Bunăciunea mă adusese la ea acasă iar eu făceam ture prin fața oglinzii imense din baie, cu tricoul pe cap și mâinile ridicate în aer, strigând GOOOOOL GOOOOOL GOOOOOOL. Mă simțeam de parc-aș fi marcat în finala Champions League, tipa era de milioane, fantezia oricărui bărbat inteligent așa ca mine – ochi căprui de căprioară, nas mic, un pic obraznic, buze pline și gura mică, ochelari și cămășuță cu guler dantelat ce stătea să plesnească pe sânii perfecți și fermi, talie de viespe și un fund de te băga în toate boalele.

Goool, goooool, goooool, continuam să urlu ca descreieratu, fără să-mi dau seama că se-aude în tot blocul când, din cauza tricoului tras pe ochi, dau un cot de chiuvetă de mut peretele din loc. Noroc cu alcoolul din sânge de-a mai amortizat puțin milioanele de wati ce-mi curentau cotul că altfel aș fi plâns mai mult de zece minute… de unde să știu eu că ăsta era un semn și îngerul meu păzitor tocmai trăsese semnalul de alarmă… Îngere, data viitoare dă un sms că suntem in mileniul trei, ce dracu…

Când am ieșit din baie mititica mă aștepta lângă pat, într-un jolidon negru de-am uitat și de durere și cum mă cheamă și că a doua zi la opt aveam deadline. Mă holbam cum stătea pisicoasă, cu aerul ăla de fetiță cuminte și mă gândeam oare știe ce o așteaptă? Oare și-a dat seama ce amant suprem a adus acasă?  Că pe ultima o dusesem la spital de prea mult orgasm?

M-am aruncat spre ea ca un șoim pe-o porumbică, s-o devorez, s-o frământ, s-o rup, s-o pulverizez în orgasme, să-i dau lumea peste cap, s-o aud cum geme sfârșită de atâta plăcere. Când s-o ridic și s-o trântesc pe pat numa face odată ”Haaa IAAAA”, îmi face o priză pe mâna cu care-i atacasem sânii și mă trezesc aruncat prin aer și răsucit la aterizare de mi-au pârâit trei vertebre ca lemnul de brad pe foc.

Cum eram înfipt cu fața în saltea, îi simt sânii calzi lipindu-mi-se de spate și răsuflarea accelerată pe ceafă, al meu ești – îmi șoptește încet în ureche și imediat simt ceva rece pe încheieturi și aud un clic metalic.

Cătușe… CĂTUȘE? Ce faci, păpușe?

Păpușe? – urlă ea cu o voce de viperă, total diferită de gângureala ce-i ieșise din buze toată seara. Păpușe? Stăpână, STĂPÂNĂ să-mi zici, nimicule!

Și jap doi pumni în rinichi de mi s-au înmuiat măselele. N-auzi? Jneap o palmă după ceafă de pot să jur că mi s-a lungit nasul cu vreun centimetru. Da’ nici eu nu stăteam degeaba, mă zbăteam de se mișca tot etajul și până la urmă am reușit să mă întorc. Era care pe care. M-am repezit spre ea cu capul înainte, ca un berbec, că mâinile mi-erau prinse la spate și am împins-o pe covor.

Când să m-arunc deasupra, să-i arăt eu cine-i stăpânul acolo, numa își duce bunăciunea genunchii la piept și-mi prinde aterizarea pe talpi și, în timp ce se rostogolește pe spate, mă proiectează vreo trei metri prin aer de-ajung cu capul în perete. Nepoata lu Bruce Lee, frate, mi s-a părut mie că are un ușor aer oriental între ochi. Păcat de ea, să fii nepoata lui Bruce și să nu-ți permiți niște pereți ca lumea chiar e regretabil.

Restul rămăsese în dormitor dar cu capul ajunsesem, prin rigipsul ăla de forma ce împărțea apartamentul, în living. Eram blocat, abia atingeam podeaua cu picioarele și mă zbăteam ca râma la discotecă.

Îi aud pașii și-o văd că intră în living. Își dă jos încet chiloții, cu spatele la mine și uitându-se peste umăr în timp ce și-i rulează în jos pe picior. Gata, nu mai ating deloc podeaua, că mi s-a schimbat unghiul față de perete. Nu intru în panică sigur nu rezistă mult rigipsul și trec prin el.

Doamne, dumnezeule, ce e aia? Semăna cu lopata bunicii de scos cozonacul din cuptor. Dispare din cameră și o aud în spatele meu, apoi un vâjâit profund și POC mi s-au comprimat bucile cu un bum sonic. Yap, prevăzusem corect, a cedat rigipsul și ăl micu se uita și el acum în sufragerie.

– Cerșește îndurare, sclavule! și pac încă vreo două lopeți supreme. Puteai să faci ochiuri pe bucile mele dar ea nu s-a gândit nicio clipă la asta, o dusesem la cină la Halad și crăpase în ea de juma de portofel și acu era sătulă, n-avea treabă.

Și ce energie avea pe ea, i-a luat o oră să obosească dând în mine cu tot ce avea prin casă de la ciocanul de șnițele până la biciul de dresat gorile (că altceva nu aveai ce să dresezi cu așa o nenorocire de șfichi cu șapte cozi). A dat în mine până m-am prăbușit cu tot cu perete cu tot. Credeam că mi-a venit ceasul și tocmai mă pregăteam sufletește pentru rai, când furia goală s-a oprit.

– Ești vrednic, sclavule, poți să mă ai! și mi-a desfăcut cătușele.

M-am ridicat din moloz și m-am uitat în jos. Eram vânăt și sângeram în vreo douăzeci de locuri dar ăl mic era drept ca un purtător de drapel, întotdeauna puteam conta pe el în bătălie. Am luat-o de păr și i-am făcut vânt pe marginea patului.

– Așa mă aștepți, mnezăii mătii de nebună!

Am aruncat o privire spre bunăciunea îngenunchiată lângă pat și arcuită ca suspensiile de alfa romeo și m-am îndreptat spre frigider șchiopătând. Mi-am recuperat din ce mai rămăsese din pantaloni, singurul prezervativ rămas întreg și am deschis ușa larg, să mă izbească frigul peste răni, în timp ce căutam din ochi ceva, orice, să-mi domolească durerea din suflet. Avea gusturi rafinate fata și un frigider plin, norocul meu.

Când m-am întors tipa nu se mișcase niciun centimetru și lumina slabă de afară îi contura fundul la fel de amețitor. Cu un gest larg mi-am înmuiat soldatul, deja îmbrăcat în plastic, în borcanul cu sos de mentă și ghimbir pe care-l luasem din frigider și apoi m-am înfipt rânjind în ea, șoptindu-i dulce în ureche:

– Să vezi ce te ard, stăpână.