Când ești mic măsori timpul în cât mai e până la următorul lucru care îți aduce bucurie și întotdeauna trece imposibil de greu până atunci. După ce anii sar peste un prag, 25-30-35 de la individ la individ, ceasul ți se schimbă radical și începi să simți timpul că accelerează pe lângă tine – îl măsori în ce repede a trecut de la, nu cât de greu trece până la.

Cu cât se grăbește mai repede, cu atât îți dai seama că e cea mai importantă și mai neiertătoare resursă pe care o ai – nu poți s-o recuperezi odată cheltuită. Lovit de realitatea asta cruntă, încerc de ceva vreme să găsesc un set de reguli care să-mi guverneze tehnocrat zilele: REGULILE TIMPULUI BINE CHELTUIT.

1. Dacă e muncă, atunci să merite. Orice percepi ca muncă, de la meserie până la datul cu aspiratorul, trebuie să-și merite cantitatea de timp alocată. La noi e încă foarte puternică mentalitatea de om bun la toate, gospodar dom’le, fiind oarecum rușinos să nu-ți faci singur toate lucrurile pe care le poți face sau pe care poți învăța să le faci(bine, mai e componenta meseriașilor de toată jena care te poate împinge în direcția asta).

 

Și nu e vorba doar de un calcul simplu – o poate face altcineva? Mă costă mai puțin decât ce câștig eu în același timp? – ci și de importanța/beneficiile lucrului în sine.

Primăvara asta o să lucrez la grădină, un pic de sapă, un pic de hârleț, un plantat, un scos, chestii de astea. După aia o să mă Continue reading