuri, evazive stări de spirit pe care să le trasezi pe asfalt de 1 iunie, nebăgate prea mult în seamă, pieritoare la prima ploaie?

De n-ar mai exista întrebări pentru fel de fel de răspunsuri ale atâtora dintre noi câți stăm să luăm în seamă astfel de nimicuri… Nu mai bine tragem linie și basta? Să nu fie ca-n zicerea cu nebunul care aruncă o piatră-n baltă și zece înțelepți sar după ea.

Inginer, profesor, doctor, scriitor (recunoscut au ba)… o autorecunoaștere care să ne gâdile orgoliul sau o recunoaștere generală… Ce facem mai departe? Am descifrat calea, am înțeles rostul?

Alte și alte neclarități.

Semnat: pur și simplu Cristi Niculcea.

Cristi Niculcea

Înjghebător de născociri ocazional. Fără utilitate în rest.

5 Comments

  1. E greu de găsit “arealul nimicului”. Domnul V, colegul nostru filozof, urmează să atace în următoarele cărţi problema hiper-nimicului 🙂 Până atunci, vom aştepta neputincioşi.

    Reply
  2. Scriitor este o profesie, ca oricare alta, exista in nomenclatorul meseriilor. Din punctul meu de vedere, devii scriitor atunci cand activitatea de autor de carte iti genereaza venituri, din care te poti intretine. In general, activitatea care iti asigura nivelul de trai, defineste meseria pe care o practici.

    Reply
  3. Hary a raspuns excelent, dar o sa revin si eu, din perspectiva de scrib profesionist, dar nu de scriitor (nu inca, desi am niste titluri publicate, dar nimic serios).

    Nu reprezintă o calificare, o meserie. – Ba da. Este fix o meserie, iar in 2017 e o meserie care imbina scriitura efectiva cu strategia si marketing-ul. Un om care intelege scriitura poate deveni “scriitor” in sensul clasic, content manager, jurnalist, copywriter etc.

    Certificarea vine prin public si vanzari. – Daca exista oameni care vor sa te citeasca si sa si plateasca pentru asta, atunci esti pe drumul cel bun, indiferent de ce vor oamenii sa auda. Daca nu, e si “filosofia” o meserie 🙂

    Turnul de fildes s-a daramat pe la inceputul secolului trecut. Acum scriitorul merge in turnee, isi promoveaza propriile materiale si propria persoana si stie ca tot ce scrie e in acelasi timp si arta si produs comercial 🙂

    Reply

Leave a Comment.