Despre niște seriale

A început sezonul 3 de la Hannibal, care, indiferent de elucubrațiile acestui blasfemiator fără nimic sfânt în el, Dani Corban, este o realizare deosebită, atât vizual, cât și ca atmosferă și joc/chimie a personajelor.

Na, acuma când îl compari cu o capodoperă plină de originalitate și la care detaliile sunt credibile până la milimetru, cum este Gladiatorul, pe care Dani l-ar vedea de o sută de ori, normal că Hannibal îți dă drept mediocru… Continue reading

Edge of tomorrow cu Tom Cruise


Văzusem trailerul, am zis că merge pentru o relaxare cinematografică. Ceva acțiune, caft, sf, o mititică și gata rețeta numa bună pentru spălat creieraș de om obosit de munci intelectuale.

Și m-am dus. Cumva, cumva, Tom Cruise, după o suită de roluri în care aș fi preferat să fie altcineva, oricine altcineva, în ăsta mi-a fost simpatic. Cam la toate capitolele filmul mi-a întrecut așteptările (care erau destul de joase totuși), atât la idee, la chimia personajelor și la tonusul general – un film ușurel numai bun pentru un ecran mare și un sunet surround. Tipesa e ultra kick ass, bad-ass, nice ass…etc

Nymphomaniac I și II

Să începem prin a spune că pe mine numele regizorului, atenția și părerile criticilor, sau efervescența generală în jurul unui film nu mă face decât să vreau să-l văd mai repede sau mai târziu însă nu mă influențează nici cât negru sub unghie când vine vorba de cum simt și văd producția.

Să mai notăm și prin a spune că în orice artă apreciez performanța, geniul, abilitatea artistului separat de subiect. Asta e o particularitate a a mea și e motivul pentru care nu o să consider neapărat un fotograf de război, cu un portofoliu impresionat de fotografii care te rup în două când te uiți la ele, drept un mare artist al genului. Continue reading

Starcrossed – serial sf romantic nou 2014

Recunosc că m-am uitat de curiozitate, n-aveam cum să nu o fac la așa o idee de creață.

Să faci un serial romantic sf. Pentru cine să faci așa ceva? Nișa SF e predominant masculină iar fetele care se uită la SF se uită pentru că înțeleg și le pasionează genul, nu pentru că sunt forțate și de fapt ar vrea ceva mia feminin.

Sau producătorii încearcă să atragă audiența predominant feminină a siropurilor romantice pe nișa SF? Să mor dacă știu dar voi urmări atent ce se întâmplă cu acest Romeo și Julieta combinat cu ET și Independence Day (acu’ c-am băgat titlurile astea în ecuație așa-i că v-am făcut curioși?). Continue reading

12 years a slave – film

Știți filmele alea la care toată lumea cinematografiei se repede cu laude și entuziasm doar datorită tematicii? Filmul trebuie să nu fie chiar prost și dacă e despre holocaust, victimele nazismului, gay rights și alte chestii prin care ne demonstrăm compătimirea sau elevația umanismului interior, va ajunge rapid cap de afiș. Continue reading

Intelligence – serial actiune sf nou 2014

Pilotul a fost simpatic. Pare un serial ușurel cu potențial frumos, cu o chimie bună între protagoniști (deși tipul nu mi-e deloc simpatic face un cuplu bun cu prezența feminină – aici probabil va sta unul din punctele forte ale serialului).

La ce idee are mă aștept la misiuni mai spectaculoase decât cea din pilot, mai spre Bond așa, la urma urmei omul e US finest weapon…. Continue reading

Rush – film de formula 1

Un film de la care nu aveam mari așteptări dar m-a surprins plăcut. Nu are secvențele ultra plictisitoare de formula 1 la care mă așteptam ci e construit într-un ritm alert, are câteva faze monumentale (scena autostopului la loc de frunte), personaje puternice – bine făcute – simpatice, iar rivalitatea dintre cei doi protagoniști principali este foarte bine pusă în scenă.

Pentru mine a fost un film plăcut pentru un fan formula 1 s-ar putea să fie mai mult…