Ce a declarat Victor Ponta la România Tv:
„Eu mi-aş dori să fiu prim-ministru până în 2016, dar un prim-ministru nu poate să fie cu adevărat de succes în patru ani cu un preşedinte care întotdeauna, în loc să îl ajute, îl încurcă, îi bagă beţe în roate şi cu care se luptă continuu. Dacă vom găsi un candidat care să şi câştige, nu doar să fie un partener loial, eu îl voi susţine pe acel candidat al nostru, al PSD-UNPR-PC.”
“Nu putem să scoatem pe cineva din pălărie, ci cineva care are o notorietate suficient de mare . Nu ştiu, poate fi domnul Diaconu, poate fi oricum un personaj pe care nu ai nevoie să-l faci cunoscut”
Nu cred că se va ajunge totuşi până acolo. Şi în crezul meu, mă bazez în primul rând pe d-l Diaconu. Poate există o cantitate suficientă de penibil în care nu vrea să-şi vâre mâinile pân’ la coate.
Dar, recunosc, mi-ar face deosebită plăcere o candidatură a d-lui Diaconu din partea PSD. Poate în acel moment ne vom potoli şi noi cu independentul Diaconu, care a luptat singur împotriva tuturor şi alte gogomănii. Da, a fost singur plus Antena3. L-au promovat în fiecare seară pentru că sunt nişte cinefili, nişte iubitori de teatru şi apărătorii dreptăţii, evident.
Mai mult, m-aş tăvăli în jubilări orgastice dacă d-l Diaconu ar candida cu succes la funcţia de preşedinte. Adevărul e că după o prestigioasă carieră cinematografică, în care te-au distribuit doar în roluri de nătăfleţ, următorul pas trebuie să fie preşedinţia României.
Vă daţi seama câţi bani ar strânge preşedintele Mircea Diaconu de la Mama Europa? “Haideţi, vă rog frumos! Daaaţi-ne şi nouă 3 miliarde, împrumut…vă rog, avem nevoie!”