La grădiniță, Ioana primește cornuleț și lapte. Nu tocmai proaspăt, nu tocmai bun, nu tocmai premium. La cât de fandosită e la mâncare și la cât trebuie să ne rugăm de ea ca să mănânce trei linguri făcute exact pe gustul ei, era clar că nu o să se atingă de ele.

Na, să le pună în ghiozdan la alt copil, sunt câțiva care chiar au nevoie. Lângă mine un X, cu posibilități financiare cam de 10 ori mai mari decât ale mele, împinge cutia copilului într-o parte și-i desface tacticos cornul (pâine goală nu vă gândiți la altceva) și-i zice ceva de genul – uite, e primit pe degeaba, să vezi cât e de bun. Și dă-i și convinge copilul să mănânce ceva net inferior gustării pregătite de acasă.

Pe drumul spre casă încă mă miram de gestul ăla complet anapoda când mi-a trecut brusc, amintindu-mi de zecile de șmecherii văzute la poporul ăsta de-a lungul vieții mele milenare.

Mii de revoluționari care au dat jos comunismul din fotoliu dar au făcut rost de certificate și sug din avantajele câștigate de alții, care și-au riscat viața pentru libertate. Ce obraz trebuie să ai să faci așa ceva?

Zeci de mii de invalizi falși, cu o bubă la degețel sau după urechea dreaptă, care-și iau lunar bănuții de la stat.

Zeci de mii de ajutați cu căldura și întreținerea, deși au 2 case și 2 mașini.

Șomeri și defavorizați social care căștigă la negru mai bine decât unul cu salariu mediu pe economie dar, după ce că nu plătesc nici taxe, mai iau și bănuții din ele.

Nenorociții ăștia de politruci oricum fură banii, de ce să le umflăm noi buzunarele? O scuză perfect valabilă dacă ne uităm la ultimul sfert de veac, crede însă cineva că dacă ar deveni brusc clasa politică un management de calitate, toate astea de care vorbesc s-ar schimba fără pari pe spate?