La grădiniță, Ioana primește cornuleț și lapte. Nu tocmai proaspăt, nu tocmai bun, nu tocmai premium. La cât de fandosită e la mâncare și la cât trebuie să ne rugăm de ea ca să mănânce trei linguri făcute exact pe gustul ei, era clar că nu o să se atingă de ele.

Na, să le pună în ghiozdan la alt copil, sunt câțiva care chiar au nevoie. Lângă mine un X, cu posibilități financiare cam de 10 ori mai mari decât ale mele, împinge cutia copilului într-o parte și-i desface tacticos cornul (pâine goală nu vă gândiți la altceva) și-i zice ceva de genul – uite, e primit pe degeaba, să vezi cât e de bun. Și dă-i și convinge copilul să mănânce ceva net inferior gustării pregătite de acasă.

Pe drumul spre casă încă mă miram de gestul ăla complet anapoda când mi-a trecut brusc, amintindu-mi de zecile de șmecherii văzute la poporul ăsta de-a lungul vieții mele milenare. Continue reading