Fărâma de bunătate rămasă din mine s-a uitat astăzi cu silă spre restul eului râncezit: „Da, bă, eşti un obtuz cu prejudecăţi!” Probabil are dreptate.

Totul a început acum vreo doi, trei ani. Aşteptam 301 în staţie, îmbulzit şi înghiontit de coate, umbrele, bombeuri, membre mai mult sau mai puţin erecte. Pensionari grăbiţi să-şi plimbe potăile şi oasele prin parcuri, corporatişti şi mentofrecişti lăudându-se la telefon cum merg la muncă să bea opt cafele în opt ore. Eram convins că toată gloata aia ar fi putut să stea la fel de bine acasă. Nimic nu se întâmpla, nimeni nu le ducea lipsa dacă rămâneau în pat.

La următoarea staţie s-au îndesat în cutia cu sardine şi vreo 5-6 copii de gimnaziu, băieţi şi fete. Discutau amănunte obişnuite pentru vârsta lor: cum să ia mâcar un 9 pentru a scoate media 5, cum să îşi ia Galaxy nşpe pe iPhone nşpe+1, ce rahat să posteze pe facebook şi sex. Mult sex. Vorbim de cantităţi industriale aici. Exagerat de mult sex şi pentru vârsta mea, darămite pentru băieţi şi fete de până în 14 ani. Şi aşezarea astrelor a hotărât să fim colegi de 301 aproximatiiiv… un an. Să îi aud aproape în fiecare zi, timp de un an. Să le memorez vocile, vocabularul, obiceiurile. Să îi studiez ca pe nişte personaje de roman sinistru vârât pe gât de programa şcolară. Probabil aceea a fost perioada când am început să sparg speranţe între măsele, să înghit şi apoi să scuip năzuiri, credinţe, să rup, să arunc, să râncezesc. Sunt un obtuz cu prejudecăţi, pentru că astăzi nu mai cred. Nu mai cred în generaţia celor de 13-14 ani, în potenţialul lor, în oportunităţile lor, în faptele măreţe ce urmează să le facă. Numai din cauza unui rablagit de 301.

Aş vrea un alt autobuz şi un alt grup de elevi care să mă însoţească timp de un an şi să îmi vibreze inima de la dialogurile lor. Aş vrea ca atunci când privesc pentru câteva minute o persoană într-un bar, în piaţă sau pe stradă, să îmi demonstreze că nu am dreptate. Şi să ţipe fărâma din nou la eul râncezit:

„Ha, haaa! Credeai că e o paraşută cu creierul spălat de prostimea în care a crescut? Ţeapă! E de fapt o făptură complexă şi rafinată, mult mai evoluată decât toată ginta ta de ţărani!”

„Ha, haaa! Credeai că e un meltean gelat care nu are în vocabular altceva în afară de mişto, display, omg, stf, plm, pupici şi iubire? Ţeapă! E olimpic naţional la astrologie, a călătorit în trei ţări asiatice şi e pasionat de poezie medievală în limba latină”

„Ha, haaa! Credeai că e un bou încălţat în lac şi îndesat într-un costum de plastic de tac-su care e patron la firma unde şi-a angajat odrasla? Ţeapă! E de fapt un băiat inteligent şi muncitor care s-a luptat în fiecare zi pentru scaunul de sub fund”

Astăzi vreau să cutreier străzile şi să aud altceva. Să fiu contrazis, să fiu umilit de prostia în care cred. Să nu mai fiu un obtuz cu prejudecăţi.

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş