Sunt o anomalie

20150720_192821

Poza a fost făcută seara, după ora 7 p.m.
Da, am aer condiţionat şi merge în continuu. Cei de la Enel ar trebui să îmi facă reducere pentru consumul industrial.

În Bucureşti nu sunt 34,35,36 de grade, sau cât măsoară staţia meteo din Pădurea Băneasa. La amiază, asfaltul care acoperă în mare parte capitala noastră iubită se încinge mult peste 50 de grade. Pe acoperişul blocului meu, care coincide cu tavanul meu, poţi găti liniştit ouă ochiuri.

Uite că fix în aceste condiţii termice, organismul meu decide că e cazul să tragă o răceală cruntă. O răpciugoasă din aia băloasă, care mă ţine de la jumatea lui iulie până în septembrie. Nu răcesc iarna la -20 de grade. Niciodată. Nici toamna când bate vântuleţul reavăn, nici primăvară când e corpul anemic. Doar pe caniculă, boală grea şi mucoasă de vreo două luni, imună la orice medicament. Şi o păţesc fără excepţie, de vreo 4 ani.

Nu sunt genul care să creadă în răceala provocată de aerul condiţionat, de ventilator sau de “m-a tras curentul”. Astea sunt legende rurale şi atât.

Vreau şi eu să răcesc la frig, ca tot omul. Nu la caniculă. Vreo explicaţie pentru aşa anomalie?

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

23 Comments

    • Nu aerul conditionat e problema Dani. Nici curentii de aer, videocliplul de mai sus explica fenomenul, dar organismul se adapteaza la orice regim termic.
      Problema este expunerea la virusi (sau paraziti, bacterii) patogeni. Tu trebuie sa-ti rezolv fix aceasta problema in casa la tine, dupa care nu mai ai probleme.

  1. Nu aerul rece si nici curentii de aer sunt problema.

    Ci virusii care traiesc in canalele umede si reci ale agregatului, respectiv in filtre, pe lamele.
    Organismul doar slabeste trecand de la rece la cald si invers, permitand virusilor sa patrunda in organism.

    Nu are cum sa-ti treaca pe timp de vara pentru ca esti practic expus permanent.

    Solutia ar fi sa-ti cureti filtrele si toate canalele prin care trece aerul racit, inlcusiv lamelele splitului.
    Dar nu cu apa, ci cu dezinfectant pe baza de alcool.

    Reply
    • Punct le-a curatat? :)))
      Tu de specialisti nu ai auzit? In cel mai rau caz, trebuie sa-ti schimbi toata instalatia.

      Stiu pentru ca am trecut prin aceleasi probleme. Fiul meu cel mare, racea permanent vara, si eu cu el, si ne tinea pana in septembrie. De cand fac revizii regulate si curat in fiecare primavara aparatele (cu specialisti) nu mai are (avem) treaba.

  2. Noi, aici, în raiul bucovinean nu avem nicio problemă cu bacteriile din aerul condiționat – pur și simplu nu supraviețuiesc în sobe.

    Reply
    • vestea buna:
      daca a racit si punct in aceleasi conditii de laborator, inseamna ca nu reprezinti o anomalie))).
      vestea rea:
      e de vina mediul in care locuiti, nu cumva problemele au aparut de cand v-ati mutat acolo?

    • Nu cred ca exista om care nu a racit vara. Conditiile in care racesti vara sunt insa diferite de cele din iarna. Pentru ca iarna nu-i ca vara.
      Dar daca in fiecare an racesti vara, in aceleasi conditii, si nu-ti trece pana in septembrie, inseamna ca trebuie sa iei problema in serios si sa depistezi cauza. Traim intro lume determinista, orice efect are o cauza. 🙂

    • Hary, doar Dani a fost racit verile trecute pe perioade foarte lungi. Eu acum sunt bine, raceala mi-a trecut aproape in totalitate.

Leave a Comment.