Cireșarii, serial ecranizând primele două volume ale operei lui Constantin Chiriță, regizat de Andrei Blaier. Că tot mi-a redeschis Simona apetența pentru nostalgic. În privința aceasta, am învățat în ultima vreme să privesc nostalgia nu cu regret, ci cu venerația ochiului care se bucură la realizări epocale (ca să scârțâi puțin a limbaj de lemn).
Pelicula e de un alb-negru atât de convingător în ceea ce înseamnă încadrarea privitorului în peisajul acelor vremuri că aproape îți simți trecutul curgând prin capilare. Orășelul vechi de provincie (cel de baștină, locul cireșarilor nefiind specificat de către autor) te găzduiește cu evocări pregnante, cum rar le mai găsești pe vreo uliță anacronică.
Continue reading

