– Dani, organizez un eveniment în seara asta, în sala de consiliu…O gustare ceva, mai vorbim, mai o cafea. Mi-ar plăcea să vii şi tu.
– Sigur. O să fiu acolo!

Cum aş fi putut să îl refuz pe noul meu prieten din Vatra Dornei? Nu mi-a dat prea multe detalii despre eveniment. Dar oricum eram curios să aflu mai mult despre activităţile tineretului de munte. Tinerii ăia conservaţi în creierii piscurilor neprihănite, departe de tumultul şi decadenţa spirituală a marilor oraşe.

Aşa că m-am dus, cu ochii mari şi inima deschisă. Aşteptam cu zâmbetul pe buze să descopăr orice în spatele uşii; de la un campionat local de şah până la o degustare de brânzeturi. Apăs clanţa, intru în sală şi văd tineretul bucovinean adunat la eveniment.

Stăteau sfioşi, aşezaţi în nişte băncuţe improvizate, mult prea mici pentru cracii lor de colindători montani. În faţa lor, un guraliv energic pe la 40 şi ceva, în rol de profesor:

„Pachetul Gold, pachetul Silver şi pachetul blabla. Acestea sunt oportunitatea voastră, şansa voastră de a face ceva în viaţă!”
„Cafeaua asta, conţine ganoderma lucidum. O ciupercă minune, foarte rară, care vindecă orice boală. Iar în 80% din cazuri, o vindecă la 3 zile după ce aţi consumat cafeaua cu ganoderma lucidum.”

Prietenul care mă invitase la eveniment, îmi întinde un tabel în care să completez numele meu şi numele celui care m-a adus.
Completez.
„Profesorul” limbut soarbe rapid o gură de apă şi continuă:

„Ieri, m-a sunat mama bolnavă, să îmi ceară 200 de lei. După o viaţă de muncă, mama mea are o pensie mizeră. Ştiţi care este diferenţa între 1000 de lei şi 3000 de lei pe lună? Niciuna. Veţi fi la fel de săraci într-o societate care vă manipulează şi vrea să rămâneţi săraci, aşteptând o pensie mizeră”

„Când s-au gândit primii oameni să îmbutelieze apă şi să o vândă, toţi i-au crezut nebuni. Cum să faci bani din apă? Astăzi, este o afacere de milioane de euro. Şi voi puteţi să faceţi parte dintr-o astfel de afacere. Nu de sute, nu de mii, ci de milioane de euro!”

Şi în momentul ăla mi-am adus aminte cum m-am pricopsit cu prietenul care m-a adus la evenimentul din podul pensiunii. Mi-a oferit cadou câteva pliculeţe de cafea. Cafea minune cu ganoderma lucidum. S-a aşezat la masa mea, am intrat în vorbă, i-am dat şi eu o carte, să nu rămân dator.

Iar acum, stăteam lângă el, ghemuit într-o băncuţă de preşcolar, ascultând cum pot câştiga mii, zeci de mii, chiar milioane, cu un minim efort. Tot ce trebuia să fac, conform profesorului, era să îl tai pe NU din „NU vreau” şi să mai conving încă doi prieteni.

Trecuseră vreo două ore de mestecat idei şi afaceri de milioane de euro, prezentate cu carioca pe o coală A1, în podul unei pensiuni din Bucovina. Pensiune la care nu am primit vreodată bon pentru cazare. Patroana pensiunii, o milfăriţă blondă pe la un 30 şi, stătea pe un scaun în faţa băncuţelor şi filma evenimentul.

Mă, e drăguţ şi cu orăşelele astea de provincie, populate de inocenţi cu suflet virgin şi gând imaculat, care stau cu ochii bulbucaţi la afaceri de milioane de euro desenate cu o cariocă. Dar totuşi…să nu aducă evazionista asta de milfăriţă măcar un laptop şi un proiector? Aveam senzaţia că am călătorit în trecut vreo 20 de ani, la începuturile capitalismului românesc.

Şi în acel moment, după două ore de fiert în băncuţă, am atins punctul critic. Punctul la care se activează toate sistemele de protecţie, mă izolez de exterior, privesc în gol, aud doar zumzet de matcă şi las uşor să cadă o bală în colţul gurii.

Totul a început de la nişte pliculeţe de cafea. „Sigur, stai cu mine la masă! Pari băiat de treabă. Ia şi o carte. Cadou!”
„Da, cum să nu vin la eveniment? Păi se poate? Suntem prieteni, o să ne distrăm!”

Dar s-a terminat cu politeţurile. Asta a fost ultima picătură. De-abi aştept să stau din nou singur la masa mea, cu gândurile mele. Şi să mă abordeze tineretul îmbibat în candoare şi prospeţime: „Bună, mă numesc Lăcrămioara”
Auzi fă? Ia-ţi cafeaua şi bagă-ţi-o-n fund!