Timp bine cheltuit

Când ești mic măsori timpul în cât mai e până la următorul lucru care îți aduce bucurie și întotdeauna trece imposibil de greu până atunci. După ce anii sar peste un prag, 25-30-35 de la individ la individ, ceasul ți se schimbă radical și începi să simți timpul că accelerează pe lângă tine – îl măsori în ce repede a trecut de la, nu cât de greu trece până la.

Cu cât se grăbește mai repede, cu atât îți dai seama că e cea mai importantă și mai neiertătoare resursă pe care o ai – nu poți s-o recuperezi odată cheltuită. Lovit de realitatea asta cruntă, încerc de ceva vreme să găsesc un set de reguli care să-mi guverneze tehnocrat zilele: REGULILE TIMPULUI BINE CHELTUIT.

1. Dacă e muncă, atunci să merite. Orice percepi ca muncă, de la meserie până la datul cu aspiratorul, trebuie să-și merite cantitatea de timp alocată. La noi e încă foarte puternică mentalitatea de om bun la toate, gospodar dom’le, fiind oarecum rușinos să nu-ți faci singur toate lucrurile pe care le poți face sau pe care poți învăța să le faci(bine, mai e componenta meseriașilor de toată jena care te poate împinge în direcția asta).

 

Și nu e vorba doar de un calcul simplu – o poate face altcineva? Mă costă mai puțin decât ce câștig eu în același timp? – ci și de importanța/beneficiile lucrului în sine.

Primăvara asta o să lucrez la grădină, un pic de sapă, un pic de hârleț, un plantat, un scos, chestii de astea. După aia o să mă apuc să refac gardul. După aia să culeg zmeură. După aia să-mi fac magazie.

Beneficiul financiar e aproape de zero, economia ce-o fac la piață e absolut neglijabilă. Dacă m-aș trezi în fiecare dimineață, m-aș spăla pe ochi și m-aș duce să trag tare la pământ, cu gândul să fac absolut tot ce trebuie pentru producția mea de roșii și coacăze negre și aș pierde jumătăți sau zile întregi pentru chestia asta, timp în care aș putea să scriu la următorul best-seller mondial, ar da cu minus la un nivel stupid.

Dacă ies însă pe la 5-6 pm, după ce mi-am văzut de munca scrisului și bag jumătate de oră – o oră de treabă, fără să mă gândesc că-s în urmă cu răsadurile și curățatul tufelor și că vai-vai n-o să se coacă pe 11 iulie, se întâmplă următoarele chestii: fac exercițiu fizic atât de necesar unui corp care stă pe scaun 8-14 ore pe zi, vine un mini-reset mental excelent pentru sesiunea de scris nocturnă, dorm mai bine. Plus, plus, plus.

2. Dacă e din pasiune, atunci să-ți aducă ce trebuie. Ieri am înghețat patru ore, la minus 5-10 grade, stând nemișcat cu un aparat de trei kilograme în mână, fără mănuși(mă încurcau la butoane) ca să fotografiez cocoșul de munte. Mi-au ieșit două cadre reprezentative(le pun în articolul următor) cu specia pe care o vânez de foarte mulți ani și cu care nu aveam încă nici o imagine, măcar mediocră.

Nu vă spun câtă bucurie mi-a adus ieșirea, timp extraordinar de bine cheltuit chiar dacă mai tremur și azi. Dacă nu mi-ar fi ieșit nicio fotografie și doar aș fi văzut/auzit rotitul păsării ăsteia atât de rare și de greu de observat, tot ar fi meritat.

De ani de zile nu mai scot aparatul din husă dacă e vorba de cadre banale, să mă întorc cu cardul plin, să trec prin sute de poze, să selectez două-trei mediocre și să le lucrez cât de cât, ca după câteva săptămâni să le șterg și să uit de ele. Timp pierdut, nu-mi aduce nimic.

Îmi place la nebunie să joc biliard, de când mi-am bulit genunchiul e singura chestie competitivă pe care o mai fac. Anul ăsta mă gândesc serios să renunț la joc până când nu voi avea posibilitatea să joc o dată pe săptămână. Pur și simplu, jucând o singură dată pe lună sau mai rar, mi-a scăzut atât de mult jocul încât îmi vine greu să mă bucur de partidă – trebuie să muncesc fiecare lovitură ca să nu ratez kilometric și stilul ăsta lipsit de naturalețe mi-e străin și chin. În loc să-mi aducă bucurie, mi-aduce de multe ori frustrare.

3. Dacă e cu familia/prietenii să simtă și ei asta. Că ești în aceeași cameră nu înseamnă automat timp petrecut cu cineva, un film urmărit/comentat/ținut de mână împreună e total diferit față de mă joc cu căștile pe urechi și la televizor rulează un film la care se uită soția de lângă mine.

Seara fiică-mea se joacă jumătate de oră pe tabletă. Să fiu lângă ea câteva minute în timpul ăsta, știind că mă uit la cum aruncă nenorocitele alea de păsări și că îmi dau și eu cu părerea,  e la ani lumină distanță de când o întreb despre ce-a făcut la grădiniță.

4. Spune nu. E greu să spui nu într-o grămadă de situații unde știi că un da îți va mânca timpul aiurea. Eu devin din ce în ce mai bun la asta :)).

 

imagine

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

14 Comments

  1. “E greu să spui nu într-o grămadă de situații unde știi că un da îți va mânca timpul aiurea. Eu devin din ce în ce mai bun la asta :)).”

    Daca cineva ajunge la concluzia ca un DA ii mananca timpul aiurea si ca acest lucru il va frustra ulterior daca accepta, nu mai are cum sa nu spuna NU. E o masura normala si fireasca de comunicare si foarte esentiala in relatia dintre doi oameni.

    Daca totusi o face in mod repetat, ar fi bine sa nu fii tu acela care trebuie sa stea langa o asemenea persoana. 🙂

    Reply
    • Nu e chiar așa de alb și negru, dacă timpul ăla pierdut pentru tine e timp excelent folosit pentru o altă persoană și acea persoană îl merită(subiectiv vorbind că doar de timpul tău e vorba) atunci regula trage spre da; de multe ori e însă timp pierdut pentru tine și nu neapărat necesar pentru celălalt, ci doar soluție de comoditate…

    • Vlad,
      timpul pierdut pentru tine, care-i face bine altei persoane, nu duce la frustrare. Este mai degraba o investitie, care in mod obisnuit, aduce beneficii, adica genereaza un feedback pozitiv.
      Frustrarea vine doar in momentul in care desi investitia este zadarnica, adica nu aduce beneficii nimanui, tu continui sa investesti timp.
      Despre cazul acesta vorbeam eu mai sus.

    • Acum cred ca depinde si de cat de sincera e intentia. Daca dau 10 minute din timpul meu pentru a ajuta un pusti sa inteleaga o problema de mate, nu are cum sa nu mi se para o investitie buna. Daca in schimb dau 10 minute crezand ca ajut un pusti sa inteleaga o problema, dar il ajut de fapt sa triseze…

    • Da, în general binele făcut îți aduce bucurie și mulțumire de sine, mai ales când știi că ai făcut un lucru ce chiar contează pentru celălalt.

      Se întâmplă însă ca și binele făcut cuiva să-ți aducă frustrare – e cazul în care vezi că alege să profite de timpul tău nu pentru că nu are altă opțiune ci pentru că îi este mai comod, mai gratis, mai la îndemână.

      Aș putea dar mi-e greu, aș putea dar mă încurc, aș putea dar mi-ar lua de două ori mai mult decât îți ia ție(de parcă și eu aș avea nevoie să se întâmple acel ceva și e normal să alegem calea mai rapidă) – sunt atitudini de care m-am lovit de-a lungul timpului, în unele cazuri devenite chiar obicei.

      De genul ăsta de făcut bine la un moment dat te saturi și-ncepi să acumulezi draci.

    • Vlad,
      “Se întâmplă însă ca și binele făcut cuiva să-ți aducă frustrare – e cazul în care vezi că alege să profite de timpul tău nu pentru că nu are altă opțiune ci pentru că îi este mai comod, mai gratis, mai la îndemână.”

      Frustrarea vine doar daca alegi sa ajuti in continuare, cu toate ca simti ca celalalt profita de tine sau ma rog, nu-ti apreciaza gestul. Comportamentul firesc al unei persoane cu EGO puternic, este sa zica NU dupa o astfel de experienta.
      Daca tinzi sa ajuti in continuare, doar pentru a nu supara persoana in cauza, aduni frustrari care vrand-nevrand ti le vei varsa asupra celor din jurul tau.
      De aceea am zis ca nu vreau sa fiu in preajma acestor oameni. 🙂

Leave a Comment.